Nici un mare corupt nu a fost arestat in Mures in ultimii cinci ani PNA, structura infiintata tocmai in acest scop, a dat gres Ba mai mult, seful anticoruptilor mureseni, Marin Sandu, pare sa se simta bine langa personaje corupte, presupus corupte, si sa le protejeze Dorin Florea, tatucul si campionul licitatiilor masluite, este tot in libertate l

Rapoartele Camerei de Conturi Mures sunt aruncate la gunoi ca hartia igienica Primarii, doctori de fonduri publice, fac pe nevinovatii

Raportul Comprehensiv de Monitorizare 2005 privind Romania (binecunosctul raport de tara), incropit de Comisia Europeana si dat publicitatii lunea trecuta, ne da un ultim avertisment in ceea ce priveste fenomenul coruptiei si lipsa unor masuri concrete impotriva ei.

Comisia Europeana, iar apoi Parlamentul European au fost foarte fermi in a ne da asigurari ca in 2007 vom privi din nou de pe peron trenul care gareaza in Uniune. "Coruptia din structurile de aplicare a legii trebuie atacata ferm.

Mai mult, trebuie sa existe o implementare total transparenta, responsabila si stricta a tuturor codurilor etice si deontologice pentru functionarii publici, insotita de o aplicare consecventa a pedepselor penale pentru a transmite un mesaj puternic de descurajare a faptelor de coruptie", ne-au avertizat comisarii europeni.

Mai pe sleau, domeniile vizate si considerate sunt mai ales in curtea Ministerului Justitiei, respectiv al Internelor si Administratiei, cu ramificatii in toate ministerele si serviciile deconcentrate.

Comisia a taxat lipsa de eficienta si a noii puteri in lupta impotriva coruptiei, sanctionand numarul mic de arestari si condamnari ale marilor rechini.

Va acuzam

Cu toate ca principalii vinovati, fapt pe care l-am negat si noi, ca jurnalisti, ani de zile, sunt oamenii legii. Politistii care ancheteaza, procurorii care intocmesc rechizitoriul, actul de trimitere in judecata, respectiv judecatorii care condamna.

Definitiv.

Reiteram pentru ultima data, daca vreun justitiar vrea sa le verifice dosarul anumitor personaje din judet, subiecte ani de zile ale anchetelor noastre, care ne-au ras in nas cand i-am aratat drept corupti, pentru ca se bucurau de protectia dvs.

Categoria primari

Dorin Florea, primarul Targu Muresului. Din 2002, rapoartele Camerei de Conturi Mures au aratat in mod repetat ca fondurile publice sunt colectate si cheltuite dupa bunul sau plac.

Actionat in judecata, primarul a pierdut un prim proces, de 4 miliarde de lei, pentru vanzarea unui spatiu la un pret subevaluat catre o firma care a concurat impotriva unei societati cu aceiasi actionari.

Plangeri penale impotriva sa au fost depuse la PNA, politie, fiind actionat si in judecata, pentru favorizarea unor firme precum Thermolit sau Salubriserv la licitatiile publice privind reparatiile de drumuri, respectiv serviciile de deszapezire.

Pana acum, plangerile penale au ramas nesolutionate, in timp ce instantele din Mures au declarat licitatiile pentru drumuri drept valide, cu toate ca in lege se spune ca un caiet de sarcini nu pot sa cuprinda anumite cerinte care i-ar putea dezavantaja pe participanti - pentru a ne reaminti de obligatia competitorilor in cursa pentru drumurile din municipiu de a

detine o statie Teletomat, la acea data detinuta doar de Thermolit Sanpaul. Instanta nu s-a pronuntat inca cu privire la contractul incheiat de primarie cu Salubriserv.

Din dosarul lui Florea nu lipsesc acuzatiile ca a favorizat firmele austriece Energiecomfort, contractata pentru modernizarea unor centrale termice din cartierele Unirii si Tudor Vladimirescu, respectiv Ivenio Consult GmbH, castigatoarea licitatiei pentru furnizarea instalatiei de ambalare si compactare a deseurilor menajere, sau firmele amicilor Claudiu Maior,

Siletina, respectiv a lui Petrica Sala, Valpet, adjudecatara tuturor lucrarilor de pavare din municipiu. Iar enumerarea ar putea continua. Recent, Florea a fost subiectul unui verificari a Corpului de Control al primului ministru, rezultatele anchetei nefiind inca facute publice.

Independent ca dadea bine la electorat, scarbita de clasa politica, Florea a facut pasul spre cel mai bine situat partid la ora actuala, PD (pentru a-si sterge urmele si a beneficia de protectie), fiind desemnat in comisia de opt democrati delegata sa organizeze viitoarele alegeri judetene din filiala.

Ovidiu Dancu, primarul orasului Ludus a fost suspectat de atribuirea preferentiala a contractului pentru introducerea canalizarii in cartierul Ludus Est, fiind acuzat si de relatia prea apropiata cu firma ACSA Campia Turzii, firma abonata la contractele de lucrari publice licitate de fostul guvern PSD.

De asemenea, a fost acuzat ca, atunci cand s-au executat lucrarile de asfaltare din municipiu, piatra cubica a ajuns in curtea casei parintesti gratuit.

Octavian Popa, primarul municipiului Tarnaveni, nu este strain de contractul obtinut de firma Prescon, pentru lucrarile de reparatii drumuri din municipiu, firma la care, absolut intamplator, este angajat ex-prefectul Ovidiu Natea, liderul PSD Mures. Perdantul licitatiei, firma Citadin Prest, a amenintat cu o actiune in justitie.

Adrian Lapadat, primarul comunei Vanatori, acuzat ca a dat mita electoratului pentru a fi reales, ca a mituit romii pentru a nu-si recunoaste semnaturile date pentru referendum. De asemenea, Lapadat nu poate justifica pe ce s-au cheltuit 1,6 miliarde de lei pentru reabilitarea caminelor culturale din Soard si Feleag sau pentru reparatiile de drumuri din comuna.

Un alt dosar al primarului vizeaza introducerea gazului in comuna, pentru care a contractat o firma neautorizata, Favorit Gaz.

Ovidiu Oltean, primarul comunei Taureni, nu poate justifica de ce a vandut o ferma din comuna la un pret subevaluat.

Gheorghe Mogila, primarul comunei Rastolita, nu poate justifica in acte modul cum a retrocedat padurile din comuna, revendicate de catre Composesorat.

Viorel Bubau, primarul comunei Santana. Sunt de notorietate afacerile sale cu terenuri, inclusiv cu cele care nu ii apartin.

Emil Matea, primarul comunei Grebenisu de Campie. Ar fi interesant daca justitiarii ar scutura praful de pe documentele de privatizare ale IAS-ului din localitate, cumparat de catre colegul de partid, presedinte executiv, Ioan Pop.

Vasile Cornea, primarul orasului Iernut. Cu toate ca saptamanalul nostru a semnalat cheltuirea unor fonduri Phare destinate introducerii apei in Cipau pentru cumpararea unui microbuz pentru elevi, Cornea este bine mersi. Si in ciuda unei evidente, fondurile respective nu puteau fi cheltuite decat pentru ceea ce fusesera alocate.

De asemenea, ar fi interesant daca "incoruptibilii" nostri ar lua la purecat licitatiile publice privind lucrarile de reparatii drumuri, supraevaluate si prost executate.

Ioan Covrig, primarul orasului Ungheni, este unul dintre campioni, dupa capetele de acuzare. Recent, procurorii financiari ai Camerei de Conturi Mures au inaintat actul de sesizare instantei, pentru trimiterea in judecata a lui Covrig.

Camera de Conturi a constatat ca majoritatea decontarilor pentru executia diferitelor lucrari s-a facut in mod ilegal, deoarece primarul a incredintat dupa bunul plac contractele.

Lucrarea la podul peste raul Mures a fost incredintata catre SOCOT SA, iar in 2004, Primaria Ungheni deconteaza 1,5 miliarde de lei pentru "dig de dirijare", fara sa incheie acte aditionale pentru lucrarile suplimentare si nici nu au intocmit un deviz cu cantitatile suplimentare si preturile unitare pentru lucrari.

Primaria Ungheni a recuperat de la SC SOCOT SA suma decontata. Tot de la poduri i se trag lui Covrig si alte acuzatii: lucrarile efectuate pentru realizarea podului de la Vidrasau, in valoare de 603.829.622 lei, si cele la podul de la Cerghid, in valoare de 2.155.634.850 de lei, ambele fara a avea un document de intrare.

Aceleasi nereguli au fost constatate si la incredintarea lucrarilor de reparatii la Gradinita Ungheni catre firma OLTEXIM SRL, fara a incheia un contract de executie, lucrari ce s-au cifrat la 275.425.252 lei. Iar acuzatiile pot continua.

Nicolae Colceriu, primarul comunei Apold. In legatura cu alegerea sa am fi si noi curiosi sa aflam daca electorii au fost mituiti, asa cum s-a zvonit.

Am fi curiosi daca reprezentantii organelor de control s-au obosit sa verifice de asemenea reclamatiile care au curs sau curg impotriva unor primari precum Nagy Andras, primarul municipiului Reghin, Tar Andras, primarul de la Sangeorgiu de Padure, Peter Ferenc, primarul orasului Sovata, Dorin Danesan, primarul Sighisoarei, Vizi Jozsef, primarul comunei Sangeorgiu de Mures, acuzat de fals si uz de fals etc.

Categoria administratie publica

Ioan Toganel, secretatul Consiliului Judetean Mures, a fost pe rand presedintele Consiliului Judetean, prefect, iar din 2002 ocupa functia de secretar. A fost persoana care a supervizat si activitatea Directiei pentru Protectia Copilului, directia care consuma o treime din banii bugetului judetean.

Cu toate acestea, nu i s-a parut nefiresc faptul ca alimentele furnizate centrelor de plasament sunt livrate la preturi supraevaluate. De asemenea, a demarat o ancheta privind achizitionarea caselor pentru copiii cu handicap sever, transferati de la Brancovenesti, doar dupa ce achizitiile au inceput sa transpire in presa.

Marius Pascan, directorul executiv al Primariei Targu Mures. Asteptam si noi infrigurati calculele ultimelor salarii ale lui Pascan, la care se adauga banii de la nunta, si sa vedem daca politistilor sau procurorilor le ies. Noua nu ne-au iesit.

Cornel Core, fostul sef al Administratiei Pietelor. Poate ne explica judecatorii cum Cornel Core a obtinut doua hotarari in instanta care se bat cap in cap, fiind in vadita contradictie - deci una suspecta de masluire -, avand acelasi obiect: spatiul magazinului Ego Market din Piata Trandafirilor.

Marius Catana, fost sef al Serviciului Administrativ din cadrul Directiei Generala de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. Nimeni nu s-a intrebat din ce bani prospera atat de infloritor tinerelul Catana. Cum nimanui nu i s-a parut ciudat ca, sub acoperirea unor oferte astronomice, copiii din centrele de plasament erau indopati cu produse supraevaluate. Comisioanele trebuiau impartite, nu-i asa?

Nicoleta Bochis, directorul Directiei Tehnice Drumuri, Poduri Judetene si Investitii din cadrul Consiliului Judetean. Cand o singura firma castiga potul cel mare la licitatiile de drumuri, iti pui intrebarea daca nu cumva firma respectiva avea acces la ofertele competitorilor. Ce spuneti, doamna Bochis? Dar dvs., domnilor anchetatori?

Viorel Filip, seful Politiei Comunitare. S-a intrebat cineva de ce a iesit col. Filip din MApN? Sau ce legatura exista intre el si firma care furniza hrana in Brigada 6 Tancuri? Sau de ce contractul cu respectiva firma a fost reziliat? Nu credem, dar merita verificat.

Stimati investigatori insarcinati cu starpirea marii coruptii, ce v-ar costa sa verificati cu ce se indeletnicit sau se indeletnicesc secretarii municipiilor, oraselor, chiar comunelor? Am fi si noi deosebit de interesati sa citim un rechizitoriu pe numele Mariei Ciobanu, tot mai des obligata la plata unor amenzi - contravaloarea catorva salarii -, al lui Dumitru Iacob de la Reghin, Laurean Turdean de la Ludus etc.

Categoria alesi locali

Balogh Jozsef, consilier judetean, a detinut pana la adoptarea Legii nr. 161/2003 firma Multiprod Impex Gornesti, firma puternic implicata in reparatiile de drumuri finantate din bugetul Consiliului Judetean. Cu toate ca, oficial, nu mai detine in cadrul firmei decat functia de director, in fapt tot el conduce afacerea.

Ba mai mult, continua sa obtina grosul banilor destinati reparatiilor curente sau capitale de drumuri, cum s-a intamplat si in acest an, cand jumatate din fondurile CJ - aproximativ 100 de miliarde de lei (socotind si fondurile alocate pentru inlaturarea efectelor calamitatilor) au fost directionate catre Multiprod Impe

Doru Opriscan, consilier local PD, Targu Mures.

Poate ne explicati si noua de unde pasiunea aceasta subita a consilierului, trecut prin privatizari si directoratul unui combinat axat pe producerea de ingrasaminte chimice, pentru Energomur, considerata una dintre cele mai grele pietre legate de gatul bugetul local? Sau de ce un contract evaluat la vreo 2 milioane de euro s-a transformat peste noapte in 3,5 milioane de euro?

Dvs. aveti, potrivit legii, acces la contractul incheiat cu Energiecomfort. Le-ati studiat clauzele? Nu credem.

Claudiu Maior, consilier local PD, Targu Mures, pana si noi ne-am plictisit sa semnalam in primul rand contractul pagubos de asociere incheiat in Transport Local, firma a CL, si Siletina, patronata pana in urma cu un an de catre Maior. Dar, in Targu Mures, e legal ca o firma privata sa beneficieze de subventii de la buget.

Cum tot legal e sa patronezi o firma de taxi pe spezele, din nou, ale bugetului local.

Simion Dan, consilier local PSD, Iernut. Noua ni s-a parut ciudat ca un director de clinica bugetara sa reuseasca sa isi cladeasca propria policlinica privata. Numai de la adunarea pretului terenului, a constructiei, dar mai ales a dotarii cu aparatura medicala, noua ne-a venit rau.

Lucia Bucin, consilier local PNL, Reghin. Intr-un cuib de politisti corupti, ne-am tot intrebat si noi de ce fiul distinsei scapa fara macar o mustrare dupa raliurile si betiile nocturne, ca sa nu mai amintim de alte ocupatii tineresti ale bezaidelei.

De asemenea, tot nu ne-am lamurit cum, subit, Directia Silvica are o atat de buna relatie de afaceri cu firma Bucin Mob. Din intamplare?

Cum nici viceprimarul Sorin Pui, Aurel Pop, seful Serviciului Tehnic, Gabriela Ciupe, sefa Departamentului Investitii din cadrul RAGCL, Fazakas Jozsef, seful Sectiei Apa-Canal, si trei consileri locali - Ioan Sorin Vlad, PNG, Ionel Ranja, PNL, si Aszalos Gavril, UDMR, nu pot sa jure ca nu au avut nici un amestec in modul cum s-au repartizat lucrarile de canalizare in municipiu.

Cornel Ercean, fost viceprimar in Ludus, director la SC STOMATER, a fost si el un privilegiat al sortii. Profitand de saracia conlocuitorilor, amatori de frecat mainile in timpul iernii, Ercean a supervizat foarte atent valorificarea centralelor dezafectate. A verificat cineva cum s-au vandut centralele, cine le-a achizitionat si pentru ce bani?

Categoria lege si ordine

Politia Reghin. Comisarul Valean Pompei, fost adjunct, comisarul Emil Fiscutean, seful Biroului de Investigare a Fraudelor, comisarul Silviu Stanciu, seful Biroului Politiei Rutiere.

Dincolo de acuzatiile de management defectuos ce se ascunde, ca doar nimeni nu s-a nascut manager? Nu credem ca Politia nu are propriile metode de a trage de limba informatorii, subalternii sau afaceristii…

Pe agentii de politie Stefan Averescu, Vasile Bugnariu si Botan Emil, de la Politia Rutiera, i-a verificat cineva de cand au fost transferati la Targu Mures? Noi stim ca actele de coruptie au ramas tot ocupatia lor. Iar cativa oameni ar vorbi despre transferul spagii.

In cazul subcomisarului Stelian Bandila, inspectorului Paul Savu din cadrul Biroului de Investigare a Fraudelor si agentului Moldovan Florin a stat cineva sa le numere firmele controlate, sa le imparta pe categorii: amendate, desfiintate sau protejate?

Comisar sef Vasile Barle, pensionat proaspat din functia de comandant al Politiei Tarnaveni, a rezistat peste 30 de ani intr-o functie aflata la discretia tuturor tentatiilor. Poate acum ati putea sa il intrebati de ce se aseza praful pe dosarele hotilor de fier vechi, poate veti afla ca anumite firme din municipiu meritau protejate.

Poliglot Comimpex va spune ceva? A, va amintiti de un senator UDMR care nu e lider de partid. Sau de ce VIP-urile soferi au iesit curate ca doar victima e de vina.

Comisarul Tudor Panzariu, fost sef la Economic, acuzat ca a protejat pe bani grei afacerile unor firme din oras

Marcela Bulzan, presedintele Tribunalului Mures, a comis cu propria manuta niste mazgalituri prin actele Judecatoriei Sighisoara, de pe urma carora propria-i familie s-a ales cu cateva imobile in municipiu.

A uitat toata lumea cum s-a improprietarit mama ex-ministrului Miron Mitrea cu un ditamai imobilul in buricul Sighisoarei, dupa ce a primit si despagubiri banesti de la statul roman?

Maria Neamtu, presedintele Judecatoriei Ludus. Vrem ca si cititorii nostri sa inteleaga ce legatura este intre judecatoare si primarul Ovidiu Dancu, de ultimul castiga proces dupa proces, prin hotarari infirmate de instantele superioare.

Sau ce datorii are Neamtu fata de Sorin Muresan, cunoscut drept Pizdaru', personaj din lumea interlopa lustruit in Cluj Napoca.

Enumerarea noastra ar putea continua. Lipsesc multi diriguitori de fonduri publice. Dar, mai ales, lipsesc oamenii de afaceri care i-au ajutat pe coruptii nostri sa calce stramb. Dar despre mituitori, intr-un numar viitor. Sunt prea multe ite pentru cati politisti, procurori sau judecatori sunt dispusi sa infrunte caracatita coruptiei.

Mesaj pentru justitiari

Cuprinderea unui sir lung de sefi ai Politiei, parchetelor, respectiv a Curtii de Apel Targu Mures nu este intamplatoare. Raportul o spune clar, ministrul Justitiei, Monica Macovei, a afirmat-o raspicat: problema este in curtea anchetatorilor, respectiv a judecatorilor. Fara de ei nu am fi avut o concluzie atat de seaca: avem coruptie, dar nu avem corupti.

Fara protectia lor inalta, o parte din personajele de mai sus ar fi gustat din luxul de la mititica. Poate acum, in al doisprezecelea ceas, dosare ingropate vor iesi la lumina. Temerile sau simpla complacere vor disparea. Nu stim daca intelegeti ca e timpul sa faceti ceva.

Si nu i-o cerem lui Marin Sandu, nas de purtator de cuvant de Primarie, aparator de primar cu pete negre. Nici lui Liviu Moica, gropar de dosare. Nici Floarei Grosu, care a mancat o paine alba din coruptia PSD. Nu i-am cerut-o nici chestorului Vasile Cotoara, amator de dosare de mita pentru un televizor. Le-o cerem celor care cred ca Romania se poate salva din mizeria coruptiei.

Categoria Finante

Nicoleta Milasan, seful Administratiei Financiare Reghin, Anuca Sim, sefa Administratiei Financiare Tarnaveni, sau Ioan Pastor, seful Circumscriptiei Financiare Iernut, credeti ca degeaba sunt propusi pentru schimbare sau ca asa vrea noua putere? Verificati-le mai intai putin activitatea.

Comisarii Garzii Financiare au castigat oare atat de bine incat

si-au trantit palate la Platoul Cornesti din salariile de bugetari? Sau au primit si ei mosteniri, ca mai toata Politia? Daca va tine, faceti cateva luni controale impreuna cu ei. Adunati cifrele, iar apoi comparati. Tinand cont de inflatie, de cuantumul, probabil, diferit al amenzilor. Veti fi mirati ce iese.