Arcada subrezita

de Alina Crancau     Gazeta de Cluj
Sâmbătă, 1 ianuarie 2005, 0:00

(Foto: Gazeta de Cluj)

Faptul ca lucrurile pe santier merg mai incet decat au sperat cei implicati in megaproiectul din Borhanci nu este neaparat o tragedie. Daca lucrarile sunt sustinute din punct de vedere financiar si clientii se inghesuie sa devina proprietari in viitorul cartier, problema e ca si rezolvata.



Numai ca surse apropiate Arcada ne-au asigurat ca lucrurile nu sunt tocmai roz si ca oamenii nu sunt prea interesati in a-si achizitiona o casa in viitorul cartier din Borhanci.



Legal sau ilegal



Potrivit specialistilor contactati de GAZETA, pozitia cartierului, lipsa mijloacelor de transport in comun in acea zona si preturile destul de piperate pentru achizitionarea unui imobil ar putea fi unele din motivele pentru care clujenii nu sunt prea interesati de cartierul Borhanci.



Faptul ca in zona viitoarelor imobile din Borhanci lucrurile nu merg tocmai struna a fost confirmat in cursul saptamanii trecute, cand Ovidiu Sorin Blaga, unul dintre asociatii firmei Arcada, a solicitat o intrevedere cu Ioan Petran, inspector-sef al Inspectoratului Teritorial in Constructii Cluj.



Blaga a dorit sa stie daca dosarul tehnic al Arcada de la Inspectoratul Teritorial in Constructii este complet si daca autorizatiile de constructie sunt in perfecta regula. Cu alte cuvinte, Blaga a dorit sa se asigure ca Arcada este acoperita din punct de vedere legal.



La mai bine de un an de la demararea lucrarilor, un actionar vine sa se intereseze daca este perfect legal ceea ce se intampla pe santierul sau. Interesant, nu-i asa? Probabil este vorba de o serie de ingrijorari in interiorul firmei.



In ceea ce priveste informatiile vehiculate in ultimul timp in presa despre Arcada, Blaga a preferat sa concluzioneze simplu, afirmand ca, “daca se vorbeste despre noi, inseamna ca suntem importanti”.



Legatura Uioreanu



Arcada Invest SA ii are ca asociati pe Marius Ciurchea - cel care detine o mare parte din actiunile Bancii Transilvania si care controleaza de fapt societatea Arcada Invest, Sorin Blaga - fost actionar la Euroleasing - personaj despre care presa sustinea ca a favorizat obtinerea fostului sediul al Uniunii Fortelor Democratice din Piata Unirii pentru a deveni mini showroom pentru Arcada - si Dan



Medrea, care, impreuna cu sotiile lui Ciurchea si Blaga, detine un numar restrans de actiuni. Mai departe, in cadrul Arcada Houses SA se regasesc aceiasi Ciurchea, Blaga si Medrea, alaturi de Liviu Sugar - fiul protopopului de Bistrita - si Gabriela Badiu, sotia unui om de afaceri apropiat PNL. Nici deputatul liberal Horea Uioreanu nu este strain de Arcada.



Uioreanu a fost asociat cu Marius Ciurchea in SC Mobdelta SRL si Rom Delta Exchange SRL, cei doi fiind parteneri de afaceri inca de la inceputul anilor ’90.



Acelasi Uioreanu este implicat si in afacerea Parking Marasti, la societatea cu acelasi nume - care construieste un parking pe strada Dorobantilor - actionar majoritar fiind liberalul Mircea Chertes - consilier al primului ministru Calin Popescu Tariceanu. Afacerea Arcada si afacerea parking Marasti au in comun, pe langa numele lui Uioreanu, si un oarecare iz de fiasco!



Solutie mondiala



Proiectul Arcada Group prevedea realizarea in perioada 2005-2006 a unui ansamblu rezidential compus din 52 de case in zona Gheorgheni-Borhanci, urmand ca in perioada 2006-2007 sa continue cu inca o serie de 52 de locuinte. O investitie totala de 15 milioane de euro.



Mai mult, Arcada se lauda, pe site-ul de internet, cu dezvoltarea infrastructurii in zona, mai exact construirea drumului din interiorul cartierului, amenajarea si organizarea peisagistica a amplasamentului, serviciile de distributie si racordurile apa, gaze, electricitate, telefoane si canalizare, precum si iluminatul stradal, toate urmand sa fie realizate de grupul Arcada.



Astfel, firma planuieste sa construiasca in zona un total de peste o suta de case cu etaj, pe o suprafata de 2,7 hectare. Sorin Blaga - unul dintre reprezentantii Arcada - sustine ca investitiile totale in zona vor fi suportate de catre companie si se vor ridica la peste 300 de mii de euro. O suma relativ mica, avand in vedere amploarea proiectului si lucrarile de introducere a utilitatilor.



O posibila explicatie ar putea fi solutia tehnica pentru canalizare, una ieftina, si anume fosele septice. O solutie ce-i drept recomandata de altfel si de Organizatia Mondiala a Sanatatii si care se practica in toata lumea.



De asemenea, o alta explicatie consta in faptul ca in bugetul Clujului este prevazuta o suma de cateva zeci de miliarde de lei vechi pentru realizarea tocmai in zona Borhanci a unor racorduri de apa. Adica economii pe banii contribuabilului clujean
























299 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version