10 ani de la moartea Seniorului Corneliu Coposu

de Marin Pop     Salajeanul
Vineri, 11 noiembrie 2005, 0:00

Corneliu Coposu face parte, indiscutabil, din galeria marilor personalitati ale secolului XX, fiind, in ordine cronologica, dupa Simion Barnutiu, Gheorghe Pop de Basesti si Iuliu Maniu, a patra mare personalitate care provenea din Tara Silvaniei. Aparitia lui pe scena politica romaneasca nu a fost intamplatoare, deoarece Corneliu Coposu provenea dintr-o familie cu vechi traditii istorice.



El avea ca inaintasi pe linie materna 7 preoti, iar pe cea paterna 3. Toti acesti slujitori ai altarului au militat pentru ridicarea nivelului cultural al romanilor din tara Silvaniei si pentru implinirea visului de veacuri al romanilor, acela de a se uni intr-un singur stat.



In calitate de preoti, ei au fost lideri de opinie in lumea satelor, contribuind la pastrarea valorilor traditionale ale romanilor, a moralei crestine; totodata, au fost si luminatori de carte, fiind directori ai scolilor confesionale, unde limba de predare era limba romana.



Inaintasi



Un astfel de inaintas a fost viceprotopopul de Bred, Iosif Vaida. El s-a nascut in anul 1795 si a fost hirotonit preot in anul 1825, in Poptelec (azi Popeni). Era strabunicul mamei lui Corneliu Coposu.



Alaturi de vicarul Sterca Sulutiu, Iosif Vaida a avut o contributie insemnata la ridicarea nivelului invatamantului romanesc salajean, participand si la Sinodul vicarial din 10 ianuarie 1850, de la Simleul Silvaniei, cand s-au pus, practic, bazele invatamantului romanesc in Salaj.



De asemenea, de numele lui se leaga una dintre primele informatii despre importantele vestigii arheologice existente pe teritoriul tarii Silvaniei. Astfel, intr-un raport pe care Iosif Vaida l-a trimis la data de 12 noiembrie 1859 eruditului episcop Ioan Alexi, el face o informare precisa asupra existentei acestor vestigii istorice, in special asupra celor de la Porolissum.



Aceste relatari reprezinta un document revelator de mentalitate, care se inscrie in curentul existent la mijlocul secolului XIX, cand se inregistreaza o sporire a interesului oamenilor de cultura fata de istoria antichitatii. Gavril, fiul lui Iosif Vaida, s-a nascut in anul 1830, in localitatea Poptelec. A absolvit gimnaziul in anul 1848.



El a urmat tot calea preotiei, la fel ca si tatal sau, absolvind cursurile Facultatii de Teologie din Blaj, in anul 1852. in anul 1853 a fost hirotonit preot in localitatea Soimus. A indeplinit apoi functia de notar al districtului greco-catolic al Notigului. In anul 1872 el a fost numit preot in „fruntasa comuna romaneasca" Bobota.



Din anul 1894 a fost avansat la functia de vice-arhidiacon al districtului Samsud si apoi in cea de protopop si administator al aceluiasi district protopopesc. Familia Vaida era inrudita cu cea a marelui om politic Alexadru Vaida Voievod, Gavril Vaida fiind var primar cu tatal acestuia.



Gavril Vaida, ajuns protopop al tractului Samsud si un fruntas de seama al Partidului National Roman, a luat parte la toate actiunile politice si culturale ale vremii. A organizat la Bobota trei intalniri ale comitetului de conducere al P.N.R., dar si adunari generale ale asociatiilor culturale salajene. In fiecare an, de Sf. Arhangheli Mihail si Gavril isi sarbatorea ziua onomastica la Bobota.



Sub acest pretext, la aceste evenimente, la care participau clerul si intelectualitatea salajeana, se discutau probleme de ordin cultural si national, fara ca autoritatile maghiare sa banuiasca acest lucru. Gavril Vaida a fost membru fondator al Reuniunii invatatorilor Romani Salajeni, membru pe viata al Astrei, precum si al celorlalte asociatii culturale salajene.



In anul 1909, alaturi de protopopul Vaida a fost hirotonit, ca preot cooperator, tanarul Valentin Coposu, absolvent de teologie la facultatile din Budapesta si Gherla. In acelasi an, Valentin Coposu se casatorise cu nepoata lui Gavril Vaida, Aurelia Anceanu, absolventa a Scolii de fete din Brasov.



Tanarul preot se implicase, alaturi de tatal sau, preotul Grigore Coposu, in actiunile politice si culturale ale vremii, inca din timpul studentiei. Alaturi de alti studenti teologi din Salaj, el a organizat o serie de petreceri de vara ale teologilor la Simleul Silvaniei, banii stransi cu aceste ocazii fiind donati "in favorul bisericii greco-catolice din localitate".



Totodata aceste activitati organizate de catre studentii teologi erau prilejuri bune pentru tineri de a se cunoaste intre ei si de a se intalni cu elita laica si ecleziastica salajeana, care participa in numar foarte mare la aceste manifestari.



Ajungand preot intr-una din cele mai mari comune romanesti din Salaj, tanarul Valentin Coposu a urcat repede pe scara ierarhica a gradelor bisericesti, implicandu-se, totodata, in activitatile politice si culturale ale vremii.



In valtoarea evenimentelor din toamna anului 1918, el infiinteaza, la data de 12 noiembrie, Sfatul National Roman din Bobota, al carui presedinte este ales de catre sateni, precum si Garda Nationala din comuna.



Este ales apoi deputat din partea cercului electoral al Simleului, calitate in care a participat la Marea Adunare Nationala de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918 si a votat Unirea Transilvaniei cu Romania.



Pentru aceasta, el a fost inchis in primavara anului 1919, alaturi de mama si sora lui Iuliu Maniu, in temnitele din Ungaria, fiind eliberat in urma schimbului de ostatici dintre armata romana si cea comunista maghiara care a avut loc pe data de 23 mai 1919, la Tiszafured.



Reintors acasa, la Bobota, Valentin Coposu si-a reluat activitatea cu o intensitate si mai mare, atat pe plan politic cat si pe plan cultural. El a participat in data de 26 decembrie 1920 la lucrarile Adunarii de reconstituire a despartamantului Simleu al Astrei. La aceasta adunare s-au luat decizii importante privind reorganizarea despartamantului si programul de viitor al asociatiei.



Se prevedea, printre altele, infiintarea de biblioteci si cooperative satesti, precum si de noi agenturi, fiind alesi in acest scop 31 de delegati. Acesti delegati, printre care a fost ales si Valentin Coposu, erau presedinti ai noilor agenturi care urmau sa ia fiinta. in aceasta calitate el a desfasurat o prodigioasa activitate.



Ca rezultat, putem remarca faptul ca in anul 1923, din cei 156 de membri ai despartamantului Simleu al Astrei, 20 erau din Bobota. De asemenea, in anul 1924, pe data de 12 iulie, Valentin Coposu cu sprijinul Societatii culturale "Salageana", societate a studentilor salajeni de la facultatile din Cluj, pune temelia unei "biblioteci poporale" la Bobota.



Biblioteca avea, pentru inceput, 130 de volume donate de catre societatea studenteasca.



O farama din sufletul mare al Blajului



In aceasta atmosfera „politico-misticista, plina de esenta romaneasca si strabatuta de patriotism" care exista in casa familiei Coposu, la data de 20 mai 1914 a vazut lumina zilei Corneliu Coposu.



Dupa cum isi amintea marele om politic, peretii casei din Bobota erau intesati cu tablouri ale marilor inaintasi Avram Iancu, Horea, Closca si Crisan, dar existau si gravuri ale marilor oameni de cultura ai poporului nostru: Andrei Muresanu, Vasile Alecsandri si Mihai Eminescu.



Dupa ce a urmat cursurile scolii primare din Bobota, la frageda varsta de numai 8 ani, copilul Corneliu este inscris la Colegiul Sf. Vasile din Blaj. La aceasta varsta el nu intelegea de ce tatal sau il ducea la scoala atat de departe de casa, „peste patru judete, in targusorul semanat cu ziduri innegrite de vreme...



Am inteles insa, mai tarziu, invatand povestea mareata a locului sfant, care a intrupat destinul istoric al natiei noastre. Din sufletul mare al Blajului - mare cat vrednicia lui bicentenara - , am rupt si eu o farama. Si am pornit cu ea in lume, pe drumul aratat de dascalii mei".



In anul 1930, la varsta de 16 ani, Corneliu Coposu s-a inscrie la Facultatea de Drept din Cluj, pe care a absolvit-o in anul 1934. Provenind dintr-o astfel de familie cu vechi traditii istorice si politice, a fost si firesc ca el sa fie atras inca de pe bancile facultatii in valtoarea luptelor politice si de publicistica.



Debutul in cariera publicistica l-a avut in coloanele ziarului Romania Noua din Cluj, care era condus de Zaharia Boila. La inceput semna, cu initialele C.C., rubrica intitulata Stiri din Salaj. Dupa acest debut, abordeaza in articolele sale o problematica variata.



Tematica articolelor din aceasta perioada cuprinde probleme de natura politica, in care face un aspru rechizitoriu al guvernarii liberale, probleme sociale, dar si culturale si sportive. Astfel, pana in anul 1938 el a publicat peste 170 de articole, fara a fi un gazetar oarecare, ci un condeier bun.



Un loc aparte in articolele sale il ocupa evocarea unor momente fundamentale din istoria tarii Silvaniei si a Transilvaniei, precum si scrierea unor lucrari cu caracter monografic ale unor mari personalitati ca: Inochentie Micu, Andrei Saguna, Simion Barnutiu, Victor Deleu etc. Acestor inaintasi le-a consacrat randuri inaltatoare, caci cea dintai norma a unei traditii politice este continuitatea.



De aceea, Corneliu Coposu revendica in articolele sale traditia luptatoare a Ardealului si drepturile sale firesti la cultura si limba materna. Astfel de articole sunt: Avram Iancu si Simion Barnutiu; Revolutia ardeleana - 1848; Supplex Libellus Valachorum; Traditia istorica a Ardealului romanesc; Alba Iulia; Temeiul juridic al Consiliului Dirigent al Ardealului etc.



La capatul de drum al traditiei de lupta a Ardealului el il aseaza pe mentorul sau politic, Iuliu Maniu. Despre acesta Corneliu Coposu afirma, dupa 1989, ca „a reprezentat spiritualitatea si gandirea romaneasca din secolul nostru.



Asa cum unchiul sau, Simion Barnutiu, reprezinta in opinia mea figura cea mai importanta a secolului trecut din punct de vedere al gandirii politice si al geniului pe care l-a dovedit in cartile si ideile lui, tot asa Maniu, in secolul urmator, reprezinta chintesenta spiritualitatii romanesti".



De asemenea, marele carturar Gheorghe Sincai, care a infiintat peste 300 de scoli romanesti in Transilvania, printre ele fiind si cea din Bobota, este considerat de catre Corneliu Coposu „stalp vrednic al stapanirii noastre legitime pe aceste plaiuri". Ca si altii, si Coposu afirma ca Gheorghe Sincai „si-a inchis ochii spre vesnica odihna, intr-un sat salagenesc, de pe valea Crasnei.



Iar osemintele garbovite de desagii ce adaposteau cea mai scumpa comoara a neamului romanesc au fost asezate sub glia din Bobota, in fata bisericii vechi, la umbra unui par batran". Pentru a eterniza memoria marelui iluminist, care se presupunea ca si-ar fi dat obstescul sfarsit la Bobota, sub indrumarea protopopului Valentin Coposu s-a infiintat aici Societatea culturala Gheorghe Sincai.



Obiectivele acestei societati erau de a construi o scoala care sa poarte numele marelui cronicar si a unui monument pe locul unde se presupunea ca ar fi inmormantat in Bobota. Presedintele societatii era tanarul notar al comunei, Victor Boros.



Din ea mai faceau parte o serie de studenti, printre care se gasea si Corneliu Coposu, dascalul local, Augustin Buhai, alti tineri si localnici in frunte cu primarul Nicolae Ciocean.



S-a inceput strangerea de fonduri, prin organizarea unor actiuni culturale, iar presedintele societatii a trimis, "cu ingaduinta ministeriala", un apel insotit de 10 ilustrate, pentru rascumparare, in toata tara, tot pentru indeplinirea acestui scop nobil.



Presedintele societatii a inceput sa cutreiere tara, distribuind aceste ilustrate si argumentand necesitatea strangerii fondului pentru ridicarea monumentului propus.



Astfel, in anul 1939, cu ajutorul escadronului 18 cavalerie cantonat la Bobota, comandat de capitanul Gheorghe Rizescu, si cu sprijinul locuitorilor s-a reusit sa se ridice un monument in forma de cruce, pe locul unde se presupunea ca s-ar afla mormantul marelui carturar.



Razboiul



Anul 1940 a fost un adevarat cutremur, nu numai pentru familia Coposu, ci pentru intreaga suflare romaneasca din Ardeal. In urma Dictatului de la Viena din 30 august, familia Coposu a fost nevoita sa paraseasca Bobota, unde Valentin Coposu pastorise peste 30 de ani, deoarece numele lui era trecut din nou, ca si in anul 1919 pe lista neagra a autoritatilor maghiare.



Pentru ca nu l-au gasit pe protopopul Valentin Coposu la Bobota, trupele maghiare s-au razbunat si au aruncat in aer monumentul ridicat in memoria lui Gheorghe Sincai doar cu un an inainte, arborand in locul lui steagul unguresc.



Familia Coposu s-a refugiat langa Alba Iulia, in comuna Coslariu, unde Valentin Coposu a mai pastorit doar un singur an, deoarece la data de 28 iulie 1941, la varsta de numai 54 de ani, in urma unui atac de cord a trecut la cele vesnice. Ultima lui dorinta a fost aceea de a fi inmormantat la Bobota, dupa ce Ardealul va fi eliberat.



Dupa acest tragic eveniment, familia Coposu s-a mutat in Bucuresti, Corneliu Coposu fiind numit din anul 1940 secretarul politic al lui Iuliu Maniu, el fiind totodata, dupa cum afirma distinsa d-na Flavia Balescu, sora sa, „stalpul si bucuria noastra".



In perioada 1941-1944 Corneliu Coposu publica in coloanele ziarului Ardealul o serie de articole in care protesteaza cu hotarare si energie impotriva Dictatului de la Viena. Cu duiosie si melancolie deapana amintiri din zilele petrecute pe pamantul natal din Bobota cu prilejul sarbatorilor de Pasti si de Craciun.



De asemenea, el descrie cu multa maiestrie stilistica suferintele fratilor instrainati, in cuvintele sale pline de emotie vibrand inimile tuturor romanilor refugiati. La 22 septembrie 1944 Corneliu Coposu a sustinut la sala Dalles din Bucuresti, o conferinta cu tema Tara Salajului. Ea a fost publicata apoi si in volum.



In aceasta lucrare el evoca trecutul istoric al tarii Silvaniei, personalitatile marcante pe care acest colt de tara, adevarata „piatra de hotar" a romanilor, le-a dat tarii, afirmand totodata dreptul istoric si demografic al romanilor asupra Ardealului.



Corneliu Coposu sublinia faptul ca tara Silvaniei „s-a dovedit a fi o scanteietoare frantura de leagan a natiunii noastre", purtand „focul nestins al nationalismului darz, autohton, izvorat din durerile comprimate ale neamului romanesc. (...) in tara Silvaniei ne-a fost incercata, mai mult decat oriunde, rabdarea. Asuprirea si umilintele ne-au fost acolo ursitoare intunecate.



Infratiti cu ele am spart crusta nefiintei si am legat Salajul pentru totdeauna de vesnicia romaneasca. Noi suntem stapanii lui adevarati. Caci nu-l stapanim de ieri, prin forta, in temeiul unui «arbitraj». Suntem acolo din vremuri de piatra. in fata trecutului nostru nu stau in picioare angajamente ci drepturi castigate".



Dupa terminarea razboiului, Corneliu Coposu publica in coloanele oficiosului P.N.T. Dreptatea, pana cand acesta a fost interzis, o serie de articole, dintre care multe au devenit apoi capete de acuzare la proces. Dintre acestea amintim: De vorba cu un comunist; Omul zilei: democratul fenedist! sau articolul Sfanta mare nerusinare.



In aceste articole el ii ataca virulent pe parvenitii noii puteri. In urma capcanei intinse de catre securitate la Tamadau, P.N.T a fost dizolvat, iar liderii sai, printre care se gasea si Corneliu Coposu, au fost inchisi, intentandu-li-se procese comandate de la Moscova, prin care au primit ani grei de inchisoare, foarte multi dintre acestia gasindu-si sfarsitul in temnitele comuniste.



Supravietuirea



In timpul detentiei, principalele forme de supravietuire le-au reprezentat - dupa cum marturisea si Corneliu Coposu - credinta in Dumnezeu si apelul la memorie si cultura. Pentru a-si pastra intelectul in activitate in perioada de izolare totala, Corneliu Coposu facea traduceri literare in plan mental.



Din literatura engleza a tradus poezia If, a lui Rudyard Kipling, despre care Serban Cioculescu spunea ca este cea mai buna traducere a acestei poezii dintre sutele care-i trecusera prin mana. Poezia a fost publicata si de istoricul Nicolae Baciu, pe vremea aceea rector al Universitatii din Honolulu, cu note apreciative la adresa acestei traduceri.



De asemenea, a compus mii de poezii, din care aproximativ 100 au fost transcrise de catre surorile lui, dupa eliberarea din inchisorile comuniste. Inventa si rezolva mental probleme de matematica, ajungand la o stare de spiritualizare si o deosebita usurinta in gandire. Astfel de metode au fost folosite de multi detinuti politici pentru a-si salva memoria.



Cea mai reprezentativa dintre poeziile scrise in acesta perioada ni se pare a fi poezia Ruga, scrisa in conditii de izolare totala; din aceasta razbate suferinta indurata, dar si speranta in gasirea linistii sufletesti si a puterii de a uita aceste tragice momente. Opera scrisa a lui Corneliu Coposu cuprinde si aparitii in volume.



Acestea sunt: Ungaria ne cere pamantul, aparuta la editura Luceafarul din Zalau in anul 1940; Tara Salajului, Bucuresti, 1944; Armistitiul de la 23 August 1944 si implicatiile lui, aparut in anul 1978 in S.U.A, si la editura Gandirea romaneasca din Bucuresti in anul 1990; Retrospective asupra istoriei contemporane, in anul 1990 si 1996, Bucuresti, colectia Problemele timpului; Dialoguri cu Vartan



Arachelian, la editura Anastasia, in anul 1991; Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru, tot la editura Anastasia, in anul 1996. A colaborat si la volumele: Iuliu Maniu in fata istoriei (1992), Ion Mihalache in fata istoriei (1993) si la volumul Din gandirea crestin-democrata romaneasca (1995).



Regretat de o natiune intreaga



Inca in plin regim comunist, Corneliu Coposu impreuna cu profesoara Valeria Ciocean din Bobota, fina sa, a reusit, dupa multe stradanii, sa indeplineasca obiectivul principal al societatii culturale Gheorghe Sincai, care luase fiinta in Bobota, dupa cum am mai aratat, inca din perioada interbelica: acela de a ridica un monument inchinat marelui carturar.



Astfel, pe data de 3 iunie 1989, Corneliu Coposu a participat la dezvelirea bustului lui Gherghe Sincai la Bobota, insa nici aici nu a scapat neurmarit de Securitate, care nota in raportul sau ca: „Pe parcursul sederii in comuna si in alte localitati din judet a fost anturat de trei surse din legatura noastra".



Din cauza ca era tot timpul urmarit de catre Securitate a preferat sa nu faca neplaceri prietenilor sau rudeniilor pe care ii avea in Bobota, deoarece dupa ce se intalnea cu ei, erau contactati de organele de Securitate. Astfel, vizitele sale in Salaj, in timpul dictaturii comuniste, au fost foarte rare.



Probabil din aceasta cauza, dar si din pricina unei crize de lombosciatica, nu a putut sa participe la sfintirea bisericii din Bobota, care a avut loc pe data de 20 octombrie 1986, dar a trimis profesoarei Valeria Ciocean un material intitulat Lauda clerului.



Traiectoria pamanteana a lui Corneliu Coposu s-a incheiat la data de 11 noiembrie 1995, fiind regretat de catre o natiune intreaga, in slujba careia si-a dedicat intreaga viata. in concluzie, putem afirma faptul ca familia Coposu si inaintasii sai, incepand de la Iosif Vaida si pana la Corneliu Coposu, a avut o contributie importanta la dezvoltarea Salajului si din punct de vedere cultural.



Corneliu Coposu, cel mai de seama reprezentant al acestei familii, a fost, fara indoiala, unul din cei mai mari oameni politici ai Romaniei secolului XX, dar si un insemnat om de cultura.




















300 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi