Manevrele "de culise" blocheaza activele sechestrate de Primaria Baia de Aries

de Dorin Timonea     Romania libera Editia Transilvania-Banat
Miercuri, 6 decembrie 2006, 0:00

Primarul orasului Baia de Aries (judetul Alba), Silviu Marzan, a acuzat, ieri, conducerile societatii "Aries Min" SA (aflata in faliment), a companiei "Minvest" Deva, respectiv a Ministerului Economiei si Comertului pentru neimplicare in rezolvarea diferendului financiar existent intre administratia locala si fosta exploatare miniera.

Edilul a afirmat ca la ora actuala are de recuperat aproximativ 13 miliarde lei de la "Aries Min" SA, in contul datoriilor pe care societatea le are la bugetul local.
"La doi ani de la inchiderea minei suntem in aceeasi situatie. Acest lucru se datoreaza indiferentei crase a autoritatilor fata de locuitorii orasului", a declarat primarul. El a spus ca in mod intentionat reprezentantii "Aries Min" nu au intabulat terenurile aflate sub constructiile pe care Primaria a pus sechestru, pentru ca administratia locala sa nu le poata vinde.
Silviu Marzan a afirmat, insa, ca a gasit, totusi, cativa investitori care s-au aratat interesati sa cumpere imobilele chiar daca situatia juridica a terenului aferent nu este rezolvata. "Am organizat licitatii perfect legale in urma carora am obtinut 1,8 miliarde lei.

Bucuria noastra a durat, insa, foarte putin pentru ca directorul "Aries Min" SA, Sorin Onea, s-a trezit acum sa conteste un proces-verbal de sechestru de acum un an si jumatate. Intentia clara este aceea de a taragana procesul de vanzare a imobilelor.

Avand in vedere aceasta actiune in instanta nu putem sa folosim banii obtinuti din vanzarea cladirilor si nici investitorii nu pot sa intre in posesia lor", a afirmat Marzan.
Totodata, edilul a pus la indoiala si calitatea procesuala a directorului Sorin Onea, in conditiile in care "Aries Min" are de aproape doua luni un administrator special care, cel putin teoretic, ar fi trebuit sa preia toate atributiile referitoare la conducerea societatii. "Administratorul special nu a fost deloc la Baia de Aries.

Numirea acestuia s-a facut tot cu intentia de a bloca actiunile Primariei, pentru ca, in prezent, nu se mai poate vinde nici un imobil apartinand minei. Suntem intr-o situatie fara precedent. Daca nu se va rezolva situatia in perioada urmatoare sunt hotarat sa recurg la actiuni sindicale de protest", a adaugat primarul.
Exploatarea miniera "Aries Min" a fost inchisa in 2004, cand au fost disponibilizati peste 500 de mineri, desi potrivit specialistilor zacamantul de aur existent in zona ar fi permis functionarea unitatii in profit, in conditile existentei unui investitor.
Totusi, anumite interese existente la nivelul conducerii "Minvest" Deva si a Ministerului Economiei au dus la inchiderea exploatarii miniere. Consecinta a fost cresterea spectaculoasa a ratei somajului in Baia de Aries si in alte localitati de pe Valea Ariesului, care, neoficial, depaseste 70 la suta.




















68 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică