Ne retragem sau mai stam?

de Gheorghe Roman     Hora Locala
Miercuri, 5 iulie 2006, 0:00

Tema aruncata in populatie pe chestia retragerii trupetilor nostri din Afganistan si Irak a devenit incendiara intre palatele Cotroceni si Victoria.

De la fumigenele ieftine aruncate prin presa lupta de clasa intre cercurile de interese li-berale ale premierului Tariceanu si coloana prezidentiala proaspat operata a lui Basescu incep sa iasa scantei.

Tariceanu, in moliciunea sa de pana acum in fruntea PNL, s-a gandit pe buna dreptate ca o asemenea tema aruncata pe piata poate deveni o foarte serioasa aducatoare de capital politic, picat ca din cer aidoma bombelor care cad in Irak.

Si chiar asa este, de vreme ce majoritatea populatiei imbratiseaza aceasta idee pana la sufocare, fara sa stie de ce. Numai ca modul prin care a fost lansata aceasta bomba politica este nefericit, transformand niste ganduri pripite in gafa monumentala.

Bomba a aruncat in aer si Consiliul Suprem de Aparare a Tarii, prezidat de Basescu, dar si destui liberali luati prin surprindere inca de la primul fasait al fitilelor. Iar pe sarmanul ministru neinstruit al Apararii Nationale l-au azvarlit in derizoriu.

La intrebarea daca ar fi imperios necesara o retragere pe sestache a trupelor noastre din Irak si Afganistan sau sa mai zabovim pe acele meleaguri, pana la ultimul soldat in viata, raspunsul nu poate ramane in coada de peste.

Pentru ca balena americana de peste ocean sta cu ochisorii pe noi.
























20 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri