Potrivit anexei 15 din contract, cea care se refera la obligatiile de offset, pana in februarie 2008, nimeni nu poate sanctiona partea britanica daca nu-si indeplineste obligatiile.

Desi au trecut trei din cei cinci ani din contract, nu pot fi aplicate penalitati decat din anul 2008. Aurel Cazacu, fostul director al Romtehnica si actual responsabil cu industria de aparare din cadrul Ministerului Economiei, confirma acest fapt: pana in 2008 se va vedea daca englezii isi respecta sau nu obligatiile. Perioada nu a trecut inca, deci nu se pot aplica penalitat

Exista insa si o prevedere in favoarea Romaniei.

La articolul 9, aliniatul 1, din contract, se mentioneaza ca Ministerul britanic al Apararii garanteaza ca nici un fel de mita si nici alte mijloace de corupere nu au fost si nu vor fi platite, promise sau oferite direct sau indirect nici unui angajat al Ministerului roman al Apararii sau vreunui membru al familiei acestuia sau altor persoane cu intentia de a influenta acest acord de achizitie.

Intr-un alt articol se specifica faptul ca Ministerul roman al Apararii poate recupera pe calea deducerii sau pe alta cale de la Ministerul britanic al Apararii valoarea unei astfel de mite, beneficiu sau recompensa baneasca.

Romania a platit triplu

Presa britanica de ieri a publicat noi informatii privind afacerea vanzarii fregatelor. Potrivit cotidianului “The Guardian”, un amiral roman sustine ca Romania ar fi platit pentru cele doua fregate britanice de trei ori mai mult decat ar fi trebuit.

Romania a platit 116 milioane de lire sterline pentru cele doua fregate, care, nu erau noi.

Ziarul “The Guardian” il citeaza pe Victor Blidea, care, la momentul perfectarii contractului dintre Marea Britanie si Romania, era sef al Comandamentului de operatiuni navale si care spune ca marina olandeza ar fi oferit Romaniei fregate similare, mai bine echipate si in stare de functionare mai buna, pentru 40 de milioane de lire sterline, deci de aproape trei ori mai putin.

Victor Blidea a declarat pentru “The Guardian” ca la acea vreme ar fi avut informatii potrivit carora marina olandeza ar fi oferit fregate la pretul de 20 de milioane de lire sterline fiecare. In Marea Britanie continua ancheta privind plata unui comision de sase milioane de lire in “afacerea fregatelor”, autoritatile incercand sa afle cui i-au fost platiti acesti bani.

Cotidianul “The Guardian” precizeaza ca Oficiul Britanic pentru Fraude a luat legatura cu DNA de la Bucuresti, care a facut un raid la biroul firmei de consultanta Axis Trading, condusa de Georgiana George, al carei sot britanic ar fi actionat ca intermediar in “afacerea fregatelor”.

Atanasiu face dezvaluiri

Daca se dovedeste ca a fost dat comision vreunui politician roman, partea britanica trebuie sa returneze banii pe fregate. Aceasta clauza exista in contractul romano-britanic de achizitionare a celor doua nave de razboi.

Ministrul Apararii, Teodor Atanasiu, da doua posibile interpretari clauzei: britanici, nu dati mita ori tineti-va gura! In acest moment, Romania nu poate solicita renegocierea contractului, pentru ca “marfa” a fost luata si platita integral. Britanicii s-au angajat sa comande produse de pe piata romaneasca in valoare de 116 milioane de lire sterline, cat au costat si navele.

Valoarea comenzilor facute pana acum este infima. Ministrul Apararii a anuntat ca a cerut Romtehnica sa ceara la randul ei partenerului britanic, firma BAE System, sa renunte la clauzele de confidentialitate, astfel incat sa fie facute publice toate datele din contract. (A.B.)