Noua lege a insolventei, solicitata de Uniunea Europeana pentru a insanatosi mediul de afaceri romanesc, intra astazi in vigoare. Schimbarile vizeaza simplificarea procedurii de declansare a falimentului si il incarca in schimb pe judecator cu obligatia de a sesiza parchetul, atunci cand suspecteaza ca administratorii ar fi savarsit fapte penale in administrarea societatii.

"Sistemul juridic romanesc nu prevede mecanisme eficiente pentru iesirea de pe piata a operatorilor economici" - dupa aceasta concluzie a raportului Comisiei Europene din 2004 era clar ca vechea lege a reorganizarii si falimentului nr. 64/1995 trebuia schimbata.

Asa a aparut Legea nr.85/2006, privind procedura insolventei, in conformitate cu legislatia europeana, care va intra in vigoare pe 21 iulie 2006, dar care promite sa fie la fel de controversata ca precedenta.

Legea presupune multe schimbari de procedura, cea mai importanta fiind poate nou aprobata procedura simplificata de reorganizare financiara sau de declarare a falimentului.

Tot pentru simplificarea procedurilor, legea redefineste rolul judecatorului sindic care nu va mai avea rol activ cu privire la deciziile de ordin comercial, sfera lui de activitate restrangandu-se de acum asupra sferei contenciosului si a verificarii legalitatii procedurii.

In acest fel va creste responsabilitatea comitetului creditor si prin imbunatatirea sistemului de vot, astfel incat sa reflecte interesul creditorilor si acestia sa se simta protejati.

In plus, legea clarifica deopotriva conceptul de reorganizare, planul putand prevedea fie restructurarea activitatii debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinatie a celor doua variante de reorganizare.

Noua lege are si partea ei de controverse, conform ec. Todor-Soo Ignatie, asociat la S.C.

Reconversie si Valorificare Active - Filiala Targu-Mures S.A., responsabilitatea mare acordata creditorilor in dauna judecatorului sindic si administratorului judiciar poate fi un pas inapoi, stiut fiind faptul ca comitetul creditor nu poate fi numit pana la afisarea tabelului preliminar, afisare care poate intarzia si cateva luni.

Nici reglementarea tipului de raspundere a conducerii companiilor in faliment nu este prea clara in noua lege, acesta fiind lasata la latitudinea magistratilor, un motiv in plus de intarziere a procedurii.

Nemultumiri

De altfel, si judecatorii au protestat fata de introducerea obligatiei ca ei sa sesizeze parchetul in cazul in care suspecteaza ca un administrator a savarsit fapte penale in administrarea firmei. Acestia au recunoscut ca ei nu se pot transforma in denuntatori si ca, probabil, imediat ce va intra in vigoare legea, o vor ataca la Curtea Constitutionala.

Si infiintarea unor sectii specializate de faliment in cadrul tribunalelor, este motiv de ingreunare a aplicarii legii, sectie infiintata in prezent numai in Bucuresti. Vesti bune totusi pentru mureseni, care pot demara procedurile de insolventa si faliment la Tribunalul Comercial Mures, care a preluat atributiile unei sectii de faliment pana in momentul infiintarii uneia la Targu-Mures.

O veste mai putin buna este majorarea taxelor percepute de Oficiile Registrului Comertului de pe langa tribunale, de la 5 la suta pana la 20 la suta, la cererea deputatilor, care si-au sustinut decizia prin datoriile instantelor de judecata catre societatile de lichidare, debite care trec de 51 de miliarde lei.

Ce valuri va starni noua lege, ne vom convinge in septembrie, dupa sfarsitul vacantei judecatoresti, moment in care vor reincepe procesele privind declansarea falimentului a firmelor muresene. Vom reveni.

Legea insolventei aduce o imbunatatire in privinta desemnarii lichidatorilor intr-un dosar. Daca pana acum, acest lucru era lasat la alegerea judecatorilor, recunoscut si de catre ei drept un criteriu subiectiv. Prin noua lege, judecatorul, dupa cum prevede art. 11, lit.c) va desemna motivat, "prin sentinta de deschidere a procedurii, dintre practicienii in insolventa care au depus oferta de servicii in acest sens la dosarul cauzei, a administratorului judiciar provizoriu sau, dupa caz, a lichidatorului care va administra procedura pana la confirmarea ori, dupa caz, inlocuirea sa de catre adunarea creditorilor...".

Administratorul sau lichidatorul va fi desemnat de adunarea creditorilor, iar judecatorul va confirma, prin incheiere, decizia adunarii.