Ministerul Finantelor Publice a ramas rece la semnalele de alarma trase de presedintele CJ Alba, Ion Dumitrel, care declara in urma cu o saptamana ca de la 1 iulie cel putin 6 primarii din judet intra in faliment.

Primaria orasului Zlatna si cele ale comunelor Rimet, Ponor, Poiana Vadului, Ceru Bacainti si Radesti nu isi mai pot plati angajatii din cauza epuizarii complete a resurselor financiare la bugetele locale.

De altfel alte 30 de primarii din Alba se vor afla in imposibilitatea de a-si plati angajatii pana la sfarsitul anului, astfel ca activitatea a mai bine de jumatate din unitatile administrative din judet risca sa fie blocata.

Pentru rezolvarea situatiei este nevoie, pentru toate cele 36 de primarii, de circa 130 miliarde lei vechi, doar pentru plata salariilor si a cheltuielilor de intretinere (gaz, curent, telefoane).

CJ Alba a facut o adresa catre Ministerul Finantelor prin care a solicitat suma de 260 miliarde lei vechi din Fondul de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului pe 2006, "pentru asigurarea cheltuielilor de functionare a unor unitati administrativ-teritoriale si finantarea activitatii de asistenta sociala".

"In anul 2006, pentru asigurarea functionarii unitatilor administrativ-teritoriale este necesara suma de 508 miliarde lei vechi, iar prin bugetele locale a fost aprobata suma de 376 miliarde lei vechi de unde rezulta un deficit de 132 miliarde lei vechi, din care suma de 47 miliarde reprezinta cheltuielile de personal", se arata in nota de fundamentare privind necesitatea alocarii unor sume.

Sub deviza "s-a rezolvat, nu se poate" raspunsul de la Minister a venit prompt: "...disponibilitatile Fondului de rezerva bugetara la dispozitia Guvernului pe anul 2006 urmeaza sa fie alocate cu precadere pentru inlaturarea efectelor calamitatilor naturale produse de inundatii in acest an in unele judete, iar bugetul de stat nu dispune de alte sume nerepartizare".

In lipsa unor fonduri guvernamentale o posibila rezolvare a situatiei o reprezinta alocarea de bani primariilor din cotele defalcate pe TVA, insa tot pe baza formulei matematice criticata dur de presedintele CJ Alba.

El a sustinut in mai multe randuri ca institutia pe care o conduce nu poate face nimic pentru ajutorarea administratiilor publice locale respective, din cauza faptului ca legea prevede aplicarea unei formule matematice in functie de care sunt distribuiti banii, fomula care nu tine cont in nici un fel de realitatile din teren.

Aplicarea acesteia, care ia in calcul suprafata, numarul populatiei sau veniturile proprii ale unitatilor administrative, face ca acele primarii sarace sa primeasca si cei mai putini bani.

Astfel, pe baza formulei, o comuna cum e Ceru Bacainti ar putea primi aproximativ 10-15 milioane lei vechi, adica o suma care nu acopera nici macar salariul primarului pe doua luni, in conditiile in care ar fi nevoie de 2,5 miliarde lei vechi.

Acest mod de calcul a fost introdus la nivel national in ideea de a preveni favorizarea financiara a anumitor primarii pe criterii politice. Numai ca din pricina ei sufera la un loc alesi ai PD, PSD, PNL...