Persoane amenintate ca isi vor pierde locul de munca daca nu voteaza cu candidatul impus, director de scoala acuzat ca merge din casa in casa pentru a face propaganda electorala, comunitate de romi ademenita cu bani de catre membrii de partid, scoala primara devenita loc de afisaj pentru posterele electorale, cam asa arata campania PD facuta in comuna Poiana Blenchii, campanie „canibalica”, lipsita aproape de orice reguli impuse de lege si morala, probabil doar in virtutea faptului ca intr-o comunitate atat de indepartata oricum nu isi baga nasul nimeni.

Acuzatii

Directorul Scolii Gimnaziale „Gheorghe Munteanu” din Poiana Blenchii si inspectorul scolar general Ioan Abrudan sunt acuzati ca au facut campanie electorala pentru PD inainte de desfasurarea alegerilor.

Surse care au dorit sa isi pastreze anonimatul spun ca directorul scolii din Poiana Blenchii, Silvia Budai, membru PD, s-ar fi deplasat saptamana trecuta din casa in casa pentru a-i convinge pe cetateni sa voteze candidatul partidului al carui membru este.

Aceleasi surse spun ca si inspectorul scolar general Ioan Abrudan ar fi facut o vizita in comuna insotit de presedintele organizatiei judetene a PD, Viorel Stanca, al carei scop ar fi fost promovarea candidatului PD.

Tupeu de directoare

„M-a intrebat ca de ce am votat cu Chifor ca merita sa votez cu Mihut ca i-a dat note la fiul meu, ca el acum a terminat clasa a VIII-a, si l-a invatat. Ca trebuia sa votam cu candidatul lor, ca am sa raman fara servici si scoala din Falcusa se desfiinteaza”, a declarat una din persoanele ce sustin ca au fost amenintate de catre Silvia Budai, directorul scolii din Poiana Blenchii.

Si nici sotul directoarei nu s-a lasat mai prejos. „A spus ca fii atent ca copiii tai tot la scoala vin in Poiana, pe mana noastra vin”, spune o alta persoana.

Locuitori ai satului Falcusa, apartinator comunei Poiana Blenchii, care au copii la scoala cu clasele I-IV din localitate, spun ca au dat cateva milioane bune in primavara pentru „cadouri si atentii ca termina copiii clasa a VIII-a”. Mai mult, directoarea le-ar fi sugerat oamenilor ca decat sa mearga la vot si sa voteze candidatul PSD, mai bine ar sta acasa.

Cu Branduse in fata blocului

La aceste acuzatii, Silvia Budai raspunde spunand ca a auzit zvonurile dar ca nu sunt adevarate. „Am auzit si eu, dar nu este adevarat. Am stat in fata blocului cu domnul Branduse. E adevarat ca vineri, inainte de alegeri, au fost in comuna tineri ai PD dar eu nu am avut nici o legatura cu ei”, a mai spus directorul scolii adaugand ca ar fi bine ca „domnul Chifor” (n.r.candidatul PSD) sa nu mai raspandeasca zvonuri neverificate. In replica, Augustin Chifor o acuza la randu-i pe directoare ca le-a spus elevilor la scoala sa il voteze pe „domnu' profesor”, in speta candidatul PD si ca s-a plimbat cu masina scolii, lucru pe care il poate demonstra cu foile de parcurs ale masinii.

Referitor la acuzatiile care i se aduc, inspectorul scolar general Ioan Abrudan afirma ca nu sunt indreptatite si ca, intr-adevar, a fost in comuna in urma cu aproximativ o luna dar ca vizita pe care a facut-o nu a avut scop electoral ci a fost facuta pentru a vedea problemele scolii legate in principal de acoperis si centrala termica.

Abrudan a confirmat si faptul ca in timpul in care a facut vizita in comuna se afla din intamplare si presedintele PD Salaj, Viorel Stanca. In legatura cu acuzatiile care i se aduc directorului scolii, Abrudan declara ca nu i se pare normal un asemenea lucru si ca se va „interesa” sa vada daca lucrurile stau intr-adevar asa.

Dupa o zi, inspectorul scolar general ne-a declarat ca a vorbit cu directoarea, ca aceasta a negat toate acuzatiile si ca va face mai multe cercetari dar numai saptamana viitoare pentru ca in prezent nu este timp din cauza examenului de bacalaureat.

Intrebat de sanctiunile care ar putea fi aplicate directorului scolii din Poiana Blenchii, Abrudan a spus ca nu stie sa existe in Regulament vreo prevedere in acest sens si ca, el, ca inspector scolar general, nu poate avea controlul asupra a ceea ce face directorul scolii in concediu.

La cateva zile de la vizita inspectorului scolar, la scoala din Poiana Blenchii a poposit si ministrul Educatiei si Cercetarii Mihail Hardau, de asemenea membru PD.