Cel putin 80 de angajati ai SC Incov Alba Iulia au protestat ieri dimineata in curtea societatii, nemultumiti de intarzierea achitarii salariilor, neplatite inca de la nivelul lunii aprilie, adica de peste 3 luni.

Reprezentantul salariatilor, Vasile Dinea, ne-a declarat ca, pe fondul dificultatilor financiare cu care se confrunta fabrica de cativa ani incoace, a devenit deja o obisnuinta ca plata salariilor sa intarzie cu luni de zile.

"Prima data am crezut ca nu vor sa ne plateasca salariile, dar acum cred ca, practic, nu au de unde", a spus Dinea.

El a spus ca oamenii se descurca din ce in ce mai greu, sunt nevoiti sa se imprumute mereu sau sa cumpere chiar "pe datorie" si nu mai pot munci, daca nu sunt platiti, fiind fortati uneori "sa sara peste mese" pentru a avea ce sa le dea copiilor sa manance.

Vasile Dinea a spus ca angajatii au ajuns la limita rabdarii si nu mai au incredere in promisiunile conducerii, iar daca cei aproximativ 350 de muncitori nu-si vor primi integral salariile restante, va face demersurile necesare pentru declansarea grevei.

Pe de alta parte, Ioan Opris, directorul comercial al SC Incov, a declarat ca oamenii sunt nemultumiti pe buna dreptate si nu a ascuns faptul ca nu este pentru prima data cand muncitorii nu-si pot primi la timp salariile.

El a explicat ca privatizarea prin metoda MEBO abia a mentinut fabrica in stare de functionare, ajungandu-se de mai multa vreme in aceasta situatie de "jena financiara", ca urmare a faptului ca tentativele ulterioare de majorare de capital prin atragerea unor potentiali investitori au esuat de fiecare data.

Pe baza acestor bune intentii, oamenilor li s-a spus mereu sa mai aiba rabdare. Ioan Opris a precizat ca firma are acum datorii de ordinul zecilor de miliarde de lei.

Desi SC Incov produce in conditii normale 20-30.000 mp de covoare pe luna, in prezent societatea nu dispune de bani nici macar pentru a cumpara materia prima necesara in vederea onorarii unor contracte la export.

De altfel, jumatate din productia lunara este contractata cu beneficiari straini, iar restul, cu societati romanesti. Vanzarea marfii pe piata interna se face insa greoi, desi ar fi nevoie de covoare, deoarece chiar si in judet se construieste foarte mult, dar banii pentru produsele vandute sunt virati uneori cu intarziere chiar de 6 luni de zile.

El a precizat ca ultima solutie gasita a fost inceperea negocierilor cu o firma romaneasca de brokeraj pentru preluarea managementului societatii, fapt care s-ar putea intampla chiar in aceasta luna.

Societatea respectiva detine un lant de fabrici din industria textila si are experienta in revigorarea economica a unor agenti economici de profil.

Firma de brokeraj a inceput deja restructurarea SC Incov, prin reducerea personalului de conducere si suspendarea platii indemnizatiilor membrilor Consiliului de Administratie, urmand sa faca disponibilizari si in randul personalului TESA.

In schimb, muncitorii nu vor fi afectati de acest proces, noii manageri dorind sa dezvolte fabrica de covoare din Alba Iulia. Pe de alta parte, el a spus ca a inceput plata salariilor aferente lunii aprilie, iar in zilele urmatoare toti angajatii isi vor primi drepturile banesti.

Referitor la achitarea salariilor restante, directorul comercial a spus ca, probabil, firma de brokeraj va plati salariile curente, celelalte drepturi salariale restante urmand sa fie esalonate pe mai multe luni, asa cum se va intampla si cu plata altor datorii.

Totusi, pana cand itele incurcate de la SC Incov vor fi descalcite din hatisul economic, Ioan Opris a facut apel la oameni sa reia lucrul, urmand ca firma de brokeraj sa stabileasca modalitatea concreta de plata a salariilor restante.