Edilii municipiului Deva au intentia sa modernizeze vechea cetate care strajuieste orasul. Anul trecut a fost construit un ascensor cu care turistii pot sa urce mai usor la ruinele aflate pe o colina. Planurile edililor nu se opresc, insa, aici.

Exista un proiect, pe baza caruia a fost deja obtinut acordul de mediu, pentru constructia unui drum asfaltat pana in interiorul cetatii si a unei parcari.

Ecologistii si istoricii se opun, insa, acestui proiect. Primii considera ca va fi afectata Rezervatia Naturala "Dealul Cetatii", iar cei din urma sustin ca nu se poate face nici o constructie fara o descarcare arheologica, pentru ca situl arheologic din jurul cetatii nu a fost explorat suficient si exista indicii ca ar putea avea o insemnatate deosebita.

Cetatea Devei inca nu a restituit contemporaneitatii intreg trecutul sau incarcat de istorie. Sub ruinele medievale care se inalta astazi la marginea orasului, se pare ca se ascunde o cetate dacica. Pana in prezent nu a fost alocata nici o suma pentru efectuarea cercetarilor arheologice care sa scoata la lumina misterul dupa care se adapostesc anii grei de istorie ai fortaretei.

Istoria monumentului istoric este lasata in umbra, iar cetatea este privita acum de autoritatile locale doar ca o modalitate de a mai aduce un ban la bugetul local.

"Mesterul Manole" al ungurilor a construit Cetatea

De-a lungul istoriei sale, Cetatea a fost supusa unei serii de modificari, incat cu greu se mai pot identifica ramasitele primelor zidiri. Cert este, insa, ca fortareata a fost ridicata in secolul al XIII-lea. Initial a avut dimensiuni mai reduse, insa in timpul familiei Hunedorestilor ea a fost extinsa si a devenit cetate-castel.

Misterul monumentului istoric a fost inzecit de imaginatia spiritului popular. O legenda asemanatoare Manastirii Argesului, care circula in Ungaria, localizeaza existenta unui pietrar pe nume Kelemen care a incercat sa construiasca Cetatea impreuna cu alti 12 mesteri. Precum in cunoscuta balada romaneasca, si in cazul povestii pietrarului Kelemen absolut tot ce construia ziua se darama noaptea.

Pentru a duce la capat proiectul, mesterii au stabilit sa o jertfeasca pe prima sotie care le aduce mancarea in ziua urmatoare, iar cenusa ei sa fie amestecata cu tencuiala. Sotia lui Kelemen, numita Ana, a fost sacrificata, iar constructia s-a finalizat.

Drama devine si mai puternica, deoarece singurul copil al pietrarului a aflat de trecerea in nefiinta a mamei sale, si a murit si el de suparare.

O cetate care nu a cazut prin forta

In izvoarele istorice, Cetatea Devei este atestata documentar pentru prima data in 1269, cand Regele Stefan al Ungariei si duce al Transilvaniei, a amintit de fortareata intr-o scrisoare trimisa comitelui din Calnic. Aceasta este si prima faza cunoscuta de constructie a cetatii.

A doua perioada in care actualul monument istoric a suferit modificari din punct de vedere arhitectonic, este cea a domniei lui Iancu de Hunedoara.

La mijlocul secolului al XVI-lea, generalul Castaldo (mercenar austriac si comandant militar al armatei din Ardeal) a facut ample modificari la fortificatie. Din ordinul lui Gabriel Bethlen, in secolul al XVII-lea au fost efectuate lucrari de reparatie, iar in plus a fost construit bastionul din partea de sud a cetatii.

La sfarsitul secolului XVIII, anonimatul s-a lasat peste cetate, deoarece aceasta si-a pierdut din insemnatatea strategica. Edificiul si-a recapatat stralucirea la interventia imparatului Francisc 1. Acesta a remarcat starea avansata de degradare a fortaretei la trecerea sa prin orasul Deva, impreuna cu imparateasa Augusta Carolina, si a alocat 216.000 de florini pentru reconstructie.

In timpul stapanirii austriece, Cetatea Deva a devenit un important centru militar, iar pentru aceasta s-au cladit depozite de munitii. De fapt explozia depozitului de munitie in anul 1874 a dus la ruinarea definitiva si abandonarea cetatii. Fortareata este una dintre putinele care nu au fost cucerite prin forta.

Radacini mult mai vechi

Din cercetarile arheologice efectuate pana acum se pare ca sub cetatea medievala existenta se afla vestigiile unei alte cetati dacice. Acest fapt va putea fi verificat in conditiile in care s-ar aloca bani pentru cercetare. Se pare, insa, ca peste zidurile constructiei dacice a fost construit un post militar roman, care a fost, la randul sau, distrus de construirea cetatii feudale.

Arheologii au descoperit marturii care sustin succesiunea acestor edificii: obiecte de ceramica si caramizi. Pe terasele deschise in jurul Devei au fost descoperite ferme si gospodarii. Tunelurile si catacombele din subsolul cetatii nu au fost explorate in intregime nici pana astazi. Se spune ca cel mai mare dintre ele comunica cu Castelul Corvinestilor.