Jaf la Muzeul de Istorie din Deva

de Stefan Ciocan     Romania libera Editia Transilvania-Banat
Joi, 22 decembrie 2005, 0:00

Cercetatorii Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane din Deva au sesizat Politia dupa ce au constatat, ieri, disparitia mai multor obiecte de valoare, dintre care o sabie din perioada epocii bronzului. Aceasta era cunoscuta in literatura de specialitate ca "Sabia de la Boiu".



Obiectul din bronz este cel mai valoros exponat preistoric detinut de institutia muzeala. Sabia dateaza din epoca bronzului (mileniul al II-lea inainte de Cristos) si lada in care ar fi trebuit sa se afle, si care era aruncata neglijent intre alte obiecte in podul muzeului, a fost gasita desfacuta.



Usa incaperii in care se afla depozitat inventarul institutiei a fost gasita sparta in urma cu mai bine de o saptamana, dar din cauza cercetarii superficiale facuta la fata locului nu a fost sesizata lipsa vreunui obiect arheologic.



Directorul muzeului, Adriana Pescar, a afirmat ca o inventariere a pieselor se poate face in aproximativ sase luni si doar dupa aceea este posibila declansarea unei anchete.



In urma cu o saptamana, unul dintre angajatii institutiei a constatat ca grilajul si usa podului de la Palatul Magna Curia, sediul Muzeului Civilizatiei Dacice si Romane, a fost fortata. In podul cladirii sunt depozitate, in conditii improprii, mai multe piese de ceramica si bronz.



Politia a fost anuntata imediat, iar oamenii legii au incercat sa ia amprente de la fata locului, dar au intrerupt cercetarile dupa ce s-a constatat, aparent, ca nimic nu lipseste.



Cercetatorii muzeului sustin ca nu au fost chemati la fata locului si ca cercetarile s-au facut doar in prezenta directorului institutiei, care a apreciat "la ochi" ca nu a fost sustras nici un obiect. Arheologul Catalin Riscuta a constatat intamplator, ieri, ca s-a umblat la lada in care ar fi trebuit sa se afle "Sabia de la Boiu" si ca obiectul de valoare a disparut de la locul sau.



A fost din nou anuntata Politia, care nu poate continua, insa, cercetarile pana cand conducerea muzeului nu va inventaria toate exponatele depozitate in pod. Numarul obiectelor arheologice aflate in inventarul muzeului depaseste 200.000. "Stim sigur ca lipseste sabia. S-ar putea sa fi disparut si alte piese. In orice caz, cine a intrat in acel spatiu a mers direct la tinta", a spus Riscuta.



Directorul nu este prea afectat



Departe de a fi ingrijorata, directoarea Adriana Pescaru a pastrat chiar un ton optimist. "Nu stiu cum de a ramas sabia acolo, la un loc cu ceramica. Nu avea ce sa caute acolo. Bine ca nu au disparut si alte piese valoroase care erau in acea incapere.



Sabia pe care nu o gasim era rupta in trei bucati, dar valora, totusi, cel putin 3.000 de euro, daca este sa ne luam doar dupa cotatiile pietei negre. Oricum, eu mai am o mica unda de speranta ca s-ar putea sa o gasim dupa ce vom face inventarul.



In cazul in care constatam ca intr-adevar s-a furat, atunci este clar ca acest lucru nu a fost posibil decat cu complicitatea vreunui angajat al muzeului. Sunt convinsa de asta", a spus femeia.



Potrivit sursei citate, inventarierea colectiei de piese va fi demarata abia dupa Anul Nou, pe motiv ca legea prevede ca angajatilor sa le fie acordate toate zilele de concediu legal, iar operatiunea va dura cel putin sase luni. Doar din acel moment se va putea declansa oficial o ancheta a Politiei.



"Ca sa dezvoltam cercetarile, avem nevoie de un rezultat al inventarului de la muzeu, care sa arate daca s-a furat ceva si cat se poate de precis sa mentioneze ce anume lipseste. Altfel nu putem declansa o ancheta", a declarat purtatorul de cuvant al IPJ, inspectorul-sef Magda Popa.



Obiect de tezaur inestimabil



Cercetatorii institutiei de cultura sustin ca obiectul disparut este susceptibil sa fie clasat intre obiectele de tezaur ale Romaniei. Sabia, descoperita in urma cu multi ani in localitatea hunedoreana Boiu, este printre primele obiecte de acest gen din Europa.



Datorita vechimii lor, sabiile de acest gen au fost denumite de catre arheologi de "tip Boiu ‹ Sauerbrunn", dupa cele doua localitati in care au fost gasite primele exemplare. Arheologul Catalin Riscuta este de parere ca hotii au fost in cunostinta de cauza, in momentul in care au sustras "Sabia de Boiu".



"Sabia era rupta in trei, asa ca nu era deloc atractiva pentru un necunoscator. Cu atat mai mult cu cat in lazile in care era depozitata existau si obiecte de podoaba - bratari sau aplice", a declarat Catalin Riscuta. Acesta a mai spus ca a vazut ultima data sabia in perioada mai-iunie a acestui an. Si alti arheologi au vazut sabia in perioada august- septembrie.



Conditii improprii de depozitare



Sediul Muzeului de Istorie din Deva se afla in renovare de mai bine de 10 ani. Din acest motiv, exponatele si alte obiecte arheologice se afla depozitate in podul Palatului Magna Curia - sediul institutiei de cultura.



Obiecte de piatra, ceramica sau bronz, unele dintre ele de o valoare inestimabila, zac aruncate in lazi de carton in podul palatului, unde conditiile de temperatura si umiditate nu sunt propice conservarii acestora.



"Avem si noi o vina ca am tolerat ca obiectele de valoare sa fie depozitate in conditii neadecvate. Dar unde sa le ducem cand nimeni din conducerea judetului nu te sprijina?", s-a intrebat argeologul Catalin Riscuta.



Obiectele mai valoroase sunt inchise intr-un fel de tarc, facut din fier beton si inchis tot in podul muzeului cu un lacat.
























623 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Vineri