Lupta institutiilor

Imediat dupa Revolutia din decembrie 1989, Eparhia Reformata din Ardeal a cerut, potrivit unor surse interne, retrocedarea a circa 600 de cladiri, din care a primit doar in jur de 10%. Unul dintre imobilele care reprezinta obiectul unei astfel de cereri de restituire este cel din Piata Mihai Viteazul nr. 1.

Biserica Reformata din Ardeal a inaintat cererea de retrocedare in 1990, insa, dupa mai bine de 16 ani, respectiva cladire nu a fost inca retrocedata. Mai mult, odata cu trecerea timpului, pe vremea in care Clujul se afla sub conducerea administratiei Funar, fostii chiriasi ai apartamentelor din cladire au devenit proprietari, prin cumpararea locuintelor.

Biserica Reformata din Ardeal acuza Primaria Cluj-Napoca de abuz si de comiterea de ilegalitati prin aceste vinzari. „Legea nu a fost de partea lor, asa ca nu am inteles niciodata cum au putut sa vinda imobilul pentru care noi aveam cerere de retrocedare“, a declarat Tamas Marosan, consilier juridic al Bisericii Reformate din Ardeal.

La rindul sau, Primaria sustine ca toate lucrurile au fost realizate „ca la carte“. „Locuintele au fost vindute in baza legii 112/1995. Cererea de revendicare depusa de Biserica Reformata nu avea temei legal deoarece Legea Cultelor Religioase a aparut abia in anul 2002“, a precizat pentru Monitorul de Cluj purtatorul de cuvint al Primariei Cluj-Napoca, Raimonda Boian.

Proprietari pentru maximum 5 ani

"Acum circa doua saptamini, Tribunalul Cluj a dat o sentinta definitiva prin care contractele de vinzare-cumparare ale apartamentelor din Piata Mihai Viteazul nr. 1, deveneau nule. Asadar, imobilul a revenit inapoi in proprietatea statului“, a mentionat avocata Bisericii Reformate, Mikolt Kapcza.

Statul se vede acum pus in situatia in care trebuie sa retrocedeze imobilul Bisericii Reformate, dar, totodata, statul este cel care a vindut apartamentele fostilor chiriasi, care au devenit intre timp proprietari. Potrivit avocatei Mikolt Kapcza, „biserica nu va cere deocamdata eliberarea imobilului, deoarece nu are nici o intentie in a-i arunca pe oameni in strada“.

De asemenea, consilierul juridic al Bisericii Reformate, Tamas Marosan, sustine ca „potrivit Legii de Protectie a Chiriasilor, oamenii mai pot sta linistiti in apartamentele lor inca 5 ani de zile“. Acesti 5 ani nu aduc insa prea multa alinare in sufletele bartrinilor care locuiesc in cladire si care isi doresc ca apartamentele in care traiesc acum sa fie ultimele lor case.