Subiectul fierbinte al propunerii privind retragerea trupelor militare romanesti din Irak si respingerea de catre CSAT a acestei initiative au constituit tema conferintei de presa sustinute ieri la Alba Iulia de ministrul Apararii Nationale, Teodor Atanasiu, presedinte al PNL Alba si de vicepresedintele organizatiei judetene, Simion Cretu.

Ministrul Atanasiu a spus ca s-a "ingrozit" cand a vazut la un post national de televiziune ca Sergiu Medar, consilierul prezidential pe probleme de aparare si securitate nationala si sef al Comunitatii Nationale de Informatii, "divulgand informatii secrete" dintr-o telegrama a Directiei Generale de Informatii Militare.

Teodor Atanasiu s-a intrebat ce credibilitate mai poate avea Romania in cancelariile europene si neeuropene, de peste Ocean, daca informatiile secrete sunt facute publice pe un post national chiar de catre consilierul prezidential pentru securitate nationala.

In acest context, ministrul a spus ca va cere Ministerului Afacerilor Externe sa repare pe toate caile posibile aceasta "gafa enorma". Totodata, el va cere Directiei Generale de Informatii a Armatei sa sesizeze organele statului, iar apoi Parchetul General, pentru demararea unei anchete, in vederea pedepsirii vinovatilor pentru divulgarea informatiilor secrete.

El a recunoscut ca si premierul a citat intr-un interviu televizat din textul documentului amintit, dar a spus ca metodologia prezentata de Calin Popescu-Tariceanu nu era secreta si a fost difuzata cu acordul sau, chiar daca intregul document avea caracter secret.

Pe de alta parte, Atanasiu sustine ca documentul despre care presedintele Romaniei, Traian Basescu, pretindea ca lipsea din sedinta CSAT se referea la totalul trupelor romanesti care ar fi putut fi dislocate in caz de nevoie in teatrele de operatii militare din strainatate, care fusese aprobat odata de CSAT, care nu avea insa nici o legatura cu memorandumul privind dislocarea trupelor pentru anul viitor.

Ministrul Apararii a spus ca, in fapt, CSAT a luat doua hotarari: sa mai aprobe o data documentul privind capacitatile respective si sa nu hotarasca numarul trupelor care vor fi dislocate in strainatate in 2007.

Referitor la retragerea contingentelor romanesti din Irak, Atanasiu a aratat ca abia dupa ce Romania hotaraste retragerea trupelor vor fi purtate negocieri cu partenerii straini pentru a stabili calendarul retragerii.

Totodata, el a negat ca presedintele Traian Basescu i-ar fi cerut demisia si a spus ca nu va demisiona din functie, deoarece nici ministrii Apararii din Polonia, Italia sau Spania nu au demisionat dupa ce au anuntat retragerea trupelor militare ale acestor tari din Irak.

El a mentionat, de asemenea, ca problema retragerii nu este o chestiune care trebuie discutata de PNL si PD, ci de forurile inalte, cum este CSAT, iar daca "acesta nu este in stare", atunci locul ideal este Parlamentul Romaniei.

Ministrul Apararii sustine ca misiunea din Irak a fost indeplinita, iar armata irakiana ar putea prelua misiunile trupelor romanesti, urmand sa fie realizata doar pregatirea ofiterilor irakieni de comandament.

In plan politic, Delegatia Permanenta a PNL Alba s-a alaturat organizatiilor judetene liberale din Cluj si Constanta, cerandu-le ministrilor liberali ai Finantelor, Sebastian Vladescu si Externelor, Mihai Razvan Ungureanu sa-si prezinte demisia de onoare, deoarece in sedinta CSAT au votat impotriva propunerii ministrului Apararii si premierului Calin Popescu Tariceanu, de redimensionare a trupelor romanesti in teatrele de operatii militare straine.

De asemenea, Simion Cretu a mai spus ca DP a PNL Alba va cere Delegatiei Permamente a partidului ca in sedinta de astazi, 3 iulie, sa-i sanctioneze cu excluderea din partid pe Raluca Turcan si Mircea Cinteza, membrii ai Biroului Permanent, deoarece s-au opus unei decizii luate de conducerea partidului pe aceeasi tema.

Vicepresedintele PNL Alba a mai spus ca liberalii vor demara la nivel judetean o campanie de strangere de semnaturi pentru retragerea trupelor romanesti din Irak.