Programul "Rabla" merge in Alba precum o masina cu roti... patrate!

de Ioana Piticariu     Unirea
Marţi, 11 iulie 2006, 0:00

Desi programul "Rabla" trebuia sa demareze incepand de ieri in toata tara, judetul Alba se numara printre cele 20 din Romania care nu au inca o societate autorizata pentru colectarea masinilor mai vechi de 12 ani.



"REMAT" S.A. este singura societate care si-a aratat disponibilitatea sa obtina autorizatia, sens in care a depus mai multe documente in vederea atestarii la Agentia pentru Protectia Mediului Alba.



"Am depus o serie de documente in vederea autorizarii dar am fost anuntat ca mai e nevoie de niste hartii pe care le-am dus chiar azi (n.r. - 10 iulie a.c.). Acum astept ca cei de la Mediu sa elibereze autorizatia si sa ne putem apuca de lucru", a declarat Mirel Serdean, directorul REMAT Alba.



Directorul Agentiei pentru Protectia Mediului Alba, Vasile Todea, a dat la randul sau vina, pentru intarziere, pe societatile care au depus dosarele incomplete (4 in total) pentru obtinerea autorizatiei de mediu necesare in vederea desfasurarii activitatii de colectare a masinilor si care ulterior nu s-au mai interesat de soarta acestora.



Totusi, Todea a dat asigurari ca cel tarziu pana azi REMAT Alba va primi autorizatia de mediu ceea ce inseamna ca poate incepe colectarea rablelor.



Programul "Rabla" - o mare necunoscuta pentru responsabilii din cadrul APM Alba



Dorind sa aflam amanunte in legatura cu desfasurarea programului initiat de Ministerul Mediului si desfasurat prin agentiile de mediu din tara am sunat la APM Alba.



Nu numai ca nu am aflat ce ne interesa, dar am ramas cu impresia ca cei de acolo nu auzisera niciodata despre un asemenea program, daramite sa primim informatii precum data la care incepe, societati autorizate, numar de masini inscrise, numar de masini colectate etc.



Am aflat totusi de la la directorul REMAT ca ar fi vorba de circa 240 de masini la nivelul judetului inscrise pe lista de asteptare, mai mult cu aproximativ 100 decat anul trecut cand s-a desfasurat acelasi program.



Se pare ca intr-o singura zi Dacia si-a completat cele 4.576 de locuri primite in programul de innoire a parcului auto la dispozitia celor care doresc sa-si dea masina veche ca avans in contul uneia noi mai pot alege acum doar dintre marcile straine inscrise in program.



Reamintim ca in cadrul Programului "Rabla" posesorii masinilor mai vechi de 12 ani, dar avand toate componentele specifice unei masini (nu e clar inca daca trebuie sa se gaseasca in stare de functionare) o pot duce la un centru de primire autorizat si in schimbul ei vor primi un bon valoric de 3.000 RON pe care vor putea sa-l utilizeze la cumpararea unui autoturism nou.



In prealabil ei trebuie sa se prezinte insa la un dealer autorizat de masini si sa se inscrie pe o lista de asteptare.
























202 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri