Prefectura Timis acuza Primaria orasului de pe Bega ca induce in eroare institutiile statului si ca ascunde adevarata situatie a unor imobile din municipiu. Juristii Institutiei Prefectului au verificat o hotarare de Consiliu Local din vara anului trecut, prin care alesii au facut inventarul bunurilor care apartin domeniului public din Timisoara.

Potrivit acestora, municipalitatea a trimis o anexa spre verificare Prefecturii, ca orice alta hotarare de CL, si o alta Consiliului Judetean.

"Lista care a ajuns la Consiliul Judetean trebuie sa mearga spre Guvern, pentru a fi aprobata. Juristii de la Prefectura au gasit, insa, neconcordante pe cele doua liste. Sunt cinci-sase pozitii care apar in plus pe anexa remisa CJ.

Habar nu am care dintre ele au aprobat-o consilierii locali in iulie anul trecut si nici nu am putut sa aflu, pentru ca responsabilii din Primarie ba sunt in concediu, ba sunt plecati in strainatate", a declarat prefectul Ovidiu Draganescu.

Cele sase pozitii in plus gasite de juristii Prefecturii pe lista remisa CJ si care figureaza in domeniul public al municipiului sunt soseaua Calea Aradului, a carei situatie era marcata cu semne de intrebare, o casa pe str. Mures, un loc de casa pe str. Campului, un teren arabil si un teren pentru constructii, dar si un loc de casa in localitatea Ghiroda.

Debandada in listele cu cladiri istorice

Acestea nu sunt singurele neconcordante pe care juristii le-au gasit pe listele cu anexele bunurilor care apartin domeniului public. "Imobilele cuprinse in anexa au ca proprietar tabular Statul Roman si nu fac obiectul unor dosare de revendicare in baza Legii 18/1991, a Legii 1/2000 si a Legii 10 /2001. Cel putin asa se mentioneaza in hotararea de Consiliu Local.

Am gasit, insa, mai multe imobile pentru care exista totusi notificari de retrocedare", a mai spus Draganescu. Conform situatiei aflate de la Directia verificarea legalitatii actelor, a aplicarii actelor normative si contenciosul-administrativ, sunt precizate 15 pozitii, majoritatea aflate in zonele centrale ale municipiului.

Neconcordantele nu se opresc, insa, aici. In evidentele Primariei, cea mai mare parte dintre cladirile istorice nu sunt identificate cu numar de carte funciara, ori au alte numere de CF si alte numere topografice, iar intr-un caz exista chiar sapte persoane care au revendicat aceeasi cladire.

Directorul Directiei de Patrimoniu din cadrul Primariei, Nicusor Miut, sustine, insa, ca nu e vorba de nici o eroare. "Cei de la Prefectura au luat materialul de pe pagina de Internet a Primariei. Materialul trimis Consiliului Judetean era cel bun. Incurcatura este din cauza numerelor topografice, pentru ca pe un extras CF pot aparea mai multe numere.

CJ a cerut doar numarul de CF, nu si numerele topografice", a mai explicat Miut.

Patrimoniul istoric, la control!

Nici cladirile aflate in patrimoniul istoric al Timisoarei nu vor scapa de control. Prefectura a anuntat ca intentioneaza sa ia la bani marunti si situatia acestor imobile-monument, dupa ce parterul "Memorialului Revolutiei" a facut, de curand, obiectul unei vanzari controversate.

Controlul se va face pe baza Legii nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice, care stipuleaza ca instrainarea unui monument istoric se poate face doar cu avizul provizoriu de folosinta de la Directia pentru Cultura, Culte si Patrimoniul Cultural National. Daca acest aviz nu exista, tranzactia este nula. In aceasta situatie se afla apartamentele 1-4 din cladirea "Memorialului".

"Vom verifica si notarii care au legalizat aceste tranzactii si vom demara si o actiune in Justitie", a mai atras atentia prefectul.