Cel putin teoretic, a ramas mai putin de o luna pina cind ar trebui sa inceapa sa functioneze programul de evaluare a sanatatii populatiei, dar sibienii, la fel ca toti romanii, nu stiu inca nici cind, nici cum vor trebui sa se achite de aceasta obligatie.

Proiectul Ministerului Sanatatii, care explica procedura prin care fiecare persoana trebuie sa obtina vaucherul de la medicul de familie, si modalitatea de programare la laboratorul unde isi va face testele, este plin de ambiguitati si lipsuri.

Cum va decurge campania

Singurul lucru clar pina acum este ca programarea se va face in functie de ziua de nastere. Sibienii vor primi in posta un cupon de 50 de RON, cu care vor merge la medicul de familie, pentru programare si trimitere catre laboratoarele de analize.

Ministerul Sanatatii a afisat pe site acum citeva zile si proiectul in care sint trecute normele metodologice, adica regulile dupa care se va desfasura programul. Oamenii sint impartiti in doua categorii: asigurati si neasigurati. Pentru cei care nu platesc contributia totul este clar.

Ei isi vor face analizele in luna in care sint nascuti. In ceea ce priveste persoanele care au platit cei 6,5%, situatia este "in ceata".

In prima etapa

Marti va pleca la Bucuresti cite o delegatie din fiecare judet, pentru a prezenta si evalua stadiul in care se afla pregatirile. „In Sibiu, este in plina desfasurare prima etapa, aceea de cartografiere de catre medicii de familie a populatiei. Cind Ministerul Sanatatii ne va trimite sistemele informatice promise, totul va decurge mai repede si mai usor.

Urmeaza apoi sa organizam licitatie pentru laboratoarele care vor fi autorizate sa efectueze analizele si sa stabilim capacitatea fiecaruia, pentru a vedea daca vor face fata volumului de munca.

Avem mult inca de lucru, desigur, vor exista si disfunctionalitati, dar speram ca in cele din urma va fi totul bine", spune dr. Ioan Manitiu, directorul ASP Sibiu.

Analize obligatorii

Tot in normele metodologice, Ministerul Sanatatii a enumerat si analizele care se vor face in limita a 50 de RON. Astfel, pacientilor cu virsta pina in 18 ani li se vor face urmatoarele teste: hemoleucograma completa, creatinina serica, glicemie, sideremie, examen complet

de urina si exudat faringian (inclusiv antibiograma pentru culturi pozitive). Adultilor li se vor

face urmatoarele analize: hemoleucograma completa, creatinina serica, glicemie, colesterol

seric total, HDL colesterol (la bolnavii cardiovasculari), LDL colesterol (la bolnavii

cardiovasculari), trigliceride, TGO, TGP, sideremie (la gravide), examen complet de urina si

acid uric. Mai sint propuse, pentru adulti, si cite un examen ecograf si un test papanicolau

pentru femei, dar aceste ultime doua investigatii nu au fost inca aprobate. Copiii pina la 3 ani nu vor face aceste teste obligatorii. Vor fi exceptate si persoanele care anterior programarii au fost internate in spital si au facut acolo analize, dar si bolnavii cronici cunoscuti care inainte de programare au facut analize gratuite decontate de CASJ.