Despre evenimentele din decembrie ‘89 s-au scris si s-au spus multe, probabil in egala masura lucruri adevarate si neadevaruri. Din pacate, au mai ramas multe de spus.

Cert este ca acele zile au avut de toate: momente sublime, eroi, calai - dintre care unii s-au transformat mai apoi in eroi, iar eroii adevarati au fost dati uitarii. Pana la urma, a fost un lucru 100% romanesc.

La Oradea…

In 22 decembrie 1989, in jurul orei 14.00, imediat dupa incredibilul anunt facut de Mircea Dinescu la televiziune, „Dictatorul a fugit", o mana de barbati curajosi au ocupat cladirea Primariei, incepand sa strige „Jos comunismul!". Dupa cateva ore, in cladire erau deja cateva sute de oameni.

Alte cateva mii se adunasera in fata cladirii. In Oradea nu au fost „teroristi", nu a curs sange in decembrie `89. A lipsit pana si cuvenita, credem noi, „paruiala", care ar fi trebuit administrata liderilor comunisti ai judetului.

A fost, deci, o „revolutie" linistita, care s-a consumat, practic, in cladirea Primariei, unde membrii comitetelor FSN alese si realese se certau intre ei ca tiganii. Cati dintre cei care au obtinut „certificate de revolutionar" merita stima si respectul nostru, va ramane intotdeauna o chestiune extrem de discutabila.

Dupa 16 ani de la evenimentele din decembrie `89, revolutionarii sunt impartiti in prea multe tabere, fara sa aiba nimic comun cu revolutia in sine. Este o lupta rusinoasa de interese, nascuta din sangele adevaratilor eroi, impuscati de misteriosii „teroristi".

Ce a ramas din idealul putinilor curajosi din 1989 sunt doar cateva idei pe care unii (inca) le mai poarta in suflet, familii cernite si sarace, morminte paraginite. Dincolo de gardul cimitirelor in care-si dorm somnul de veci eroii Romaniei, sunt cei care s-au ingrasat si imbogatit din sangele varsat.

Prea tineri pentru a muri

Cine sunt eroii Oradiei, in ce imprejurari au murit ei si de cat respect se bucura ei din partea autoritatilor locale va invitam sa aflati din cele de mai jos.

In decembrie ’89, Marius Cosma era soldat la Unitatea Militara 01380 din Arad. Avea 19 ani si de-abia terminase liceul. In 24 decembrie, tanarul a fost gasit mort. Era imbracat in haine de capitan si fusese impuscat cu o arma cu luneta drept in frunte, in zona strandului de langa Cetate.

Adrian Danse era tot soldat, avea 19 ani si isi efectua stagiul militar in Bucuresti, la trupele de securitate. Adrian a fost ucis in 21 decembrie 1989 cu un glont in artera carotida, in timp ce apara cladirea fostului Comitet Central al PCR.

Victor-Adrian Puscau era originar din Cluj, dar familia lui se stabilise in Oradea. Evenimentele din decembrie 1989 l-au surprins la Arad, unde era soldat in termen la aceeasi UM 01380 la care era incorporat si Marius Cosma.

In noaptea de 23/24 decembrie, in jurul orei 03.00, el a fost impuscat in apropiere de unitatea militara de care apartinea, in timp ce se afla intr-o autospeciala sanitara care se intorcea de la spital. Soldatii din unitate au fost dezinformati ca in masina se afla teroristi si au tras asupra vehiculului.

In mod incredibil, la Arad nu a fost demarata nici o ancheta pentru a stabili cine au fost criminalii.

Intrebari fara raspuns

Actorul Valentin Voicila este liderul necontestat al Revolutiei din Arad. Tot el este si cel care, timp de 16 ani, l-a acuzat in mod constant pe generalul Eugen Badalan, propus recent de presedintele Traian Basescu ca sef al Armatei, ca a dorit sa reprime dur miscarile de protest din acest oras.

Dar si pentru ca a refuzat sa-si asume responsabilitatea pentru cele petrecute la Arad in decembrie ’89. Iata ce povesteste Voicila despre imprejurarile in care au murit eroii oradeni, intr-un interviu acordat „Jurnalului National":

„Pe 23 decembrie, dupa cum spune maiorul Marcu, domnul Badalan a fost implicat si in luarea deciziei de taiere a legaturilor telefonice. Domnul Marcu spune ca, in acele zile, comanda unitatii era exercitata de domnii Badalan si Sau.

Asa si-a justificat refuzul de a se prezenta la Consiliu, unde il chemasem sa ne explice situatia. Domnul Badalan ne-a reprosat ca l-am arestat pe maiorul Marcu si ca aceasta actiune ar fi fost un abuz din partea lui Diaconescu si a lui Micu. Nu este absolut deloc asa. Atunci situatia era extrem de tensionata.

Incepand cu seara de 22 decembrie, cand au venit generalii Nuta si Mihalea, si pana pe 25 decembrie, in oras au inceput sa moara oameni. Toth Sandor, care venise cu ajutoare din Ungaria, a fost solicitat sa faca un transport pana in Cetate. A fost de acord si a fost impuscat mortal acolo.

A fost intampinat cu focuri de arma de militarii care aparau unitatea. Asta se intampla pe 22. A fost impuscat pe pod, pana sa ajunga la unitatea lui Marcu. Apoi, in dimineata de 23 decembrie, asupra autosanitarei care apartinea chiar UM 01380 s-a deschis focul, tot din unitate. Atunci a murit soldatul Adrian Puscau.

Aceste informatii au ajuns la mine in conditiile in care conduceam un intreg judet, eram in fruntea Frontului Democratic Roman. Ce trebuia sa intelegem eu si cei din jurul meu despre Dumitru Marcu cand acei oameni mureau langa unitatea lui? Au fost primele semne de intrebare.

Urmatoarele au fost cand colonelul Stranschi a trimis acolo niste civili, cu un camion, sa ia munitie. Anterior existase un dialog cu unitatea, care confirma ca acei civili pot veni dupa munitie si se stabilisera semnale si parole de recunoastere. Cand camionul a ajuns acolo, s-a deschis focul.

Doi oameni au murit, iar restul au fost raniti. Iar toate astea s-au intamplat intr-un timp scurt, doar in zona unitatii comandate de Marcu. In noaptea de 23/24 decembrie, legaturile telefonice ne-au fost taiate, atat cu orasul, cat si cu tara.

In mod ciudat, tot militarii de la unitatea lui Marcu au fost cei care au intrat, inarmati, in sediul Postei, au taiat legaturile telefonice si apoi au fost pusi sa o pazeasca din interior, pe intuneric. Nestiind cine este inauntru in bezna, Diaconescu a fost la un pas sa deschida focul asupra Postei.

Iar acum domnul Badalan ne acuza tot pe noi. Dar ce mai puteam face atunci? Aveam morti si raniti, toti in zona de competenta a lui Marcu, telefoanele erau taiate si Posta pazita tot de militarii lui. Diaconescu era singurul care ne asigura protectie si singurul in care mai aveam incredere.

Pe cand Marcu, desi era membru al Frontului, a refuzat sa mai discute cu noi. Ulterior a spus ca, pe 23 decembrie, comanda era exercitata de Badalan si Sau. Nu vom afla niciodata daca a existat o legatura cauzala intre acestia si victimele de la UM 01380.

Nu pot acuza in mod direct pe nimeni, dar moartea acelor oameni nu a mai fost elucidata. Dar intrebarile persista".

Doar o strada…

Parintii eroilor ucisi sunt dezamagiti acum si spun ca tinerii au murit degeaba. In fiecare an, pe 22 decembrie, parintii tinerilor oradeni ucisi in decembrie ‘89 depun coroane de flori la mormintele copiilor lor. Pentru ei, Craciunul este o sarbatoare indoliata.

Reporterii nostri au descoperit o situatie scandaloasa, care intineaza memoria tinerilor jertfiti in decembrie ’89 pe altarul libertatii: fostul prim-secretar PCR al judetului Bihor, Victor Bolojan, imparte acelasi mormant cu eroul Victor-Adrian Puscau.

Astazi, o strada modesta din Oradea poarta numele sublocotenentului post-mortem Marius Cosma. Este singura care aminteste de martiriul tinerilor eroi.

In timp ce nomenclatorul strazilor orasului e plin de aberatii (strada Belsugului, Meteorului, Santului, Atacului, Leningradului, etc.), oficialitatile nu au gasit de cuviinta ca numele eroilor Victor-Adrian Puscau si Adrian Danse sa fie date unora din aceste strazi, carora, oricum, mai devreme sau mai tarziu, le vor fi schimbate denumirile.

Intangibilii vinovati

Putem conchide astazi ca oamenii fostului sistem au castigat revolutia - adica batalia de dupa decembrie 1989, si au determinat o „glisare" de la un regim totalitar la o „dictatura elastica".

Tributari centralismului, birocratiei si politizarii excesive, ramasi cramponati de ideea comunista „cine nu-i cu noi, e impotriva noastra", oamenii politici de azi au transformat spatiul romanesc intr-o uriasa berarie „Capsa". Politicienii de azi, in mare parte, sunt oamenii fostului sistem.

Dar ceilalti, care au facut Revolutia?! Isi strivesc astazi mania si neputinta scrasnind. Marii invinsi de oamenii fostului sistem, intelectualii anti-totalitari, s-au retras in biblioteci si pe la catedre, resemnati.

Potrivit generalului Dan Voinea, fostul sef al Sectiei Parchetelor Militare din cadrul Parchetului General, singura sansa ca in dosarele Revolutiei sa se ajunga la condamnarea vinovatilor ar fi ca Justitia sa se mobilizeze. Desi faptele au fost prescrise, dosarele pot fi redeschise in orice moment, daca apar informatii noi.

Nominalizati de procurori in dosarele Revolutiei de la Bucuresti, Timisoara, Sibiu, Brasov, Arad si Cluj, coordonatorii macelului au fost o singura data, in 16 ani, la un pas de condamnare. In 1992, generalul Dan Voinea s-a apucat de treaba si, in 1993, a inceput sa identifice vinovatii.

Printre acestia s-au numarat atunci generalii Mihai Chitac, fost comandant al trupelor chimice ale Armatei, Victor Atanasie Stanculescu, fost prim-adjunct al ministrului Apararii, si colonelul Vasile Amariucai.

In timp ce opinia publica ii vedea deja dupa gratii, cand Ion Iliescu a preluat Presedintia de la Emil Constantinescu, l-a demis pe Voinea. La scurt timp, cercetarile au fost abandonate, iar Chitac si Stanculescu au fost achitati in urma recursului in anulare formulat de fostul procuror general Tanase Joita.

Lasate in plata domnului, crimele din dosarele Revolutiei au fost prescrise.

In noaptea de 21 decembrie 1989, Ceausescu, membrii Comitetului Politic Executiv, generalii MApN si ai Ministerului de Interne au ordonat soldatilor ca, dupa ora 24.00, sa traga in manifestanti.

Procurorul Voinea sustine ca autoritatile care au preluat puterea au refuzat sa-i trimita in judecata pe soldatii executanti si intentionau sa-i condamne doar pe cei care au ordonat comiterea crimelor. Insa, in cele din urma, nimeni nu a ajuns sa fie condamnat. Asasinii din decembrie 1989 au ramas nepedepsiti.

Cei mai multi au ramas anonimi, protejati nu doar de cei care le-au dat ordine, ci si de cei interesati ca adevarul sa ramana in morminte, langa tinerii ucisi.