Angajatii de la Filarmonica din Arad vor fi supusi unor controale medicale periodice dupa ce s-a constatat ca in aceasta institutie nivelul zgomotului depaseste limita legala admisa.

Astfel, in perioada campaniei privind respectarea legii referitoare la securitatea si sanatatea in munca, inspectorii din cadrul Inspectoratului Teritorial de Munca (ITM) au constatat ca la Filarmonica exista sunete perturbatoare in timpul repetitiilor, al studiului individual, in timpul concertelor simfonice.

Acest fapt a dus la ridicarea unui semn de intrebare din partea ITM in ceea ce priveste protejarea persoanelor fata de aceste sunete nocive, cu atat mai mult cu cat angajatii nu pot folosi echipament individual de protectie (casti antifonice, panouri fonoabsorbante, dopuri).

In timpul controlului s-a mai constatat ca nivelul de zgomot produs cu ocazia repetitiilor corului, a formatiilor percutie si suflatori depaseste 95-105 decibeli, mult peste limita admisa care este de 87 dB.