GAZETA de Oradea nu doreste sa comenteze iesirea de mojicie a deputatului liberal Cornel Popa. A facut-o mai toata presa neaservita politic din Bihor, ziaristi care au prezentat evenimentul cu obiectivismul si aciditatea cuvenita.

Pentru ca profesionistii din breasla jurnalistilor bihoreni au inteles ca nu e cazul sa treaca cu vederea astfel de iesiri comportamentale, chiar daca ele vin din partea unui parlamentar. Dimpotriva, cu atat mai mult. Gestul lui Popa a socat.

Joia trecuta, in plina conferinta de presa, de la o masa de discutii la care a fost prezent si presedintele Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu, liberalul Cornel Popa si-a permis sa injure un jurnalist.

Motivul: reporterul de pe Departamentul Politic al GAZETEI de Oradea, Daniel Meze, a avut tupeul sa-l intrebe pe Popa daca vrea sa faca pace in filiala liberala unde partidul este macinat de lupte interne care au scindat gruparea PNL Bihor. Atunci, Popa a rabufnit: “Ne despart cateva rafturi de carti ca sa-ti permiti sa ma intrebi tu.

Vezi sa nu dai si tu cu subsemnatul ca si cei care ma santajau pe mine. Nesimtitule, esti un putoi de om!”. Totul s-a petrecut in prezenta camerelor de luat vederi, in fata carora parlamentarul a facut o demonstratie clara a modului in care stie sa se exprime un intelectual sadea. Comentariile sunt de prisos.

Tocmai de aceea, redactia GAZETEI de Oradea ii adreseaza frustratului Cornel Popa o scrisoare deschisa, alegand aceasta cale extrema de comunicare in lipsa posibilitatii transarii subiectului la modul rational si fara golanisme de cartier.

Golan in costum

“Va adresam aceste randuri in speranta ca dialogul, ratiunea si comunicarea civilizata sunt mai puternice si mai utile decat jignirea, mojicia sau vulgaritatea.

Puteti sa nu fiti de acord cu opiniile, parerile sau cu ceea ce scrie la un moment dat un jurnalist. Totodata aveti dreptul sa criticati cu argumente ceea ce dumneavoastra credeti ca nu s-a scris destul de documentat sau de aprofundat. Aveti dreptul la replica de care redactia unei publicatii trebuie sa tina seama.

La dispozitia dumneavoastra sau a consilierilor care va sfatuiesc se gaseste si posibilitatea de a pune mana pe telefon si de a lua legatura cu un jurnalist sau cu redactorul-sef al acestuia in legatura cu un articol care va deranjat.

In ultima instanta, daca considerati ca nu poate exista o cale prin care sa rezolvati problema cu respectivul organ de presa, exista instante competente care pe linia unui proces civil poate sa se pronunte in cazul unei presupuse calomnii sau insulte.

Dar, in niciun caz, nu aveti dreptul sa jigniti la un mod atat de josnic si degradant un jurnalist care intelege sa-si faca meseria asa cum stie el mai bine, obiectiv, transant, deranjant uneori. Deranjant doar in virtutea dreptului cititorului de a afla cat mai multe din culisele lumii la care nu are acces.

“Putoi de om”, expresia pe care dumneavoastra ati folosit-o la adresa colegul nostru, Daniel Meze, de fata cu toata presa locala, va descalifica la modul total. In acest moment aveti distinsa onoare de a sta langa mari oameni de stat care au spus de-a lungul timpului vorbe de duh la adresa jurnalistilor.

Sunteti intr-o echipa selecta alaturi de Ion Iliescu cu “mai animalule” si Traian Basescu cu “gaozar”. Din punct de vedere al originalitatii limbajului, domnule Cornel Popa, ati fost la inaltime cu expresia “putoi de om”. Ati invocat ca va “desparte” cateva rafturi de carti fata de colegul nostru.

Dar, domnule deputat, cu tot respectul, va spunem cat se poate de deschis: nu stiti sa vorbiti corect romaneste, in consecinta probabil nici nu stiti sa scrieti corect din punct de vedere gramatical. Realizati grave dezacorduri gramaticale atunci cand vorbiti, discursul dumneavoastra politic se naste foarte greu, iar carisma dumneavoastra lipseste cu desavarsire.

Lucru spus, dealtfel, de multa lume la adresa persoanei dumneavoastra. In schimb, la grosolanii va pricepeti sa faceti corect acordurile gramaticale. Nu ati ezitat sa folositi cele mai urate cuvinte cand a fost vorba sa va revarsati supararea pe colegul nostru.

De cele mai multe ori cand un jurnalist de la GAZETA va solicita un punct de vedere telefonic ati preferat sa le inchideti sec telefonul in nas. Rafturile de carti pe care le revendicati presupuneau o alta atitudine din partea dumneavoastra. Prin tacere si ignoranta, domnul Bogdan Olteanul, care a fost prezent la incident, si-a asumat tacit gestul dumneavoastra.

Nu este exclus astfel ca in viitor, dupa ce se mai maturizeaza din punct de vedere politic, domnul Olteanu sa mai produca si el o perla pentru a intregi tabloul de caracterizari la adresa presei din Romania. Colegul nostru Daniel Meze se gandeste la modul foarte serios daca este oportun sa deschida o actiune civila in Justitie, pentru a face o reparatie morala fata de breasla jurnalistilor.

Ca si daune morale, colegul nostru ar revendica simbolic o biblioteca intreaga de carti care sa poata reduce ecartul de cultura generala existent intre clasa politica si breasla jurnalistilor.

Daniel Meze, a fost invatat sa faca presa si sa scrie intr-un anumit mod. I s-a spus, si el a inteles, sa nu menajeze pe nimeni, sa penalizeze in articolele sale pe toti acei oameni politici care au calcat pe bec. Asa am inteles sa facem noi presa, cei de la GAZETA de Oradea. Presa de scandal, cum zic unii. Noi spunem presa de investigatie.

Noi “animalele”, “gaozarii”, sau “putoii” vom continua sa ne facem meseria asa cum vom sti noi mai bine.