Afacerile cu portelan tulbura institutia prefectului de Alba

de Dorin Timonea     Romania libera Editia Transilvania-Banat
Marţi, 25 iulie 2006, 0:00

(Foto: Romania Libera)

Contracte de afaceri contestate, plangeri penale, un proces aflat in derulare la Tribunalul Alba, un alt proces judecat in 2003 - acestea sunt elementele unui veritabil "razboi" care se poarta de aproape trei ani intre reprezentantii SC "Manufactura de Portelan IPEC" SA Alba Iulia si omul de afaceri german Manfred Muhlberg Otto, administratorul SC "Ro Axa" SRL Alba Iulia.



Fiecare parte solicita de la cealalta plata unei sume de bani, ca urmare a nerespectarii relatiilor contractuale incheiate in 2002.



Reprezentantii "IPEC", una dintre cele mai mari societati din tara in domeniul productiei de obiecte din portelan, solicita achitarea unei sume de aproximativ un miliard de lei vechi, in timp ce Manfred Muhlberg vrea nu mai putin decat 155.319 euro (peste 5,5 miliarde lei vechi), reprezentand comisionul neplatit si penalitati de intarziere.



Actionar majoritar al SC "Manufactura de Portelan IPEC" SA este Elena Covaciu, mama prefectului de Alba, Cosmin Covaciu. Pana la numirea in functia din fruntea Prefecturii, el a fost administrator si director comercial al firmei.



Plangere penala solutionata cu "NUP"



Relatiile de afaceri dintre "IPEC", reprezentata de administratorul si actionarul majoritar Elena Covaciu, si cetateanul german au inceput in decembrie 2002, cand intre cele doua parti s-a incheiat un contract de agent.



Prin acest contract, strainul s-a angajat sa intermedieze societatii producatoare de portelan relatii de afaceri cu firme din tari ale Uniunii Europene, de pe urma carora el urma sa beneficieze de un comision.



Cele doua parti nu s-au inteles, insa, decat o perioada scurta de timp, avand in vedere ca in anul 2003 Elena Covaciu a depus o plangere penala impotriva lui Muhlberg, in care l-a acuzat de inselaciune.



Plangerea a fost facuta pe motiv ca agentul intermediar nu si-a respectat obligatiile si a indus in eroare SC "IPEC" cu privire la neplata produselor achizitionate si vandute catre firmele "Dandler" si "Zimmermann" din Germania. Prejudiciul estimat de reprezentantii firmei se ridica la 1,017 miliarde lei vechi.



Muhlberg a respins acuzatia de inselaciune, sustinand ca vinovata de producerea prejudiciului s-ar face societatea "IPEC". El a declarat procurorilor ca in septembrie 2002 a avut o comanda de 32.000 de farfurii din partea "Dandler Gmbh", care a fost onorata la 7 luni de la lansare, lucru ce a determinat firma din Germania sa calculeze penalitati.



In urma derularii contractului ar fi ramas un rest de plata de 4.866 euro, pe care Muhlberg i-a retinut in contul unor comisioane neincasate de la "IPEC".



Un alt contract a prevazut producerea a 65.880 de boluri albe catre "Zimmermann Gerhard", marfa fiind refuzata de beneficiar pentru ca nu a corespuns culoarea comandata. Marfa a fost depozitata la o alta societate din Germania in scopul comercializarii ulterioare. Muhlberg a fost acuzat, ulterior, ca a vandut bolurile si si-a insusit contravaloarea acestora. Valoarea marfii era de 508 milioane de lei.



Analizand toate documentele si declaratiile, procurorii au stabilit, in noiembrie 2003, ca nu se impune inceperea urmaririi penale impotriva lui Manfred Muhlberg.



Contracte dubioase



In februarie 2006, omul de afaceri german a dat in judecata firma "IPEC" pentru recuperarea unui comision in valoare de 27.706 euro si a unor penalitati de intarziere calculate la suma de 127.613 euro. In total, Muhlberg a cerut instantei obligarea SC "IPEC" SA la plata sumei de 155.319 euro.



In aceasta faza a "razboiului" dintre cele doua parti mai apare un contract de agent, care ar fi fost incheiat in 3 ianuarie 2003, si despre care germanul sustine ca este un fals si ca: "a fost fabricat in scopul de a se incerca o presupusa compensare intre sumele pe care "IPEC" mi le datoreaza conform contractului din 2002 si anumite pretentii pe care le are de la "Ro Axa"".



De mentionat ca semnatura lui Muhlberg de pe contractul din decembrie 2002 difera fata de cea de pe documentul similar din ianuarie 2003.



Reprezentantii "IPEC" sustin ca detin in favoarea lor un titlu executoriu emis de Tribunalul Alba in noiembrie 2003, prin care Manfred Muhlberg a fost obligat sa achite societatii producatoare de portelan suma de 45.578 euro, ca urmare a derularii defectuoase a contractului dintre cele doua parti.



Procesul din 2006 se afla in faza realizarii unei expertize grafologice, de catre un institut specializat din Cluj-Napoca, in legatura cu semnatura administratorului Elena Covaciu, de pe contractul incheiat in 2002.



Aceasta, in conditiile in care mama prefectului de Alba a declarat judecatorilor ca nu isi recunoaste semnatura de pe contractul respectiv si ca stampila aplicata este "putin lizibila".



Evolutia cauzei se anunta interesanta, avand in vedere ca in luarea unei decizii, judecatorii ar putea sa solicite si audierea lui Cosmin Covaciu. In perioada in care s-au derulat relatiile contractuale dintre cele doua parti actualul prefect a ocupat functia de director comercial al societatii.
























443 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Sâmbătă