Dosarul in care fostul director general al societatii "Ampelum" SA Zlatna (judetul Alba), Viorel Malusel, este judecat pentru savarsirea unor infractiuni economice s-a "impotmolit" intr-o expertiza tehnica judiciara, realizata la solicitarea instantei.

Reprezentantul Parchetului de pe langa Tribunal contesta modul in care a fost realizata expertiza, dar si pe autorul acesteia, despre care sustine ca este judecat penal la Curtea de Apel Alba Iulia pentru infractiuni similare cu cele imputate lui Malusel.

Viorel Malusel, fost presedinte al clubului de fotbal "Apulum Unirea" in perioada 2000-2003, a fost trimis in judecata de procurori in iunie 2004, el fiind acuzat de abuz in serviciu contra intereselor publice, folosirea bunurilor societatii in scop contrar intereselor acesteia, delapidare si instigare la delapidare.

Tot atunci a mai fost trimis in judecata si fostul director economic de la "Ampelum" (societatea aflata in procedura de faliment), Alice Hategan, care a fost acuzat de abuz in serviciu, inselaciune si fals intelectual.

Timp de mai bine de doi ani dosarul a batut pasul pe loc, judecatorii hotarand, la un moment dat, modificari in incadrarea faptelor de care sunt acuzati cei doi inculpati, motiv pentru care, o perioada de timp, cauza "s-a plimbat" intre Tribunal, Judecatoria Alba Iulia si Curtea de Apel Alba Iulia.

In prezent, dosarul este la Tribunal si se afla in faza realizarii unei expertize tehnice judiciare care sa ofere informatii suplimentare asupra savarsirii faptelor de care sunt acuzati inculpatii.

Reprezentantul Parchetului s-a declarat, insa, nemultumit de expertiza realizata in dosar si a solicitat chiar anularea acesteia, pe motiv ca expertul este judecat de Curtea de Apel pentru fapte asemanatoare cu cele din acest dosar.

Pana la urma, instanta a dispus completarea expertizei tehnice pana la termenul urmator, din ianuarie 2007.

Fotbalisti platiti din contul firmei

Dosarul in care sunt judecati cei doi fosti directori ai "Ampelum" SA se bazeaza pe cercetari efectuate de politisti si procurori, care, la randul lor, au plecat de la o verificare financiar-contabila realizata de inspectori din cadrul Directiei de Control Fiscal Alba.

Constatarile anchetatorilor au scos in evidenta faptul ca, in perioada 2002-2003, in contabilitatea societatii au fost inregistrate cheltuieli de protocol in valoare de 6,9 miliarde lei vechi, din care suma de 4,7 miliarde lei reprezinta plata unor facturi de prestari servicii hoteliere catre SC "Parc" SA Alba Iulia.

Restul sumei de 1,8 miliarde lei reprezinta cheltuieli de protocol pe care s-au inregistrat diferite produse eliberate din cantina societatii. Serviciile prestate de unitatea hoteliera au fost achitate in baza unui contract incheiat intre cele doua parti in 12 ianuarie 2000, care a fost reinnoit, ulterior, in 2001, 2002 si 2003.

In baza acestor documente, SC "Parc" SA a emis lunar facturi fiscale catre SC "Ampelum" SA, in care serviciile hoteliere erau denumite generic "prestari servicii", fara a fi insotite de alte documente justificative.

Reprezentantii hotelului intocmeau doar tabele nominale, in care erau mentionate persoanele ce au beneficiat de aceste servicii, majoritatea acestora neavand calitatea de angajati ai firmei din Zlatna. Acestia erau, de fapt, sportivi ai clubului "Apulum Unirea", arbitri, observatori si chiar artisti.

De mentionat ca intre clubul de fotbal si "Ampelum" SA nu a existat un contract de sponsorizare cu privire la acest aspect, decizia suportarii cheltuielilor de catre societate fiind luata de directorul Viorel Malusel.

Un partener de afaceri dubios

In afacerea sponsorizarilor ilegale acordate de societate echipei "Apulum Unirea" apare si un fost partener de afaceri al societatii falimentare din Zlatna.

Este vorba despre SC "Satex Grup" SRL Zlatna, apartinand controversatului om de afaceri liberal Ioan Lazar, care a platit in 2003 aproximativ 737 milioane de lei vechi in contul cheltuielilor clubului de fotbal, conform unui protocol de compensare incheiat cu "Ampelum".

In expertiza tehnica realizata de expertul Ioan Toma se sustine ca aceasta suma a fost corect cheltuita, in conditiile in care conducerea societatii ar fi avut la dispozitie, pentru cheltuieli de sponsorizare, suma de 8 miliarde lei in 2002, respectiv 15,5 miliarde lei in 2003.

"Din lipsa de informatii concludente nu am putut identifica cu certitudine ce sume din totalul prejudiciului din rechizitoriu, de 4,97 miliarde lei, au fost cheltuite pentru delegati si invitati ai SC "Ampelum" SA si ce sume au fost cheltuite in interesul FC "Apulum Unirea"", se arata in raportul de expertiza.

Reprezentantul Parchetului a cerut completarea expertizei pentru a se stabili cu exactitate daca suma de 4,97 miliarde lei reprezinta plata unor facturi de prestari servicii hoteliere de catre "Ampelum" catre "Apulum Unirea".

De asemenea, procurorul a mai solicitat sa se stabilieasca daca cheltuielile de protocol au avut legatura cu obiectul de activitate al societatii si daca efectuarea de inregistrari inexacte si omisiunea inregistrarii in contabilitate a acestei sume a avut ca si consecinta diminuarea rezultatului financiar al firmei.