Demisie cu proces

de Ionut Oprea     Zi de Zi
Joi, 10 noiembrie 2005, 0:00

Responsabilul cu fotbalul in sala, mureseanul Dan Teban, a demisionat din cadrul Comitetului Executiv al Federatiei Romane de Fotbal. Gestul sau survine sedintei de la sfarsitul saptamanii trecute, soldata cu demiterea sefului Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Craciunescu.



La finalul acesteia, Teban a facut publica atat atmosfera tensionata in care s-au luat deciziile, cat si atitudinea huliganica a presedintelui FRF, Mircea Sandu. "Am asistat la o mizerie incredibila. La o tiganeala. Nici nu pot reproduce ce i-a spus Sandu lui Craciunescu. Un limbaj de vagabond. Daca as fi fost in locul lui Craciunescu, ii rupeam capul lui Sandu.



Mircea Sandu a vrut sa-i dea cu scaunul in cap lui Craciunescu", a declarat Teban dupa respectiva sedinta, iar luni si-a inaintat demisia.



Dan Teban ne-a declarat ca a demisionat din cauza atmosferei tensionate din sanul FRF si ca nu s-au facut presiuni ulterioare declaratiilor facute dupa sedinta Comitetului Executiv.



Acesta a mai precizat ca nu regreta declaratiile facute si ca, la "dictatura" care exista in FRF, se va gasi foarte usor un inlocuitor pentru functia din CE care revine unui reprezentant al fotbalului in sala. "Nu-l sustin nici pe Gica Popescu, eu mi-am dat demisia si am iesit din jocurile care se fac acolo.



Eu nu fac jocurile nimanui", ne-a declarat Dan Teban. Referitor la aceasta demisie, presedintele FC Transilvania,



Theodor Luca a declarat ca este o pierdere pentru fotbalul in sala, care avea nevoie de sustinerea unui bun reprezentant, si a apreciat competitia pentru sefia FRF ca fiind benefica pentru cresterea gradului de responsabilizare al viitorului presedinte al FRF.



Mircea Sandu a anutat ieri ca-l va da in judecata pe Dan Teban pentru declaratiile facute la sfarsitul sedintei CE. "Pentru ce sa ma dea in judecata? Ar insemna sa dea in judecata adevarul, eu n-am luat partea nimanui, am reactionat pro-Craciunescu din cauza comportamentului presedintelui FRF", a mai declarat Dan Teban.























461 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version