E.ON Moldova penalizeaza abuziv clientii

de Iulian Banila     Jurnalul de est
Sâmbătă, 1 ianuarie 2005, 0:00

Cristian Andries
(Foto: )

Cristian Andries, directorul SC Termoservice SA, societate care administreaza 630 de asociatii de proprietari, a detonat ieri o adevarata bomba.



In urma unei anevoioase corespondente purtate cu SC E.ON Moldova SA, seful de la Termoservice a ajuns la concluzia ca sume mari de bani s-au rostogolit fara fundament din buzunarul iesenilor direct in sacul fara fund al firmei care detine monopolul in distributia de energie electrica.



Seful Termoservice, sustinut chiar de Gheorghe Nichita, primarul Iasului, a explicat mecanismul prin care se pot inregistra necuvenit penalitati. Pe intelesul tuturor, sa presupunem ca furnizorul emite pe data de 1 clientului o factura in valoare de zece lei.



Clientul o plateste pe data de 3, dar furnizorul opereaza viramentul in propria contabilitate abia pe data de 10, avind grija, in acelasi timp, sa perceapa penalitati pina la data operarii, desi clientul a platit la timp. Asadar, clientul se trezeste ca doi din cei zece lei sint opriti pentru penalitati si ca abia opt lei sint operati in contul facturii.



Cristian Andries ne-a dat un exemplu concret, in care, spune el, au fost percepute penalitati necuvenite. Este cazul Asociatiei de locatari PT 102 Tudor Vladimirescu. La data de 28.03.2005, soldul E.ON corespundea cu soldul existent in evidenta asociatiei la furnizorul E.ON.



La data de 30.04.2006, in scriptele Termoservice figura ca asociatia era restanta fata de E.ON cu 184 de RON, in timp ce soldul din fisa E.ON era de 1.199 RON. „Ne-am trezit ca la E.ON asociatia figureaza cu aproape 12 milioane de lei vechi datorii, cind de fapt ea are numai 1.840.000 de lei.



In perioada martie 2005 - noiembrie 2005 s-au efectuat plati de catre noi, pe care SC E.ON Moldova SA nu le-a operat sau le-a operat partial, emitind ulterior facturi de penalitati si facturi de deconectare. Doar asa imi pot explica aceste diferente majore“, a spus Andries.



Unde-s banii de la blocul X10?



Seful Termoservice a dat un alt exemplu, in care societatea pe care o conduce a emis catre furnizor ordinul de plata nr. 2481, in valoare de 17 milioane de lei, pe data de 14 decembrie 2005. Viramentul s-a facut prin Banca Comerciala Romana, lucru demonstrat de Andries cu actele pe masa.



Ordinul de plata era insotit de un desfasurator potrivit caruia 472 RON din cei 1.700 RON trebuiau virati in contul asociatiei X10, din Alexandru cel Bun. E.ON incaseaza banii si... surpriza: nu stie ce a facut cu ei! „Noi am facut plata, iar dupa aceea ne-am trezit ca figuram restanti. Am incercat sa vorbesc cu reprezentantii E.ON de la Iasi, insa au pasat pisica de la unul la altul.



Mi s-a sugerat chiar sa vorbesc la Bacau, acolo unde ei au sediul central“, sustine Cristian Andries. Inarmati cu ordinul de plata, reporterii „Jurnalului de Est“ au avut o discutie cu Lucian Luca, purtatorul de cuvint al E.ON.



Acesta a dat citeva telefoane scurte si, din nou, stupoare: desi ordinul de plata este datat pe 14 decembrie 2005, furnizorul are inregistrate trei plati in lunile ianuarie - februarie 2006, care insumate fac 472 RON. „Nu-mi explic aceasta situatie. Vom face verificari si va garantez ca lucrurile vor fi lamurite“, a declarat Lucian Luca.



18 scari de bloc acuza penalitati necuvenite



Cazurile prezentate de Cristian Andries sint punctuale. El a atras atentia ca sint sanse mari ca aceeasi schema sa fie repetata la nivelul intregului municipiu. Termoservice administreaza o treime din numarul asociatiilor din Iasi, ceea ce inseamna 1.500 de scari de bloc. La 18 scari de bloc s-au descoperit penalitati necuvenite, de zece milioane de lei.



Daca mecanismul a fost repetat la scara larga, adica in tot orasul, se pot trage concluzii incredibile: 18 scari inseamna zece milioane de lei vechi, deci la 1.500 de scari ale SC Termoservice se poate pune problema unor penalitati necuvenite, de aproape un miliard de lei vechi, iar daca inmultim cu trei, pentru a raporta la numarul total al asociatiilor din Iasi, suma creste considerabil.



Iar asta fara a lua in calcul toate orasele din Moldova pe care le deserveste E.ON...



Luca da asigurari ca se vor lua masuri prompte



Deloc incintat de scandalul care este gata sa izbucneasca, Lucian Luca a dat asigurari ca in cel mai scurt timp toate neconcordantele vor fi lamurite. Pus in fata documentelor detinute de reporterii cotidianului „Jurnalul de Est“, Lucian Luca si-a sunat rapid sefii de la Bacau si de la Iasi. „Nu este normala atitudinea E.ON.



Problemele semnalate de Termoservice nu trebuiau trimise spre rezolvare la Bacau, atit timp cit ele sint de competenta locala. Ii asteptam la discutii. Ne pare rau de situatia creata. Poate ca, la rindul lor, nu au mentionat corect intotdeauna in contul cui au fost efectuate platile, dar nu excludem posibilitatea sa fi gresit noi.



In orice caz, daca s-au produs erori, ele nu au fost intentionate si vor fi reparate. S-a dispus deja reverificarea platilor“, ne-a spus Luca imediat dupa convorbirea pe care a avut-o cu sefii sai.























65 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri