Evenimentele organizate de autoritatile din Alba, protejate la OSIM

de Ovidiu Hategan     Romania libera Editia Transilvania-Banat
Miercuri, 26 iulie 2006, 0:00

Pe ordinea de zi a sedintei de astazi a Consiliului Judetean Alba se afla cinci proiecte de hotarare prin care autoritatile incearca sa protejeze denumirea unor evenimente organizate pe plan local. E vorba de cateva festivaluri, o competitie de golf si un concurs de schi.



Intentia administratiei judetene este o premiera. Primul eveniment pe care acestea doresc sa il protejeze este "Alba Golf Challenge", cea mai importanta competitie de acest gen din Transilvania, desfasurata anual pe terenul clubului "Paul Tomita" de la Pianu de Jos.



"Pentru a proteja drepturile CJ ca initiator si sustinator al acestui eveniment, ca de altfel si pentru a proteja imaginea, calitatea organizarii si desfasurarii acestuia, este absolut necesara inregistrarea lui la Oficiul de Stat pentru Inventii si Marci sub denumirea de "Alba Golf Challenge" ca si indicatie geografica, cu obligatiile si drepturile ce decurg din acest drept inregistrat", se arata in motivarea semnata de presedintele institutiei, Ion Dumitrel.



O alta competitie care va fi inregistrata la OSIM este "Arieseni Alpine Ski Cup", organizata pe cea mai mare partie de schi din judet. La prima editie, organizata in luna martie a acestui an, s-au prezentat peste 40 de concurenti legitimati.



De asemenea, CJ vrea sa protejeze cateva festivaluri pe care le-a organizat sau le va organiza. E vorba pe de o parte de Festivalul Cetatilor Dacice - un concurs cu zece probe intre localitatile pe teritoriul carora se afla astfel de fortarete, si care a adus de la prima editie aproximativ 500 de spectatori; dar si de Festivalul-concurs de muzica folk "Ziua de Maine".



Un alt eveniment ce va fi inregistrat la OSIM este "Festivalul International de Teatru - Pentru oameni mici si oameni mari". Prima editie a manifestarii va fi organizata abia in toamna acestui an. Potrivit organizatorilor, evenimentul isi propune sa atraga atentia asupra potentialului turistic al judetului.



Inceperea demersurilor de inregistrare la OSIM a "marcilor" va fi supusa votului consilierilor judeteni in sedinta de astazi. Votarea proiectelor respective nu va fi, insa, o problema, avand in vedere ca initiatorul, presedintele CJ, Ion Dumitrel, poate conta pe cea mai mare parte a acestora.




















43 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi