Numele prof. dr. Constantin Copotoiu este omniprezent in sanatatea mureseana * Totusi, calitatile de bun practician al chirurgiei au fost eclipsate de scandaluri * Renumitul profesor este acuzat ca isi urmareste mai mult interesele personale, instalandu-si membrii familiei in locuri caldute, promovand nepotismul. Papusarul Copotoiu si-a pastrat in acest fel influenta atat la Universitatea de Medicina si Farmacie, la Spitalul Judetean, cat si la Colegiul Medicilor * Cercul de influenta al lui Copotoiu insira nume importante, printre care si cel al ex-senatorului Ioan Nicolaescu.

Tarasenia cu afaceristul versat Lucian Neagos in vederea deschiderii primei clinici particulare a adus un nou scandal ce se leaga de numele Copotoiu

A detine controlul in sanatatea mureseana, adica al unui centru universitar renumit si al unui Spital Clinic Judetean de Urgenta ce acopera o zona destul de vasta inseamna influenta, acces la miliarde de lei, adica un buget impartit catre sectiile spitalului direct de la Directiune.

Constantin Copotoiu a reusit, prin functiile pe care le detine, sa-si mentina influenta in toate segmentele sanatatii muresene.

Rector la Universitatea de Medicina si Farmacie, presedinte la Consiliului de Administratie al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Mures, precum si al Colegiului Medicilor, doctorul Copotoiu si-a asigurat o influenta, nu intotdeauna fasta, pentru institutiile la care tine fraiele.

Scandalurile de care numele profesorului nu este strain au adus o faima nu tocmai magulitoare, iar matrapazlacurile cercului de influenta al doctorului au fost larg contestate.

Amprenta unui mamut

Primul scandal de proportii in care numele lui Copotoiu a fost angrenat este unificarea celor doua spitale: Spitalul Municipal si Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Mures, ceea ce a dus la formarea unui mamut cu 2.500 de paturi. Ideea unificarii a fost promovata de un trio de interese: defunctul dr. Florin Butilca, dr.

Constantin Copotoiu si pe atunci senatorul Ioan Nicolaescu reusind sa obtina in mare mare graba semnatura ministrul Bartos. Decizia a fost contestata la vremea respectiva, mai ales ca lasa municipiul fara un spital propriu si plasa patrimoniul unitatii spitalicesti in grija judetului.

In schimb, au fost aduse diferite motive puerile in sprijinul ideii de unificare, cum ar fi gruparea tuturor sectiilor sub acoperisul mare al Spitalului Judetean, proiect ce nu s-a realizat nici pana in acest moment. Decizia s-a dovedit a fi insa una paguboasa, iar cei care au avut de castigat cu siguranta ca nu au fost bolnavii.

Spre exemplu, cazurile sociale (pentru care internarea costa extrem de mult) ce se interneaza in spitale universitare, care au un alt regim de tarifare, mult mai ridicat decat in cazul tarifelor practicate intr-un spital municipal.

In al doilea rand, intr-un mamut de 2.500 de paturi, urmarirea fondurilor este mult mai dificila, iar actele contabile sunt mult mai greu de controlat. Interesant de mentionat este ca spitalul mamut primeste un buget de miliarde de lei, ce este distribuit catre sectii de la directiune.

Astfel s-a ajuns la anomalii in care sectii precum ATI (condusa chiar de sotia profesorului, Sanda Copotoiu) sa primeasca un buget de 14 ori mai mare decat sectia de Chirurgie plastica. La fel de contestata a fost si inlaturarea de catre trioul care a pus bazele mamutului a directorilor de la Spitalul Municipal.

Fostul director al Spitalului Municipal, Grigore Dogaru, a fost inlaturat intr-o maniera mai mult decat umilitoare si jenanta, intrucat nu facea parte din planurile trioului. Doctorul Dogaru a fost demis din functie dupa ce a primit o simpla instiintare transmisa la directiune.

Unificarea a dus si la reorganizarea mamutului format, prin modificarea numarului de paturi. Doar ca reorganizarea s-a facut haotic, fara a se tine cont de necesitatile reale ale fiecarei sectii.

Concurs contestat

Abia s-a racit scandalul unificarii si numele profesorului Copotoiu este implicat intr-un nou scandal, de data aceasta vizand alegerile pentru conducerea Spitalului Judetean. In urma numirii in functia de rector al Universitatii de Medicina si Farmacie, dr.

Constantin Copotoiu a renuntat la conducerea Spitalului Clinic de Urgenta Mures.

Au urmat acuzatiile de nepotism la adresa lui Copotoiu, intrucat functia ramasa vacanta era de fapt adjudecata finului sau, Bogdan Paltineanu.

Desi, initial, atat Benedek Imre, cat si Grigore Dogaru sau Alexandru Botianu si-au depus dosarele, ulterior, toti trei si-au retras dosarele, afirmand ca jocurile sunt deja facute. Ca o picanterie va spunem ca presedintele comisiei de examinare era nimeni altul decat Constantin Copotoiu.

Un alt aspect asupra caruia planeaza suspiciuni este faptul ca dosarul lui Paltineanu a fost acceptat desi nu indeplinea conditiile cerute prin lege.

Paltineanu nu avea nici un fel de experienta in domeniul conducerii manageriale a spitalului si, conform ordonantei MS 274/2004, o cerinta esentiala se referea la faptul ca cel care candideaza pentru conducerea spitalului sa fie cadru didactic.

Numele actualului director al spitalului a fost legat si de societatea Palmedica, prin care s-au derulat niscaiva afaceri paguboase cu spitalul. Ulterior, Paltinean a renuntat la actionariatul societatii, cu atat mai mult cu cat acesta viza deja postul de director de spital si l-ar fi pus intr-o incompatibilitate crasa.

Tentaculele lui Copotoiu asupra spitalului mamut se traduc nu numai prin controlul asupra finului Paltineanu, la care se adauga si functia de presedinte al Consiliului de Administratie al Spitalului pe care profesorul o detine.

Scandalul a adus in prim plan si legatura lui Copotoiu cu directorul DSP, Klara Branzaniuc. Cerintele prevazute de lege pentru participarea la concursul pentru ocuparea postului de director general nu au fost facute publice prin afisarea lor , ci au fost tinute in biroul lui Branzaniuc.

Afaceri medicale private

Nu putem sa ignoram nici frecusurile de la nivelul rectoratului UMF. Un aspect interesant ramane faptul ca, in calitate de rector al UMF, Copotoiu si-a asigurat linistea la conducerea spitalului.

Oare cati medici indraznesc sa se opuna deciziilor lui Copotoiu, in conditiile in care acestia sunt si conferentiari, iar profesorul le imparte leafa la universitate? O intrebare la care nu multi medici ar raspunde cu fruntea sus. Tot in sfera UMF, de mentionat ar mai fi si legatura lui Copotoiu cu ex-senatorul Ioan Nicolaescu.

Cat timp acesta a fost bine infipt in functii, a avut grija, printre altele, ca universitatea sa-si primeasca avizele anuntand din timp eventualele controale.

Poate si din acest motiv Copotoiu a tinut ca Nicolaescu sa mai primeasca un mandat de cancelar al UMF, desi varsta acestuia nu-i mai permitea un nou mandat. Cu toate ca functia din Senat ar fi putut fi exploatata pentru interesele UMF, relatiile de colaborare cu universitatile din Franta s-au racit.

Mai mentionam si faptul ca actuala componenta a senatului UMF intruneste persoane aflate in pragul pensiei si ca institutia are nevoie de un suflu tanar, care intarzie sa apara, mai ales din cauza ca posturile sunt blocate de profesori matusalemici, dar bine infipti in functie.

Asta ca sa nu mai mentionam faptul ca alegerile pentru Consiliul Profesoral al Facultatii de Medicina s-au desfasurat pe parcursul a doua zile consecutiv, urna ramanand in incinta universitatii, ceea ce a atras suspiciuni asupra corectitudinii voturilor.

Conform Cartei Universitatii, in Consiliul Profesoral trebuie sa intre doar cei care au obtinut doua treimi din voturi. Totusi, 11 profesori au fost acceptati fara a indeplini aceste conditii.

Situatia s-a repetat si la Senat, numaratoarea voturilor fiind executata de persoane care, ulterior, au intrat in Senat (cum ar fi dr. Lucian Puscasiu si dr. Florin Coros). In aceste conditii, alegerile puteau fi declarate nule.

Pentru ca sfera de influenta sa fie completa, Copotoiu a candidat si a fost ales si presedintele Colegiului Medicilor, iar functia de purtator de cuvant al institutiei i-a revenit sotiei acestuia, astfel ca nici o informatie nu poate sa treaca fara ca famiglia Copotoiu sa nu stie.

Un duo de succes

Cel mai recent scandal in care este implicat si numele lui Copotoiu se leaga de deschiderea primei clinici particulare din Targu Mures, cu o investitie de peste un milion de euro.

Partea proasta este faptul ca pornind de la achizitionarea imobilului si pana la cercurile de interese versate, clinica promite conditii de patru stele care miros a ilegalitati.

Astfel, prima clinica privata va demonstra ca si din sanatate se pot porni afaceri profitabile, daca cei implicati in acestea sunt nume influente in domeniul respectiv.

Modalitatea in care Copotoiu & company au intrat in posesia imobilului este ilegala, iar cercurile de influenta se intind pana la Bucuresti.

Afacerea a pornit in 2004, cand Consiliul de Administratie al Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Mures (presedintele CA fiind nimeni altul decat Copotoiu) hotaraste concesionarea unei cladiri dezafectate aflata in incinta curtii Clinicii de ortopedie.

Mai exact, este vorba de imobilul ce gazduia arhiva spitalului. Prin hotararea respectiva, CA si-a depasit atributiile, intrucat patrimoniul spitalului apartine Consiliului Judetean, problema concesionarii fiind de fapt in atributiile consilierilor si nicidecum a spitalului.

Pentru a mai drege din ilegalitate, presedintele CA a semnat un act cu vicepresedintele CJ, Alexandru Fratean, prin care, teoretic, se obtinea si girul CJ.

Doar ca, ceea ce s-a reusit este corectarea unei ilegalitati cu o alta, intrucat semnatura vicepresedintelui nu reprezinta decat un alt fals, acesta neavand in atributii concesionarea patrimoniilor ce apartin CJ. Problema respectiva trebuia discutata in plenul CJ.

Duo de succes: Copotoiu & Neagos

Concesionarea s-a facut in favoarea doctorului devenit afacerist, Lucian Neagos, cunoscut in mediul afacerilor muresene, co-proprietar al magazinului Rosu si Negru din cartierul Cornisa, adresa pe care mai sunt trecute alte aproximativ zece firme conduse de acesta si partenerul de matrapazlacuri, Ioan Ormenisan Bojan.

Se pare ca doctorul Neagos va scoate la bataie 1,5 miliarde de euro pentru dotarea clinicii private, ce va fi condusa de profesorul Copotoiu, cel putin asa afirma sursele noastre. Mult mai interesanta este relatia dintre profesorul Copotoiu si Neagos.

Patronul de la Rosu si Negru este ginerele defunctului Mircea Birau, acesta fiind strans legat la randul lui de cercurile pesediste.

Ca o paranteza, va spunem ca numele lui Mircea Birau a ramas in memoria orasului desi a facut parte din vechea nomenclatura, datorita interesului pe care si l-a dat pentru dezvoltarea orasului.

Birau a fost vicepresedinte al Comitetului Executiv al Consiliului Popular Mures, consilier municipal PSM si director Holding SA. De asemenea, acesta era un bun prieten cu fostul viceprespedinte al CJ, Ioan Vasluianu si ex-senatorul Ioan Nicolaescu, de unde si-a asigurat si sustinere din partea PSD.

Nici legaturile profesorului Copotoiu cu filiera pesedista nu sunt secrete. Revenind insa la ideea initiala, putem sa spunem ca Neagos a devenit mult mai increzator in afaceri, dar si in propria persoana de cand s-a postat in rolul de ginere al lui Birau.

Afacerile dintre Neagos si Copotoiu continua insa, mai ales ca ginerele defunctului Birau este inca bine infipt in cercurile de influenta a PSD.

Conform datelor pe care le detinem Neagos ar fi obtinut o parte din banii necesari deschiderii primei clinici private din Targu Mures prin fundatia Romania Mileniului III, patronata de Dana Nastase, fundatie prin care s-au derulat sume de mai multe zeci de miliarde de lei cu destinatii mai mult sau mai putin legale.

Avand in vedere aceasta istorie a cuplului Copotoiu-Neagos, prima clinica privata din municipiu ce promite sa ofere conditii civilizate pacientilor, are in spate afaceri murdare si ilegalitati girate de persoane bine ancorate atat la conducerea judetului cat si la Bucuresti.