Organizatia Mondiala de Lupta impotriva Prostiei - Filiala Bihor, impreuna cu Asociatia Europeana pentru Eradicarea Cariilor si Institutul International Anti-alcool - Sucursala Oradea au instituit, incepand din acest an, Premiile Gafeur.

Acestea, chiar daca nu vor fi ridicate de castigatori, au meritul de a demasca prostia, oportunismul, lichelismul, fatarnicia si incompetenta celor premiati. Lista celor care ar merita cu prisosinta un astfel de premiu e foarte lunga.

Din motive de spatiu, ne oprim doar la cativa gafeuri ai anului 2005 din Bihor, pe care Comisia Centrala ni i-a comunicat in urma cu cateva zile.

Marele premiu „Gafeur 2005"

Consta intr-un DVD cu filmul „Un tramvai numit dorinta" si se acorda primarului Petru Filip, seful Consiliului Local Oradea.

Institutia condusa de primar a reusit, in anul 2005, performanta de a „negocia" pretul unor tramvaie nemtesti la o suma cu care alte municipii din tara au platit-o pentru toate tramvaiele si autobuzele aflate in administrarea Regiilor de Transport Local.

Premiul „Kiss my ass"

Un apartament cu 3 camere, decomandat, cu pereti din mucava, ocupabil imediat in cartierul „Velenta", se acorda lui Sany Kiss, presedinte al Consiliului Judetean Bihor, care a promis 4000 de apartamente ieftine, in rate, cu dobanda de 3%, fraierilor din tot judetul.

Celor inscrisi pe listele lui Kiss si ramasi cu degetul din mijloc in gura le recomandam sa ii ceara acestuia sa ii primeasca in chirie in vasta sa resedinta din apropierea Spitalului TBC.

Premiul „Super-excelenta"

O masa de Revelion pentru doua persoane la cantina saracilor, se acorda Primariei Oradea, care a reusit, din nou, sa depaseasca pragul ridicolului, acordand premiile de excelenta prin excelenta favorizare a celor apropiati de conducerea institutiei.

Castigatorii sunt personalitati ale vietii sociale, culturale sau ai mediului de afaceri, care, insa, nu prea s-au remarcat, anul acesta, in nici unul din cele 14 domenii de activitate stabilite de organizatori.

Categoria „Literatura" a fost castigata de Corneliu Craciun, care a publicat, in 2005, o carte despre Europa.

Cea care, acum, e mai departe de noi ca niciodata… Premiul la categoria „Arte vizuale" a fost castigat de directorul Muzeului Tarii Crisurilor Aurel Chiriac, motivatia principala fiind, probabil, aceea ca 2005 este ultimul an in care oradenii au putut „vedea" Muzeul in actuala locatia greco-catolica.

La „Arta dramatica" a castigat Daniel Vulcu, de care nu ne amintim sa fi jucat in vreo piesa de teatru in 2005. Motivatia ar putea fi aceea ca patronii restaurantului „Il Vezuvio", unde s-au jucat o parte din piesele „Saptamanii Teatrului Scurt", ii platesc chirie lui Vulcu.

La „Acte de curaj si devotament" e clar: cine altcineva sa castige decat un angajat al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta sau de la Salvamont? Eventual prefectul Ilie Bolojan, pentru curajul dovedit in „razboiul" cu primarul Petru Filip… La „Managementul afacerilor" este, din nou, clar! A castigat omul care a reusit performanta de a transforma grupul de firme pe care il conduce intr-un partid cu majoritate in Consiliile Local si Judetean! La categoriile „invatamant preuniversitar" – Dorel Tifor - si „Invatamant universitar" – Vasile Marcu - nu am inteles criteriile dupa care s-au acordat premiile.

Oare cu ce este mai bun un director de scoala decat altul, sau un profesor universitar decat altul? Laureatul categoriei „mass-media" ne distreaza. La propriu. Dar ne distreaza si faptul ca a fost premiat. Din cate stim noi, caricaturistul Ovidiu Pascu nu a prea lucrat in presa in anul 2005.

Gresim, oare? De Eleonora Mircescu, castigatoarea de la „Mediu" nu am auzit niciodata, dar ne-am bucurat totusi ca premiul nu a fost „rechizitionat" de Ioan Ciursas. La tineri de perspectiva nu ne-am baga, pentru ca micutii talentati ar merita toti premii de excelenta.

Doar ca, daca ne aducem noi bine aminte, Oradea are un tanar secretar de stat, fost presedinte al Consiliului elevilor din liceul „Aurel Lazar"… La „Sport", distractie mare. Presedintele CS „Crisul", Ioan Alexandrescu", a fost premiat pentru activitatea pe 2005, dupa ce Clubul Sportiv Municipal i-a luat de pe cap mai toate sectiile sportive.

Hmmm… Si pentru ca excelenta trebuia sa poarte un nume si in limba maghiara, doctorul Foldes Adalbert a fost desemnat castigator al categoriei „caritate si Protectie Sociala".

Poate din cauza averii: 6 ha teren arabil si un hectar de padure in judetul Satu Mare, un apartament in Oradea si o casa in Biharia, ambele de cate 84 mp, si un autoturism marca „Renault Clio" din 1992. In fine, dar nu in cele din urma, „Ambasadorul si Omul anului" a fost declarat episcopul greco-catolic Virgil Bercea.

Poate pentru ca s-a intalnit cu Papa, chiar daca acest lucru, pentru el, este sarcina de serviciu.

Regretam ca adevaratele „premii de excelenta" – oferite, anul acesta, firmelor Keviep, Construct Mod, Selina si Trameco - nu s-au acordat in prezenta publicului, ci prin plati la nivel de excelenta pentru lucrari de toata jena.

Pentru care, unii sau/si altii au beneficiat de mici/mari gratificatii, alte adevarate premii de excelenta, venite taman bine de sarbatori.

Premiul „Drumurile noastre toate"

Un schimbator de viteza automat, se acorda tot Primariei Oradea, care a demarat un amplu program de fluidizare a circulatiei in municipiu.

Intre cele mai importante actiuni se numara semaforizarea tuturor gropilor din carosabil, asfaltarea spatiilor verzi, canalizarea trotuarelor si transformarea strazilor cu sens unic sau dublu sens in strazi cu non-sens.

De asemenea, toate drumurile au fost desfundate, astfel ca, la prima topire a zapezii, se vor umple cu apa iar fluidizarea va avea loc in cadru organizat. Banii necesari lucrarilor au fost depusi direct in contul firmei „Construct Mod", care a castigat licitatia cu mult inainte ca aceasta sa aiba loc.

Premiul „Lopata de argint"

Un sejur de plaja in luna decembrie in orice statiune de pe litoral se acorda presedintelui PSD Bihor, Mihai Bar, supranumit „Groparul", care a reusit sa faca din organizatia partidului aflat la guvernare pana anul trecut un adversar politic pentru organizatia de prescolari a Aliantei D.A. si „aerodrom" pentru primarii si consilierii pesedisti care isi iau zborul in stoluri catre partidele aflate la putere.

Premiul „Pacalici"

Un cec fara acoperire pentru suma de un milion de euro, se acorda Directiei Generale a Finantelor Publice Bihor, care, de aproape un an, ii duce cu vorba pe cetatenii pagubiti de fosta casiera a institutiei, Simona Alb, care, cu ajutorul altor angajati ai aceleiasi directii, si-a insusit doua miliarde de lei din certificatele de trezorerie pe care scrie cu litere de-o schioapa, sa priceapa chiar si Smaranda Scridon, ca sunt garantate de stat. In timp ce fosta casiera e bine-mersi, cu banii in conturi, cei inselati de slujbasii Finantelor isi mananca nervii, timpul si banii degeaba, neprimind decat promisiuni.

Premiul „Stefan cel Mare"

O masina de taiat frunze la caini, se acorda organizatiei PD Bihor, care l-a facut din nou vicepresedinte pe Stefan Seremi, cel care a depus atata activitate politica si administrativa pe la Consiliul Judetean incat ar merita numele lui Mutu.

Premiul „Sfantul Gheorghe", constand in suma de un milion de lei vechi in bancnote de zece mii, marcate cu pulbere fluorescenta cu cuvantul „spaga", se acorda Consiliului Judetean Bihor, care a reusit performanta de a-i mentine in functie cu orice pret, din 1993, pe directorul Aeroportului Oradea, Gheorghe Pasc - detinatorul unor multiple dosare penale, deturnator de fonduri fruntas, betivan notoriu si fara studii, pensionat ca si comandant si reangajat ca director fara examen, dar si fara studiile necesare -, si pe sefii fostului Corp al Gardienilor Publici, rebotezat Directia Publica de Paza Bihor, cu reale aptitudini de hoti, betivani si unii dintre ei chiar bolnavi psihic.

Premiul „Cinema lovit"

O videocaseta cu filme gay pentru adulti, se acorda RADEF Cluj, pentru exceptionala initiativa de a inchide toate cinematografele din Oradea, care vor fi transformate, dupa interes si comision, in carciumi, banci sau buticuri.

Numai astfel puteau cei de la Hollywood Multiplex sa ramana fara concurenta si sa faca biletul la film cat un kil de pulpa de porc.