Procurorul General al Romaniei, Ilie Botos, acuza zilele trecute acuta criza de personal resimtita in Parchetele teritoriale, punand aceasta criza de personal pe seama lentoarei cu care se deruleaza procesul de instrumentare a cazurilor aflate in lucru.

Comentand aceasta declaratie a lui Ilie Botos, deputa-tul de Giurgiu, avocatul Dragos Ujenicuc (Alianta DA PNL-PD) a precizat faptul ca inca din luna septembrie a anului trecut zac nerezolvate prin sertarele Parchetului General zeci si zeci de solicitari venite din partea unor tineri absolventi ai facultatii de profil.

"Am informatia ca intre aceste sute de dosare se afla si vreo 8 din Giurgiu. Toti solicitantii giurgiuveni au obtinut cali-ficative foarte bune la interviurile acordate. Ministrul Justitiei din perioada respectiva a tot amanat decizia de numire pe posturi.

In luna ianuarie a anului 2005, dosarele au fost preluate de Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), insa intre timp a fost operate noi modificari in legea de functionare a CSM, motiv pentru care s-a organizat concursuri pentru ocuparea acestor posturi vacante; ceea ce in fond este un lucru bun si nimeni nu are nimic de comentat.

Probleme au aparut in momentul in care s-a stabilit o taxa de participare la concurs, o taxa care nu este una simbolica, aflata la dispozitia comisiei de examinare.

Imi este greu sa cred ca din sutele de candidati promoveaza aceste concursuri doar 20. Mai de graba sunt inclinat sa cred ca membrii comisiei sunt extrem de exigenti, tocmai intr-un moment in care este atata nevoie de procurori pentru a accelera procesul de reforma in Justitie.

Atata vreme cat veniturile comisiei sunt substantiale, este convenabil din partea examinatorilor sa repete aceste concursuri, sub pretextul ca nu avem oameni capabili. Mai nou, CSM doreste sa apeleze la magistratii care au iesit din sistem fara vina lor si au cel putin 10 ani vechime ca magistrati pentru a completa lipsa de personal.

Eu consider ca sistemul de selectie pentru procurori este draconic, ajungandu-se astfel la formalism ca piedica in activitatea Justitiei, ignorandu-se faptul ca experienta se capata in timp.".