Organismele de plasament colectiv sau, altfel spus, fondurile deschise de investitii, au evoluat atipic in primul semestru din 2006. Scaderile valorice ale unitatilor de fond cu care au incheiat primul semestru toate fondurile de actiuni si diversificate era cu atat mai greu de prevazut cu cat evolutia pozitiva inregistrata la sfarsitul lui 2005 a continuat si in primele doua luni din acest an.

Cresterea spectaculoasa din ianuarie si februarie a avut loc intr-un context general bun, panta de crestere fiind accelerata fata de 2005.

O analiza a evolutiei fondurilor de investitii trebuie facuta in corelatie cu piata de capital, dar si cu contextul macroeconomic, apreciaza Radu Hanga, director general al BT Asset Management.

Principalii factori care au generat un mediu favorabil pentru o asemenea evolutie au fost apropiata aderare a Romaniei la UE, valul de achizitii de pe piata romaneasca si privatizarea BCR. In plus, trendul inregistrat la BVB a fost in concordanta cu cel al pietelor emergente din zona.

Insa, datorita factorilor interni, intre evolutia pietei de capital din Romania si celelalte piete din zona, au aparut deosebiri, in lunile aprilie si mai. Astfel, daca pe pietele emergente, maximele au fost atinse in luna mai, dupa care au intrat pe un trend descendent, in Romania, corectiile au aparut inca de la inceputul lunii martie.

Din luna mai, si celelalte burse din tarile vecine au intrat pe un trend descendent, cauzat, in principal, de retragerea fondurilor straine de investitii de pe piata.

Cauze interne

In opinia lui Walter Blaj, director general adjunct al Globinvest, evolutia negativa a bursei romanesti a fost cauzata de cel putin trei factori, dintre care doar unul obiectiv, restul fiind externi, deoarece tin de vointa politica si de viziunea economica a guvernantilor. Factorul obiectiv a fost dat de relocarea structurii portofoliilor detinute de fondurile de investitii internationale.

Efectele acestei mutari au fost resimtite nu doar de Bursa de Valori Bucuresti, ci si de celelalte burse din Europa Centrala si de Est.

Ceilalti doi factori cu o influenta majora asupra evolutiei bursei au fost propunerile venite din partea Executivului cu privire la modificarea Codului Fiscal, in privinta impozitarii castigurilor obtinute in urma tranzactiilor de pe piata de capital si a limitarii pragului de detinere la societatile de investitii financiare (SIF) la 1%, inclusiv pentru actiunea concertata.

Chiar daca prima propunere nu a fost adoptata, aparitia acesteia in proiectul noului Cod Fiscal a produs efecte. In schimb, efectele limitarii detinerilor la SIF-uri s-au facut simtite atat in perioada in care actul normativ era in vizorul Parlamentului, cat si dupa aprobarea sa.

Acestor factori li se adauga, potrivit lui Radu Hanga, director general al BT Asset Management, si altii, cum ar fi semnalele negative privind inflatia, respectiv majorarea dobanzilor BNR - care a crescut atractivitatea plasamentelor monetare.

Chiar daca specialistii se asteptau ca, dupa cele doua luni de crestere, care au continuat trendul inregistrat la sfarsitul lui 2005, sa apara o perioada de corectii, putini dintre ei anticipau ca acestea vor fi atat de puternice si se vor intinde pe o perioada atat de lunga.

Evolutie buna intr-un mediu nefavorabil

Analizand strict evolutia fondurilor din Romania pe parcursul primului semestru din 2006, concluzia este una singura: ritmul de dezvoltare al acestora, impus la finele anului 2005, nu a fost afectat de perioada nefavorabila prin care a trecut piata bursiera.

Astfel, fata de cele 19 fonduri deschise de investitii existente la sfarsitul anului trecut, numarul acestora a crescut pana la 31, la sfarsitul primului semestru din 2006, o crestere procentuala de 63%.

Un alt aspect interesant este faptul ca, in semestrul I din 2006, tocmai fondurile diversificate si cele de actiuni - care au cele mai mari expuneri pe BVB -, au inregistrat cele mai mari rate de dezvoltare, atat din punct de vedere numeric, cat si al activelor nete administrate.

Astfel, nivelul activelor nete inregistrat la sfarsiul lunii iunie a fost de peste 472,1 millioane lei, cu 2% mai mare decat in luna anterioara. Exprimat in moneda europeana, acest nivel a fost de 132,3 milioane euro, fata de 92,2 milioane euro cat era la finele lui 2005, reprezentand o crestere cu peste 43%, realizata si pe fondul unei aprecieri a leului cu circa 3% in acest interval.

Intrari mai mari decat iesiri

In iunie 2006, fondurile diversificate si-au mentinut pozitia de lider de piata, avand o pondere de aproape 37%, urmate de fondurile monetare, cu 24,5%, de cele de actiuni, cu 23,7% si de cele de obligatiuni, cu 14,9%. In aceasta luna, activele nete in functie de categoriile de fonduri au cunoscut mici diminuari fata de luna anterioara - la monetare cu 1,5%, iar la diversificate, cu 2,4%.

Totusi, nivelul total al activelor nete a crescut fata de luna precedenta, datorita nivelului de intrari nete de capital, alaturi de patrunderea pe piata a doua noi fonduri administrate de SAI Raiffeisen Asset Management.

Prin prisma volumelor tranzactionate in primele sase luni ale anului - subscrieri de peste 220 milioane lei si rascumparari de peste 152 milioane lei - se constata ca nivelul intrarilor nete de capital depaseste 68 milioane lei (19 milioane euro).

La obtinerea acestui rezultat pozitiv au contribuit, in special, fondurile cele mai expuse pe piata bursiera, respectiv cele diversificate si cele de actiuni.

Romanilor le place riscul

Si evolutia numarului de investitori in primul semestru al anului se inscrie in trendul ascendent parcurs de activele nete. Astfel, in luna iunie se inregistrau 74.631 investitori, cu 5,1% mai mult decat in decembrie 2005.

Si la acest capitol, se observa contributia majora a fondurilor diversificate si a celor de actiuni, cele care implica riscurile cele mai mari, si care si-au mentinut un nivel ridicat de atractivitate. Cu toate ca numarul jucatorilor nu a crescut spectaculos, evolutia pozitiva dovedeste o maturizare a pietei romanesti.

Mai mult, investitorii romani au invatat sa nu mai vanda in pierdere actiunile pe care le detin, sustin specialistii, care admit ca romanii nu actioneaza inca la fel ca investitorii de pe pietele dezvoltate, care cumpara actiuni cand preturile scad si le vand cand acestea cresc.

Oricum, aceasta atitudine a investitorilor reprezinta un imens pas inainte, daca tinem cont de istoria tulbure a unor fonduri romanesti. Acest trend a fost confirmat si de Radu Taica, presedintele Target Asset Management, care sustine ca retragerile investitorilor, in aceasta perioada de evolutie descendenta, s-au situat in limite normale.

In opinia sa, investitorii care au ales fondurile diversificate sau de actiuni au constientizat ca investesc pe termen lung si ca randamentul unei actiuni poate fi sub asteptari intr-un interval scurt de timp.

Schimbari in portofoliu

In ansamblu, in primul semestru al anului, structura de portofoliu a fost corectata, fata de finele anului 2005, de evolutia instrumentelor detinute, dar si de lipsa unor instrumente alternative noi. Astfel, fondurile cu profil monetar si-au majorat expunerea pe certificate de trezorerie de la 4,7% in 2005, la 27,3% la finalul lunii iunie.

Fondurile de obligatiuni si instrumente cu venit fix si-au redus expunerile pe certificate de trezorerie de la 19,9% la 0,3% la finalul lunii iunie, respectiv si-au majorat expunerile pe depozite cu circa 10% si pe obligatiuni cu aproximativ 4%. Fondurile diversificate si-au redus expunerea pe certificate de trezorerie de la 14% la 5,2%, scazand concomitent expunerea pe BVB de la 34 % la 28,7%.

Si fondurile de actiuni si-au majorat, in medie, expunerea pe obligatiuni, atingand in iunie 14,3%, fata de 5,3% la finele anului 2005 si si-au redus expunerea medie pe BVB de la 63,3% la 54,3%.

Fondurile monetare, sub nivelul inflatiei

In iunie 2006, portofoliile fondurilor monetare nu au evoluat semnificativ din punct de vedere al tipurilor de active detinute. De asemenea, nu s-a constatat un impact major al ratelor dobanzilor la instrumentele care compun activele fondurilor.

Desi BNR a majorat dobanda de referinta cu 0,25%, pe parcursul lunii iunie, totusi nu a fost observat un impact imediat semnificativ la nivelul instrumentelor cu venit fix pe termen foarte scurt emise de banci, deoarece, concomitent, BNR a crescut si rata rezervelor minime obligatorii de la 16% la 20%.

De altfel, pana la aparitia unor noi instrumente pe piata monetara, aceste fonduri raman preferate de investitorii care cauta lichiditate si flexibilitate ridicate, dar si performante superioare instrumentelor bancare, pe termen scurt.

Fondurile diversificate, cel mai mare nivel al intrarilor

Toate fondurile diversificate au inregistrat in prima parte a anului performante negative, cuprinse intre -11,7% la Fortuna Clasic si -2,1% la BT Clasic, in principal din cauza corectiilor de pe piata bursiera. Totusi, nivelul intrarilor nete de capital a fost de peste 3 milioane de lei numai in iunie si de peste 51 milioane in acest an.

Performantele inregistrate pe ultimile 12 luni variaza intre 15,5% la Transilvania si -9,6% la Fortuna Clasic.

Investitori mai multi in actiuni

Cu toate efectele negative datorate nivelurilor ridicate de expunere pe piata bursiera a fondurilor de actiuni, gradul de atractivitate al acestora a ramas ridicat. Astfel, in semestrul I, numarul investitorilor in acest gen de fonduri a crescut cu peste 18%, fiind inregistrate, in aceeasi perioada, intrari nete de capital de peste 41 milioane de lei.

Totodata, a avut loc si o crestere a activelor nete cu peste 54%, pana la 111,7 milioane lei. Prin intrarea pe piata a fondului de actiuni Raiffesen Prosper, in cursul lunii iunie, aceasta categorie de fonduri a ajuns lider, cu 11 fonduri, dintre care doar sase mai vechi de un an.

Prin prisma performantelor pe ultimele 12 luni se remarca Omninvest cu 24,9%, Napoca cu 17,5%, Active Dinamic cu 14,2% si Intercapital cu 12,8%.