Membrii refondatori ai PNL din 15 judete ale Transilvaniei si reprezentantii tineretului liberal au votat ieri, la Cluj, un apel prin care cer celor trei contestatari din PNL - Mona Musca, Valeriu Stoica si Theodor Stolojan sa isi ceara scuze in fata colegilor. Radu Campeanu, refondatorul PNL, a fost mai radical si a sugerat chiar excluderea celor trei din partid.

Liberalii fondatori ai organizatiilor judetene ale PNL din Transilvania si reprezentantii organizatiilor de tineret s-au reunit ieri la Cluj pentru a lansa un apel la unitate in interiorul partidului, ca urmare a atacurilor venite din partea celor trei liberali - Mona Musca, Valeriu Stoica si Theodor Stolojan. Au fost prezenti reprezentanti din 15 judete.

Timisul a absentat, dar si-a exprimat acordul in scris. Apelul a fost adoptat in urma voturilor exprimate, toti liberalii fiind de acord.

Liberalii intruniti la Cluj le solicita celor trei contestatari “sa-si recunoasca si sa-si asume greselile, sa-si ceara scuze public tuturor membrilor PNL si, in respect fata de Statut si de Codul Etic, sa prezinte, in fata organizatiilor din care fac parte, orice opinie pe care o considera importanta pentru prezentul si viitorul PNL”.

“Opiniile diferite, abordarile personale si propunerile de modificare a viziunii si strategiei PNL pot fi discutate si adoptate, dupa caz, doar in forurile legitime ale partidului”, se mai precizeaza in apel.

Prezent ieri la Cluj, Radu Campeanu, unul dintre refondatorii PNL, considera actiunile celor trei drept “o actiune permanenta de lovire a partidului” si, desi “mai sunt inca membri, judeca si actioneaza ca adversari”.

Campeanu a apreciat initiativa de la Cluj considerand ca este binevenita si a declarat ca “am sentimentul ca PNL trebuie aparat de toate actiunile din afara care sunt menite sa-l dizolve”. Acesta ii considera pe cei trei contestatari “din afara” din cauza ca “ei mai sunt membri, dar din punct de vedere legal e o incompatibilitate”.

Campeanu a facut referire la Theodor Stolojan, care in calitate de consilier la Cotroceni, nu ar mai putea fi legal membru PNL. “Prin pozitia lor sunt in afara partidului”, a subliniat Campeanu, care a exprimat o pozitie radicala si a sugerat ca cei trei liberali sa fie exclusi din partid si sa mearga acolo unde au afinitati.

Referitor la presedintele PNL, Calin Popescu Tariceanu, Campeanu spune ca acesta trebuie aparat, cu atat mai mult cu cat este un liberal in adevaratul sens al cuvantului, “un om care accepta discutiile si gasirea solutiilor”. De asemenea, considera ca PNL este un partid serios, necesar pentru integrarea Romaniei in Europa, care este liberala.

In analiza facuta apelului celor trei, liberalii au constatat unele neclaritati, cum ar fi scaderea la 13 % in sondaje deoarece nu s-a precizat operatorul de sondare. In analiza, liberalii nu sunt de acord cu punctul de vedere al celor trei colegi conform carora ar exista ostilitati intre membrii PNL, fiind vorba doar de opinii divergente care au existat de multe ori.