Erau 72. Majoritatea lor erau aproape copii, in orice caz, erau copiii cuiva. 34 dintre ei au murit la Otopeni in dimineata zilei de 23 decembrie 1989. Singura lor vina: erau militari in termen la Cimpina, unitatea lor apartinand de Ministerul de Interne fiind un batalion de Securitate.

Florin Vaduva, de exemplu, de numai 19 ani, era unul dintre militarii incorporati, la data de 27.09.1989, la unitatea militara 0865 din Cimpina – transmisiuni. Nimeni nu l-a intrebat daca doreste sau nu sa fie incorporat in cadrul trupelor Ministerului Apararii Nationale sau in cele ale Ministerului de Interne! Nimeni nu l-a intrebat daca vrea sa moara impuscat, ca terorist, in 23 decembrie 1989.

Ilie Vaduva, avea, in 1989, 44 de ani si era maistru in cadrul Intreprinderii "Semanatoarea" (Bucuresti). Elena Vaduva, pe atunci de 39 de ani, era inspector la autoritatea tutelara. Incepand din data de 21 decembrie 1989 si pana in 28 decembrie 1989, cei doi parinti au tinut permanent legatura cu unitatea din Cimpina dar nu au putut afla nimic despre copilul lor.

Ingrijorati de lipsa comunicarii cu fiul lor, in ziua de 24 decembrie 1989 au plecat la Cimpina la unitatea militara. Ajunsi acolo, ofiterul de serviciu i-a linistit: "Militarii din compania a treia se afla in Bucuresti, inca de joi 21 decembrie 1989, si apara obiective de acolo. Nu au morti, raniti, nici macar un zgariat".

In zilele urmatoare insa, parintii au aflat ca la spitalul din Balotesti exista morti si raniti din unitatea de securitate de la Campina. Pe data de 27 decembrie 1989 au luat din nou legatura cu unitatea si din nou au fost asigurati ca fiul lor este sanatos.

Insa, in ziua urmatoare, printr-o nefericita coincidenta, au aflat, chiar de la colegele de serviciu ale doamnei Vaduva – de la Starea civila, ca au inregistrat decesul fiului lor Vaduva Florin – "cazut in Revolutie in ziua de 23 decembrie 1989 la Otopeni".

Deci, pe data de 24 decembrie 1989, cand s-au deplasat la Campina si au fost asigurati ca toti soldatii sunt in viata si nevatamati, copilul loe era mort de o zi. si nu "cazut in Revolutie" ci "securist-terorist", un odios care, "jurand sa-l slujeasca pana la moarte pe dictator", "trage din orice pozitie asupra cuceririlor Revolutiei".

Pana in 5 ianuarie 1990 mass-media i-a numit pe acesti copii "teroristi". Primii care au distrus acest scenariu si au aruncat o umbra de indoiala asupra lui au fost comandantul de pluton, Costica Dinu si generalul Ghita Grigore care au inceput sa sustina ca, de fapt, pe aeroport "cineva a gresit, s-au dat ordine neclare si 34 de ostasi au fost ucisi".

Reactia autoritatilor vremii (vorbim de factorii de decizie pe linie militara) a fost prompta: militarilor supravietuitori li s-a interzis sa vorbeasca, li s-a interzis sa furnizeze informatii despre tragedia din dimineata zilei de 23 decembrie 1989.

Nu se dorea publicitate deoarece s-ar fi redus dramatic numarul "teroristilor" capturati si ucisi de armata care pana in 22 decembrie 1989, aflata "intr-o grava eroare de fapt, creata in mod deliberat de dictator si acolitii sai", a tras impotriva propriului popor si care acum incerca sa spele onoarea comandantilor sai (platind un tribut de sange nejustificat).

Ne-am pus de multe ori intrebarea de ce nu s-au expus "gloantelor ucigase" acei comandanti ai armatei care au ordonat si sustinut represiunea in decembrie 1989?.

Care a fost drumul acestor militari din Cimpina catre moartea care-i astepta la Otopeni?

In ziua de joi, 21 decembrie 1989, dupa ce au urmarit la televizor mitingul care a dat tonul demonstratiilor din Bucuresti, au fost imbarcati repede in camionae si au fost trimisi urgent in capitala. Au fost dusi la sediul fostului Comitet Central. Au participat la represiunea ordonata si ulterior, in 22 decembrie 1989, au fost concentrati la Baneasa.

Acolo i-a surprins "caderea dictaturii" si marea "explozie de bucurie" ce i-a urmat.

In zorii zilei de 23 decembrie 1989, cand inca nici nu se luminase bine de ziua, s-a dat alarma si militarii au fost imbarcati in trei camioane, fara a li se spune mare lucru despre misiune si destinatie. Unul dintre supravietuitori isi aminteste ca nici nu se trezise bine cand asupra masinilor a inceput sa se traga din mai multe directii...

Din declaratiile confuze date de catre generalul Ghita Grigorie si comandantul de pluton, rezulta ca inaintea convoiului a iesit lt. major (MApN) Ionescu Constantin. Prin acesta s-a stabilit legatura intre fortele existente in dispozitivul de aparare al aeroportului Otopeni si camioanele chemate, chipurile, in ajutor.

Deci, nu se poate admite scuza ca nu s-a stiut cine sunt noii veniti si ca fortele din dispozitivul de aparare al aeroportului Otopeni au actionat din confuzie.

Caporalul Ilie Moldovan, participant la evenimente, a declarat ca in noaptea de 22/23 decembrie 1989 s-a dat alarma in unitate. Soldatii si-au luat armele si s-au asezat in dispozitivul de aparare. Imediat a venit un alt ordin si anume, sa se plece la Aeroportul Otopeni pentru a intari acolo apararea. Au pornit imbarcati in 3 autocamioane militare vopsite kaki si acoperite cu prelata.

Pe drum au fost opriti la baraje si verificati cine sunt si unde se duc. Ilie Moldovan era in cel de-al treilea autocamion. Declara ca n-au existat obiectii la nici unul din cele trei baraje pe care le-au depasit. Verificarile numai i-au intarziat din programul de mars preconizat.

Inainte de a intra pe soseaua spre aeroport cele 3 autocamioane s-au oprit si, conform intelegerii initiale (de la plecarea din Baneasa), ofiterii comandanti au luat legatura cu un capitan de aviatie. Era lt. maj. Ionescu Constantin Dan, ofiterul de legatura (pus la dispozitie de UM 01913 Otopeni, unitate MApN, comandata de gen. mr. Draghin Dumitru) venit pentru a introduce (conform propriilor ordine) aceste efective in dispozitivul de aparare al Aeroportului Otopeni. Au trecut de bariera si au ajuns la 70-80 de metri de Aerogara. Atunci s-a deschis pentru prima data focul.

Militarii au fost luati prin surprindere, erau asezati pe banci, fata in fata, cu pistoalele mitraliera tinute intre picioare si, din motive de siguranta, pentru ca din cauza zdruncinaturilor sa nu se descarce accidental vreo arma, incarcatoarele cu cartuse de razboi erau in port-incarcator, armele fiind dezarmate si asigurate.

Pe timpul primei rafale n-au apucat sa reactioneze decat aruncandu-se claie peste gramada pe podeaua camioanelor. Au fost loviti de cartusele trase, raniti si omorati, soldati care nu aveau nici o posibilitate de riposta. Practic, asistam la o executie... Focul s-a mai domolit si celor din camioane li s-a ordonat sa iasa cu mainile sus.

Incercati sa va inchipuiti cum este sa sari peste parapetul unui camion militar (de la aproape 2 metri inaltime) cu mainile ridicate de-asupra capului! si, totusi, acesti soldati, nevinovati, au facut-o. Tocmai atunci s-a nimerit sa apara pe sosea un autobuz care, ulterior s-a dovedit a fi autobuzul cu care erau adusi in fiecare zi la lucru salariatii civili de la aeroport.

In psihoza pe care Televiziunea Romana Libera o declansase prin comunicatele false emise pe post, orice aparitie in campul vizual al celor care aparau Aeroportul Otopeni era considerata atac terorist. S-a deschis focul asupra autobuzului, asupra camioanelor si asupra militarilor coborati din camioane care stateau cu mainile de-asupra capului.

S-a tras cu tot armamentul din dotare: de la mitralierele jumelate de pe tancurile si TAB-urile aflate in fata estacadei, pana la pistoalele mitraliera ale aparatorilor Aeroportului, frontal si din partea stanga (cum privesti spre estacada Aeroportului), din dispozitivul UM 01913 Otopeni (aviatia militara) si de pe cladirea DAvC (aviatia civila).

Au fost ucisi si raniti civili din autobuz, militari din camioane si dintre cei care stateau langa ele cu mainile de-asupra capului.

M.G., martor ocular: "Un ofiter imbracat intr-o scurta de doc militara, avand o portavoce in mana, le cere celor din camioane sa se predea. In momentul in care soldatii aveau mainile ridicate, strigand ca se predau, alte rafale ucigase erau trase de cele doua aliniamente conduse de lt. Zorila Ionel si lt. maj. Pascu.

Fiecare comanda de ridicare si de predare era urmata de focuri de arma care faceau noi victime in randul soldatilor".

Ultimele imagini de pe filmul reporterului strain ii arata pe militarii victoriosi tarandu-si de picioare victimele de-a curmezisul spatiului verde de sub estacada. O voce se aude din off: "Ai grija la flori! Ai grija la flori! Nu calca pe flori!". In luna decembrie nu exista flori in Romania.

In schimb, in luna decembrie 1989, in Romania, la Timisoara, Militia culegea de pe strada "flori" (declaratia col. Rasina Dumitru). Erau numele conspirative ale cadavrelor celor ucisi...

Somcuta Mare: Masacre la nivel national

In 4 februarie 1998, la sediul (de atunci) al Fundatiei Academia Civica Cluj, am fost vizitati de catre colonelul Ioan Pop, fostul comandant al batalionului de securitatea de la Somcuta Mare.

Marturisind-ne ca ne-a urmarit cu atentie in toate aparitiile televizate si scrise ale Centrului de Recuperare a Adevarului Istoric, domnia sa a tinut sa ne relateze cu privire la derularea evenimentelor ce privesc unitatea pe care o comanda in decembrie 1989.

Am fost primii care l-am audiat si care apoi am semnalat, in scris, acest caz (ce putea avea urmari mai tragice decat cele de la Otopeni din dimineata zilei de 23 decembrie 1989) Directiei Procuraturilor Militare Bucuresti.

Am sustinut si acolo ca acest caz demonstreaza ca, la nivel national, in lupta pentru putere, iscata intre cei care doreau sa-si adjudece structurile abandonate de catre clanul Ceausescu, s-au creat scenarii sau s-a profitat de existenta acestor scenarii (ca variante de lupta indelung studiate in cadrul doctrinei militare existente), prin care populatiei (care ar fi trebuit sa fie adevarata beneficiara a Revolutiei) trebuia sa i se distraga atentia de la aceasta lupta pentru puteres in plus, prin aceste lupte trebuiau legitimati cei care veneau la putere si trebuiau spalati de rusinea de a fi actionat impotriva propriului popor comandantii Armatei romane. Bineinteles, Directia Procuraturilor Militare nu ne-a dat, nici pana azi, vreun un raspuns...

Colonel Ioan POP, domiciliat in Baia Mare, actualmente trecut in rezerva, la cerere: "pe propria-mi raspundere si in interesul lamuririi unor probe legate de evenimentele din decembrie 1989, relatez urmatoarele:

(…) In ziua 21 decembrie, tot la Unitate, am fost sunat din Cluj de doctorul Metea Ioan (Pilu), nas de casatorie si rudenie prin sotie care m-a intrebat ce este la Somcuta si in Baia Mare. La raspunsul meu ca nu e nimic deosebit, acesta mi-a comunicat ca in Cluj se trage si ca in Piata Libertatii sunt morti.

La indoiala exprimata de mine asupra celor relatate, intrucat el locuia pe strada 6 Martie (actuala Iuliu Maniu), a scos receptorul pe fereastra ca sa aud zgomotul focurilor de arma. Am auzit focurile de arma. Dupa aceasta Metea mi-a spus ca daca si la noi se intampla asa ceva, nu ma mai recunoaste de rudenie, m-a injurat si a inchis telefonul.

Am ramas profund impresionat de aceasta si in sinea mea am luat hotararea ca, indiferent de situatiile in care sunt pus, sa nu accept sa se traga inspre populatia adunata in strada de catre efectivele din subordinea mea. (…)

Arat ca pana dupa fuga lui Ceausescu in Baia Mare si in judetul Maramures nu s-a intamplat nimic deosebit si nu au avut loc nici un fel de manifestatii cu caracter social-politic si de protest. (…)

In Baia Mare primul CFSN a fost condus de seful de Stat Major al Garzilor Patriotice maiorul (pe atunci) Tataru Vasile, ulterior de catre inginerul Craciun si in final de catre maiorul (pe atunci) Popa Gheorghe, fost prefect PDSR, fost deputat PDSR, ulterior functionar in cadrul Prefecturii si membru PSM.

In acesata prima situatie, aproximativ pana la orele 19.00, eu am luat legatura telefonica cu maiorul Tataru Vasile caruia i-am comunicat situatia efectivelor unitatii mele (in totalitate) si ca, in conformitate cu ordinele primite de la Brigada, acestea se pun la dispozitia noilor autoritati (in totalitate).

Arat ca acestuia i-am detaliat situatia dislocarii efectivelor aratandu-i ca in Baia Mare am urmatoarele subunitati: un pluton care asigura garda sediului Inspectoratului judetean MI, un pluton antiterorist tot la sediul Inspectoratului, o companie de securitate-militie la sediul Militiei municipiului Baia Mare, in valoare de 76 de militari si garda Aeroportului Baia Mare - 12 militari (in total aproximativ 150 de militari si cadrele corespunzatoare pentru conducerea acestora). Restul efectivelor se aflau in cazarma din Somcuta Mare. Aceleasi date le-am comunicat si presedintelui CFSN inginerul Craciun si profesorului Vintila Calin. Primii doi (Tataru si Craciun) au primit informatiile dupa cum le-am dat, fara comentarii.

Insa profesorul Vintila Calin, care s-a erijat in functia de comandant al Inspectoratului judetean MI, unde si-a instalat sediul, mi-a comunicat ca a dezarmat garda de la Inspectorat si plutonul antiterorist pe care i-a introdus in Club sub stare de arest si sub paza militara.

La care eu i-am comunicat ca nu au fost dezarmati ci au predat paza si apararea sediului Inspectoratului si s-au pus la dispozitia lui pentru a-i folosi la nevoie. Discutia a continuat in zeflemea din partea acestuia, astfel incat nu mai a avut sens sa o continui.

Pentru informarea mea, cu privire la starea de lucruri din oras, am luat legatura telefonica cu directorului fabricii "Faimar" inginerul Chirila care si el facea parte din CFSN. Acesta mi-a comunicat ca a primit dispozitie sa se deplaseze la fabrica si pe soseaua Cluj - Baia Mare sa monteze o baricada de aparare deoarece se asteapta ca in cursul noptii orasul sa fie atacat. L-am intrebat de catre cine, el mi-a replicat ca executa ordinele.

Dupa aproximativ 1/2 ora, cred ca in jurul orelor 18.00, m-a sunat maiorul Tataru rugandu-ma sa-i fac noi precizari cu privire la efectivele existente in cazarma :omcuta, motivand ca este posibil sa aiba nevoie de 120 de oameni care sa fie dislocati pe timpul noptii in Municipiul Baia Mare pentru masuri de asigurare a ordinii si linistii publice.

Acelas lucru mi l-a solicitat si presedintele CFSN-ului, inginerul Craciun. Referitor la aceasta stiu din cele aflate ulterior ca aceste discutii s-au purtat ca urmare a unor propuneri venite din randul multimii de participanti in sala de sedinte fara sa aflu cine a fost initiatorul acestora.

Am luat legatura, telefonic, la sediul Inspectoratului, cu profesorul Calin Vintila, pe care l-am intrebat de ce nu folosesc efectivele pe care le au in subordine la Inspectorat si mai cer 120 de oameni din cazarma Somcuta. La care dansul a afirmat ca cine mi-a cerut sa trimit efective in Baia Mare, ca ei au suficiente efective si nu mai au nevoie si de noi.

L-am rugat sa se puna de acord cu cei de la sediul Consiliului Local judetean si ca voi reveni cu un nou telefon pentru clarificari. Discutia s-a prelungit pe un ton insinuant nereverentios de genul: "ce efective din Somcuta? Avem vreme sa ne ocupam mai tarziu si de efectivele din Somcuta. Pe astia de aici i-am dezarmat. Nu mai reveniti cu nici un telefon".

Arat ca telefonul dat la Inspectoratul MI a fost absolut motivat intrucat, solicitandumi-se dizlocarea unor efective in plus, pentru asigurarea pazei si ordinei, era normal sa ma pun de acord cu cel care le-ar fi folosit efectiv, respectiv cel care atunci comanda Inspectoratul.

Mai mult, arat ca eram nedumerit de aceasta noua solicitare atata vreme cat efectivele dislocate in Baia Mare erau deja in stare de arest.

Toate aceste date, aflate asa cum am aratat, mi-au nascut suspiciuni cu privire la atitudinea pe care o au autorita‘ile pe care le-am pomenit fata de unitatea noastra si, intr-o noua runda de telefoane, am incercat sa ma lamuresc.

Mai inainte insa am luat legatura telefonica cu comandantul Brigazii, colonelul Mihalache Vasile caruia i-am raportat situatia si care mi-a indicat sa redactez o nota telefonica oficiala (regulamentara) care sa poata fi inregistrata si sa existe ca document justificativ de folosire a fortei.

(…) La scurt timp am primit nota telefonica de la Marea Unitate semnata de comandantul Brigazii prin care mi s-a ordonat ca, aprobandu-se solicitarea autoritatilor din Baia Mare, sa pun la dispozitie efectivele solicitate dar sa raporteze orele plecarii din unitate, a sosirii in Baia Mare si caracterul misiunilor pe care le voi indeplini.

Am dat ordine in consecinta si autocamioanele cu efectivele pregatite se aflau incolonate pe aleea de iesire avand ca si sef al acestei forte pe maiorul Aron Dumitru, seful de Stat Major.

Arat ca in timpul pregatirii am efectuat un instructaj amanuntit cu tot efectivul ce constituia forta ce urma sa fie dizlocata, precizandu-le, printre altele, urmatoarele& vor indeplini numai misiuni de asigurare a ordinii publice in subordinea Ministerului Apararii Nationale, vor folosi armamentul fara munitie, precizandu-le ca despre folosirea munitiei si a altor mijloace urmeaza sa dispuna sefii de dispozitive ce se vor constitui la ajungerea in municipiul Baia Mare, atragandu-le atentia asupra interzicerii folosirii munitiei, avandu-se in vedere ca in municipiul Baia Mare interaga populatie, din cate cunoasteam la acea data, s-a manifestat pasnic.

Am imbarcat efectivele pe mijloacele de transport, cerandu-le sa astepte pana voi lua legatura din nou cu noile organe ale puterii din Baia Mare pentru a le preciza la cine trebuie sa se prezinte si eventual pentru ce misiuni vor fi folositi. Aceasta s-a intamplat intre orele 20.00 - 22.30

In jurul orelor 22.30 am luat din nou legatura telefonica cu maiorul Tataru, comunicandu-i ca s-a primit aprobarea pentru dislocarea efectivelor la care a ripostat ca de ce a mai trebuit sa cer aprobare si de la cine, ca dansii conduc judetul si fortele militare existente in judet.

Din acest moment pentru mine a fost foarte clar ca totul este o inscenare si solicitarea de efective este absolut invenatata de dansii pentru a genera o stare conflictuala armata si in aceasta parte a tarii.

Am folosit un vocabular mizerabil l-as numi, atragandu-i atentia, in mod foarte serios, de grava eroare pe care o comite inventand acest scenariu si ca trebuia sa se gandeasca ca pot sa moara oameni nevinovati in urma unei asemenea miscari de efective pentru care cei care au generat aceasta se vor face raspunzatori.

I-am inchis telefonul si l-am sunat pe presedintele CFSN-ului, inginerul Craciun si i-am comunicat direct ca solicitarea de efective este o murdarie, un joc militar si dansul spunandu-mi ca nu este informat corect asupra starii de lucruri sa procedez cum cred de cuviinta.

L-am sunat si pe profesorul Calin Vintila la sediul Inspectoratului comunicandu-i categoric ca din cazarma Somcuta nu iese nici un militar in aceasta noapte. Mi-a replicat in termeni duri ca de ce nu inteleg ca singura autoritate sunt dansii, cei din Baia Mare, si ca trebuie sa execut ceea ce spun dansii.

Mi-am mentinut pozitia ca, indiferent de consecinte, in noaptea aceea nu pleaca nimeni din cazarma.

L-am sunat si pe inginerul Chirila la "Faimar" pentru a-mi intregi informatiile. Acesta mi-a confirmat ca a auzit ca Baia Mare urmeaza sa fie atacata in cursul noptii de catre "teroristii de la Somcuta Mare" si de aceea au realizat baricada de la "Faimar".

Fata de toate informatiile primite, fara sa raportez esaloanelor superioare, am coborat in curte si am ordonat debarcarea din camioane a oamenilor si am adunat intreg efectivul de cadre si militari in termen, carora le-am prezentat situatia si hotararea pe care am luat-o de a nu iesi din cazarma, responsabilitate pe care mi-o asum in totalitate, si apoi le-am ordonat ca nici un militar sa nu paraseasca, invoit sau neinvoit, incinta unitatii, intrucat s-ar expune pericolului de a fi agresati de alte persoane, intrucat deja am primit etichetarea de "teroristi". (…)