Pentru praznicul Craciunului, fiecare familie din satele bihorene se pregateste in mod special: se taie porcul, se face curatenie generala, se coc colacii, se primenesc hainele, etc. In ajunul marii sarbatori, se fac ultimele pregatiri si sunt asteptati corindatorii, stelarii, irozii.

Cu corinda mergeau oameni de toate varstele, cu Steaua umblau copiii, Irozii erau apanajul adolescentilor si feciorilor, pentru ca Viclaimul si Turca (capra) sa aduca in prim plan imaginea teatrala prin excelenta. De Anul Nou, se organiza „Verjelul" si se umbla cu „Plugul, Buhaiul si Plugusorul".

In randurile care urmeaza, va readucem in atentie cateva dintre practicile traditionale ale Sarbatorilor de iarna, din Bihor.

"Corinda"

Corinda de Craciun se porneste de la catunele mai indepartate, acoperind, din casa in casa, pe parcursul a doua zile (Noaptea de Ajun, dimineata si seara de Craciun), o zona bine definita. Pe drum, se bate duba (doba) si se rostesc strigaturi specifice.

La intrarea in curti, melodia de mars, duba si strigaturile sunt inlocuite de corinda de primire in casa („Sculati gazde nu durmiti/ Vremea e sa va treziti"). Inca doua trei corinzi, jocul cu femeile din casa, apoi este ceruta cinstea.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, in locul cinstei cu colaci, vin, palinca, sau in parale cu aceasta, s-a introdus cinstirea cu bani. In seara de Craciun se organizeaza „joc" la Caminul cultural (in trecut la o gazda, un localnic mai instarit).

„Turca"

Cu Turca sau capra umbla un grup de feciori neinsurati, mai petrecareti, si un „birau" sau „graitor", care era conducatorul.

Turca aparea sub forma unei masti cu caracter compozit, foarte viu impodobita, cu cap de lemn acoperit cu blana de oaie sau de alt animal, cu coarne de vita sau berbec, de care atarnau prime (panglici) si clopotei, avand maxilarul inferior mobil („clampane dupa duba").

Aceasta masca avea cateva caracteristicile reprezentare a caprei, dar, la fel de bine, ar fi putut sa semnifice orice. Corpul turcii era acoperit cu o panza rosie, sau un fel de bitusi (bitusa) realizata din tot soiul de petice, lunga si larga, de care erau agatate fasii de hartie creponata colorate.

Turca era un personaj cu rol mut, mutenie compensata insa prin dans si pantomima, deosebit de expresive, cat si prin situatiile conflictuale in care era pusa (cu corindatorii si cu spectatorii), in timpul deplasarii de la o casa la alta, ea ciondanindu-se cu colegii, speriind copiii, ciupind de fund fetele, etc.

Alte personaje erau „biraul" (graitorul), „casierul", „caii", „crajmarul", „jindarii", „dobasii", „hididisii", corindatorii, etc.

Aceste personaje aveau sarcini precise: „biraul" era conducatorul cetei, , rostea oratiile, primea darurile; „casierul" incasa banii, „Crajmarul" aduna bautura, „caii" carau colacii, „jindarii" pazeau turca si asigurau ordinea, etc.

In timpul deplasarii alaiului, capra era „impuscata", blestemata sau cadea la pamant, era descantata, i se canta ca la mort, invia si pornea din nou la drum, clampanind din maxilarul inferior, zornaindu-si clopoteii si dansand.

Tot in acest interval al deplasarii, se cantau cantece de petrecere si veselie, cu accente licentioase.

Inainte de a intra in casa („spectacolul" putea avea loc si in ograda, in fata casei), turca facea „inspectia" gospodariei, apoi, dupa intrare, se aseza in mijlocul odaii, clampanind ritmic, in vreme ce ceata de corindatori interpreta cateva corinde.

Urma dansul turcii, apoi oratia de multumire pentru daruri, in special pentru colaci si bautura, dar si pentru bani, uneori de un umor sanatos si molipsitor, creator de buna dispozitie, de veselie generala.

Dupa aceste secvente, urmeaza dansul cu fetele sau cu femeile din casa si, in fine, invitatia la „nunta turcii", care va avea loc in primele trei zile ale Anului Nou sa „crajma lu’ (numele)" sau la „casa lu’ (numele".

Aici, sarbatoarea se repeta: corinde, oratii, dansul turcii, moartea turcii, dezbracarea mastii, petrecerea propriu-zisa de Anul Nou.

„Viclaimul"

Viclaimul era tot un corind-spectacol, cu caracter mai mult religios. Ceata de corindatori era compusa din „graitor", cei trei crai de la Rasarit, pruncul Iisus, Iosif, Maria, muzicanti, Ingerul Vestitor, pastori, casier, etc.

Cei trei crai erau imbracati mai „nialcos", mai stralucitor, in alb – Ingerul, iar ceilalti purtau costume populare peste care se incingeau prime tricolore. Din recuzita nu lipsea „grajdul" in miniatura al nasterii Domnului. Ca scene si continut, Viclaimul seamana mult cu Steaua.

Irozii seamana si ei cu Steaua, doar ca feciorii-corindatori sunt insotiti si de muzicanti, dupa cantece si corinzi ei luand fetele la dans.

„Steaua"

Cu Steaua umbla mai mult scolarii, „sceneta" avand in centrul tematicii sale religioase drumul magilor in cautarea Noului Nascut, a lui Mesia. „Stelarii" se constituie in grupuri de 4-5 copii – graitor, Irod, Inger, Voltezar, Melchior, Gaspar, uneori si un „ciobanas" sau „pitic".

Ei sunt imbracati cu camasi ale – de canepa sau in -, fiind incinsi peste umeri si brau cu prime tricolore. Pe cap poarta „comanac", lucrat din carton voi ornat cu hartie creponata de varii culori. Sunt prezente dialoguri intre Inger si Craii de la Rasarit, dar si cu Irod.

Cantecele de „Stea" incep cu „Nasterea", apoi se canta, in special, „Trei Crai de la Rasarit", „Steaua sus rasare", „Trei pastori", „Rasarit-o rasarit", „Cantecul lui Adam", „Viflaime, Viflaime", „Sara Craciunului nost", „Noi umblam a corinda", „Mergand Iosif cu Maria", „Acolo sus, acolo mai sus", etc.

In final, este adus un elogiu gazdei si se primesc daruri dau bani, pe care-i aduna conducatorul trupei – „graitorul". Mai nou, dupa 1950, in „repertoriul"stelarilor au intrat si cateva corinde, dar si oratii si „alduiri" ironic-umoristice.

„Verjelul"

Este cel mai important obicei de Anul Nou. El era organizat de feciori, care-si alegeau „biraul" – conducatorul grupului. Acesta alegea, la randul sau, locul unde se va desfasura ceremonia si invita, la verjel, fetele de maritat din sat.

Ca elemente de recuzita se foloseau verjele de la razboiul de tesut, o „postava", doua „taljere" si un „lipideu" de canepa (cearsaf).

Actantii Verjelului aduc in seara de ajun a Anului Nou cate un inel, cu un semn distinct; fetele se ingrijesc de mancare, iar feciorii aduc bautura si angajeaza muzicantii. Desfasurarea obiceiului cuprinde o scurta petrecere generala, o parte ceremoniala, in care se aleg perechile, si petrecerea perechilor.

Spectacolul propriu-zis il reprezinta alegerea perechilor: „biraul", acoperit cu lipideu, pune inelele in tajere sub postava, le amesteca cu ajutorul verjelelor, in vreme ce se canta un cantec specific, legat de ceremonial, apoi le scoate – din taljere -, fara sa le aleaga, pe rand, cate unul, formand perechile.

De obicei, insa, „biraul" potriveste el insusi perechile, dupa dorintele participantilor. Perechile astfel formate vor petrece toata noaptea de Anul Nou impreuna. In prima zi a Anului Nou, relatia conventionala de natura ritual-ceremoniala a perechilor inceteaza.

Totusi, unele dintre aceste perechi se vor casatori in perioada urmatoare a cajlegilor.

Daca intre cele doua razboaie mondiale aceste obicei era o practica ceremoniala specifica satelor de pe Valea Iadului, imediat dupa aceea a capatat doar sensul de petrecere, dupa 1950 disparand sau fiind inglobata in „jocurile" de la claca de tors, claca abandonata total pe la 1970.

„Plugul, Buhaiul, Plugusorul"

Ultimele doua obiceiuri sunt practicate de copii, iar cu Plugul, in vremuri mai vechi, umblau feciorii. Din recuzita Plugului facea parte insusi unealta folosita la arat, sau una realizata din lemn usor, impodobita cu „prime" de hartie, clopotei si sterguri.

Buhaiul era construit dintr-o cofa careia i se scotea fundul, in locul acestuia intinzandu-se sau legandu-se bine bine o bucata de piele de capra sau de vita, prin mijlocul careia se scotea afara o „suvita" de coada de cal.

Aceasta, frecata cu degetele umezite, prin alunecare pe aproape toata lungimea, crea o „muzica" penetranta, amplificata de interiorul cofei. Orasiile sunt arhicunoscute, ele fiind variante insifnifiante ale mitului fertilitatii.

Un obicei mai nou. De Anul Nou, este „Sorcova", care preia elementele arhicunoscute, din tot spatiul romanesc.

Calendarul Sarbatorilor de iarna

Cercetatorii sunt unanimi in a aprecia ca manifestarile augurale dureaza 12 zile, adica de la Ajunul Craciunului (24 decembrie) si pana la Ajunul Bobotezei (5 ianuarie).

24 decembrie - in calendarul ortodox: Ajunul Craciunului (unul din cele doua mari ajunuri ale anului, al doilea fiind Ajunul Bobotezei).

In dimineata acestei zile, pana aproape spre miezul zilei, cete de copii intre 5 si 14 ani merg cu „Mos Ajunul", un text augural scurt rostit la fiecare casa si care anunta deschiderea seriei de colinde si de practici uzitate in aceasta perioada.

Seara, dupa iesirea de la biserica (ora 18), cete de copii merg cu „Steaua", textul fiind de factura religioasa, colportat prin intermediul numeroaselor culegeri aparute si intretinut viu in memoria poporului de catre preoti care organizeaza cu copii, la biserica, ore speciale pentru invatarea textelor.

Ca obiect de recuzita, ceata poarta o stea, luminata din spate cu o lumanare; steaua are in centrul ei o reproducere de pe cunoscuta scena a Nasterii Domnului.

31 decembrie

Este ziua in care se umbla cu „Plugul" si „Plugusorul", primul apartinand flacailor, cel de-al doilea copiilor. Textul urarii este similar, el punand in evidenta un „manual" versificat al practicilor agricole, dovada ca odinioara Anul Nou se sarbatorea la 1 martie.

Ceata celor mari, flacai si proaspeti insurati, poarta cu ei, de la casa la casa, un plug inhamat la doi boi, tragand simbolic in curtea fiecarei case cate o brazda.

Dintre obiectele de recuzita, mai fac parte un bici si clopote de la animale, cu care se produc zgomote de mare intensitate la diferite momente ale rostirii textului. Cetele de copii au cu ele numai bici si clopotei, uneori si un plug de lemn miniaturizat.

In seara acestei zile, se practica o serie de obiceiuri, menite sa interpreteze potentialul agricol al anului care incepe, cel mai utilizat fiind „calendarul de ceapa". Se iau 12 foi din doua jumatati ale unei cepe si se pune in fiecare aceeasi cantitate de sare.

A doua zi dimineata, cel mai varstnic barbat din familie interpreteaza dupa cantitatea de apa adunata in fiecare foaie care dintre lunile anului viitor va fi cea mai ploioasa si care cea mai secetoasa.

Tot in aceasta seara, pentru aflarea propriului destin se practica o serie de obiceiuri, similare cu acelea din noaptea spre ziua Sfantului Andrei (30 noiembrie). In orice caz, de la lasarea intunericului si pana la ivirea zorilor lumina nu trebuie stinsa in nici o casa si nimeni nu are voie sa doarma.

1 ianuarie - in calendarul ortodox: Sfantul Vasile cel Mare

In cursul diminetii acestei zile, grupuri de copii merg cu „Sorcova", confectionata din flori de hartie; se rosteste un text scurt augural, lovindu-se usor cu sorcova pe umarul celui caruia i se ureaza.

Odinioara, sorcova era un manunchi de nuiele inverzite, aceasta fiind adevarata semnificatie a gestului augural (tinerete, vigoare, belsug).

5 ianuarie - Ajunul Bobotezei (Botezul Domnului)

Preotul merge din casa in casa si stropeste cu apa sfintita casa, acareturile si pe cei ai casei. Pe o masa, se aseaza tot felul de bucate din care preotul trebuie macar sa guste pentru a le sfinti.

O mana de fan si de graunte se pune sub fata de masa, apoi aceasta se amesteca se amesteca cu hrana care se da animalelor si pasarilor. Fetele cer preotului putin busuioc pe care il vor folosi ulterior la o serie de practici de atras iubirea flacailor.

In fine, numarul practicilor este foarte mare si ele se deosebesc de la zona la zona.

Despre Craciun

Despre numele propriu „Craciun" s-a scris mult.

Specialisti din generatii diferite au cautat sa explice originea cuvantului prin latinescul crastinum derivat, la randu-i, din latinescul clasic cras (maine), din latinescul calatio (chemare, convocare), din slavul Kraciun, din cuvantul latinesc creatio, de la expresia latina Quartum jejunum, din albanezul Kercum, patruns in limba romana prin intermediul limbilor slave.

Dupa un secol de dezbateri, problema a ramas nerezolvata. Astfel, intr-un interesant studiu intitulat „Vestigii ale cultului solar: Craciunul", Gh.

Musu ajunge la concluzia ca un termen atat de inradacinat in cultura romaneasca a existat la nordul si sudul Dunarii inainte de venirea romanilor si a rezistat operatiunii „de curatare" a calendarului popular de catre biserica crestina.

Intr-adevar, Craciunul are atributiile unui zeu solar, plasat, asemanator si altor zei solari (Saturn, Mithra) la solstitiul de iarna.

Generatia de sfinti-mosi care apare la sfarsitul anului (Nicoara, Spiridon, Ajun, Craciun) indica apropierea sfarsitului de an si imbatranirea timpului.

Din informatiile etnografice si folclorice aflam ca acesti „sfinti" erau niste personaje curioase, cu trasaturi bivalente: aveau forte miraculoase, specifice zeilor si eroilor din basme, dar si calitati si defecte, specifice oamenilor.

Astfel, Craciunul era imaginat ca o simpla persoana profana: „om batran", „un pastor batran cu barba ca omatul", „un unches batran cu barba alba", „vecinul lui Mos Ajun", „fratele mai mic al lui Mos Ajun", „omul care a taiat mainile Craciunesei" etc.

Sub influenta crestinismului, Craciunul apare insa ca si figura apocrifa: „mai mare peste ciobanii din staulul unde s-a nascut Hristos", „mai batran decat toti apostolii", „nascut mai inainte decat toti oamenii", „sotul femeii care a mosit pe Maria", etc.

Corinde

Trei pastori

Trei pastori se intalnira/ Trei pastori se intalnira

Raza soarelui/ Floarea soarelui

Si asa se sfatuira:

Haideti fratilor sa mergem/ Haideti fratilor sa mergem

Raza soarelui/ Floarea soarelui

Floricele sa culegem

Si sa facem o cununa/ Si sa facem o cununa

Raza soarelui/ Floarea soarelui

S-o impletim cu voie buna

Si s-o ducem lui Hristos/ Si s-o ducem lui Hristos

Raza soarelui/ Floarea soarelui

Sa ne fie de folos.

O, ce veste minunata

O, ce veste minunata/ In Bethleem ni s-arata

C-astazi s-a nascut/ Cel far’ de-nceput

Cum au spus prorocii

C-astazi s-a nascut/ Cel far’ de-nceput

Cum au spus prorocii.

Ca la Bethleem Maria/ Savarsind calatoria

Intr-un mic salas/ Din acest oras

A nascut ea pe Hristos

Pe fiul cel far’ de nume/ Tatal l-a trimis in lume

Sa se nasca/ Si sa creasca

Sa ne mantuiasca.

Sa se nasca/ Si sa creasca

Sa ne mantuiasca.