Sefii Politiei refuza sa comunice presei cati politisti au incalcat pana acum regulile de circulatie, daca au fost sanctionati si ce masuri disciplinare s-au luat impotriva lor. "Trebuie sa protejam identitatea cetateanului, potrivit legii.

Putem da numai numeric", spune agentul sef Virginia Pralea, purtator de cuvant al Politiei. In schimb, "Gazeta Politiei", care se vinde la chioscuri cu 5.000 lei, abunda de exemple de cetateni care au fost prinsi in trafic incalcand Codul Rutier.

A fost sanctionat si s-a retinut permisul de conducere in vederea suspendarii lui Ionut Boghiu, de 29 de ani, din localitatea Podu Turcului, judetul Bacau, care a fost depistat pe DE 583, in localitatea Podu Iloaiei, conducand autoturismul marca Volkswagen, cu nr. de inmatriculare CJ.06.LOR, cu viteza 125km/h.

A fost sanctionat Petru Butnariu, de 22 de ani, din Cotnari, care a condus autoturismul IS.34.ANG, pe DE 583, iar in localitatea Letcani nu a acordat prioritate de trecere pietonilor. A fost sanctionat Radu Manolache, de 27 de ani, din comuna Tibana, care a oprit voluntar autoturismul taxi, Daewoo Cielo, cu nr.

de inmatriculare IS.92.AMD, pe strada Silvestru in statia mijloacelor de transport in comun. A fost sanctionat contraventional Ion Alin Frunza, de 26 de ani, din Iasi, strada Prof. A. Sesan, care efectua activitati de taximetrie, cu autoturismul Dacia, cu nr. de inmatriculare IS.15.FYR, pe strada Nicolina, trecand pe culoarea rosie a semaforului.

Acestea sunt doar cateva din exemplele oferite de "Gazeta Politiei", editata de Inspectoratul Judetean de Politie Iasi. Insa, in paginile acestei gazete nu s-au regasit niciodata exemple de angajati ai Politiei care au incalcat regulile de circulatie. Doar cetatenii simpli isi pot regasi numele in paginile acesteia.

La solicitarea cotidianului "Flacara Iasului" de a furniza si numele acelor politisti care au incalcat prevederile Codului Rutier, purtatorul de cuvant al Politiei, agentul sef Virginia Pralea, a declarat ca "trebuie sa protejam identitatea cetateanului, potrivit legii. Putem da numai numeric. Ar insemna o incalcare a legii 544".

Insa, in Legea 544/2001 privind liberul acces la informatiile de interes public, la articolul 14, se precizeaza ca "informatiile cu privire la datele personale ale cetateanului pot deveni informatii de interes public numai in masura in care afecteaza capacitatea de exercitare a unei functii publice".

Or, numele politistilor care incalca legea pe care ar trebui sa o respecte pot fi furnizate in conditiile in care, daca produc un accident rutier sau circula sub influenta alcoolului afecteaza intr-adevar capacitatea de exercitare a unei functii publice.

Iar in ce ii priveste pe simplii cetateni ale caror nume apar in "Gazeta Politiei", acestia chiar pot face uz de Legea privind liberul acces la informatiile publice, in sensul ca nu se pot face publice "informatiile cu privire la datele personale", de ale carei prevederi beneficiaza politistii atunci cand nu vor sa spuna cine din randurile lor incalca legi pe care ar trebui sa le respecte.