Doua realitati diferite: aurul spaniol si Rosia Montana

de Camelia Jula     Monitorul de Cluj
Luni, 18 decembrie 2006, 0:00

Pe de o parte, o companie canadiana promite cele mai bune si mai sigure conditii de minerit, potrivit experientei pe care o au canadienii in domeniu, pe de alta parte, multi localnici nu vor sa fie stramutati, iar organizatii ecologiste striga cu toata puterea impotriva procesului folosit la exploatare, adica cianurarea.



Inclestarea celor doua tabere si a altora mai mici, formate in jurul lor, face din Rosia Montana un blestem modern al aurului, care dezbina familii, invrajbeste vecini sau transforma in dusmani de moarte simplii necunoscuti.



Somaj versus cianura



Rosia Montana Gold Corporation (RMGC) este compania infiintata pentru Romania de catre firma canadiana Gabriel Resources, care va incepe exploatarea daca statul roman ii va da unda verde in acest sens. Gabriel Resources detine 80% din RMGC, restul titlurilor fiind detinute de compania de stat Minvest Deva.



In zona Rosia s-a extras aur si inainte de sosirea canadienilor, dar mineritul s-a facut cu mijloace clasice, rudimentare, depasite de vremuri. Incetul cu incetul, minele s-au inchis, deoarece au devenit neprofitabile. In Rosia au mai ramas citiva mineri activi, iar somajul a crescut brusc intr-o comunitate de aproximativ 3.000 de persoane.



Printre acestea, au fost familii (aproximativ 100) care au acceptat, deja, oferta companiei de a-si vinde casele si a se muta intr-un alt loc. Cind ajungi in Rosia, vezi emblema RMCG pe anumite case, in vreme ce pe altele, opozantii proiectului si-au pus cuvinte care afirma dur ca ei nu sint „de vinzare!“.



Locuitorii din zona sint impartiti: unii nu vor in ruptul capului sa plece, indiferent ca au sau nu motive pentru a-si sustine pozitia, altii ar pleca, daca li s-ar oferi mai multi bani, astfel incit sa isi poata cumpara o casa ori vreo doua apartamente in Alba-Iulia sau Cluj, spre exemplu.



Pentru conservarea zonei lupta Asociatia Alburnus Maior, sprijinita de ecologistii de la Greepeace si alte zeci de organizatii non-guvernamentale romane si straine. Principalul motiv pe care se fundamenteaza pozitia lor este folosirea cianurilor in procesul de minerit, care, spun ei, ar duce la distrugerea intregii zone.



Spaniolii au respectat regulile Uniunii Europene



O mina de aur similara celei pe care Rosia Montana Gold Corporation si-o imagineaza in Apuseni este Rio Narcea El Valle, aflata in nordul Spaniei, in provincia Asturias, o zona tursitica situata la 30 de kilometri de ocean si in apropierea rezervatiei naturale Somiedo. Mina functioneaza acolo de 10 ani si foloseste procesul de cianurare pentru obtinerea aurului din pamint.



In uzina de procesare, insa, nu e nevoie sa porti masca de protectie, deoarece nu exista aburi nocivi. De fapt, ceea ce simti este un miros de amoniac, identic celui imprastiat de vopseaua de par. Solutia de cianura este pastrata sub control, iar inginerii minei sustin ca, in 10 ani, nu s-a produs nici un accident.



Presedintele companiei Rio Narcea Gold Mines, Alberto Lavandeira, spune ca au venit in zona, prima data, in 1995, cind au facut studiile. „Atunci am gasit aur, in 1996 am dezvoltat studiul de fezabilitate, iar in 1997 am primit acordul autoritatilor, am inceput constructia minei si, la sfirsitul anului, scoteam deja aur.



Insa recunosc ca am pierdut bani cu mina aceasta, deoarece foarte repede a scazut mult pretul aurului. Dupa o vreme, s-a redresat, iar acum trebuie sa o inchidem, deoarece atit au fost resursele“, spune Lavandeira. Compania s-a reorientat spre deschiderea unei mine similare in Mauritania, precum si a uneia de nichel in sudul Spaniei.



"Cind am venit aici, pozitia autoritatilor a fost foarte buna. Principiul este ca nu te pot acuza dinainte ca vei incalca legea, este vorba de buna-credinta care functioneaza peste tot in lume. Sigur ca au fost ecologisti care au facut presiuni, ne-au acuzat ca vom face pastravii din zona sa dispara, dar dupa ce am deschis mina au disparut ei“, afirma presedintele companiei.



Primarul a ales mineritul si nu a pierdut voturile



Mina se afla la citiva zeci de kilometri de un orasel de munte, Belmonte, unde, in mod bizar pentru ochiul romanesc, palmierii stau trufasi chiar sub poala stincilor. Aici dai de o comunitate mica, primitoare, in care a ajuns si un roman, la munca: Nicu din Sighisoara.



Nu lucreaza la mina, dar sta in acelasi hotel cu oameni care fac asta si spune ca nu sint nici bolnavi, nici diferiti fata de restul. Primarul din Belmonte, Roberto Perez, este cel care a semnat acordul pentru deschiderea minei de aur. „Aveam probleme mari cu depopularea zonei. Tinerii plecau, deoarece nici o companie privata nu putea oferi aici decit maximum 30 de locuri de munca.



Am stat mult si am gindit acest proiect, am avut si probleme cu ecologistii, dar in final am impus citeva conditii companiei, ei le-au respectat si am semnat. Datorita autonomiei locale, decizia a fost a noastra, pe plan local, nu am avut nevoie de aprobari de la guvern.



Printre conditii s-au numarat acestea: forta de munca necalificata sa fie luata din zona noastra si sa fie angajate si femei, iar 1% din profit, in fiecare an, sa revina bugetului local“, explica primarul din Belmonte. El sustine ca, daca ar fi sa ia acum decizia, ar fi aceeasi. Perez este primar in Belmonte din 1979 si are orientare socialista.



"De 10 ani, de cind e mina, nu am avut nici un accident, zona a ramas la fel, s-au creat 280 de locuri de munca, iar comunitatea are de lucru. A trebuit sa cumparam terenurile din zona de exploatare, am mutat locuitori, e drept ca nu erau foarte multi, deoarece satele din zona sint mici“, mai spune Perez.



Relocarea a implicat citeva zeci de persoane, iar unii sateni au ramas cu casele aproape de buza minei, la mai putin de un kilometru de exploatare, unde isi duc, in continuare, viata.



Reabilitarea zonei a costat 7 milioane de euro



Problema principala a primarului si a comunitatii este ca mina se inchide, nu ca au fost folosite cianuri. Edilii se gindesc ce vor face de acum incolo, dupa ce principala sursa de venit a orasului pleaca.



"Avem noroc ca au refacut ei infrastructura, iar cum aici este parc national, se vine la vinatoare, putem incerca sa dezvoltam turismul, dar vom avea, categoric, un regres al economiei locale fata de momentul actual“, ofteaza primarul. Reabilitarea zonei de exploatare a costat compania miniera 7 milioane de euro pina acum.



Potrivit normelor europene, aplicate cu rigoare, aici au trebuit facute iazurile de decantare, apa a trebuit curatata, iar dealurile replantate cu iarba si copaci. „Dealurile se reconstruiesc si se incepe replantarea cu iarba de jos in sus, mergind in cercuri. Punem ingrasaminte, iar rezultatele se vad de la un an la altul.



Am plantat copaci, din familia stejarului si castanului, pe care ii protejam cu un invelis special pina cresc. Apa pe care noi am utilizat-o este apa reziduala a zonei, pe care o filtram, iar ceea ce decantam ajunge direct in iaz, nu in natura. In apropierea uzinei noastre curge un riu natural, unde sint pastravi.



Pe viitor, dupa ce noi vom pleca, aici se poate face chiar o ferma sau o plantatie cu pomi fructiferi, asta daca nu cumva compania turceasca interesata in acest moment sa cumpere exploatarea va veni aici si va continua lucrarile in subteran“, explica presedintele Alberto Lavandeira.



Salariul mediu pe an pe care un spaniol il primeste la mina este de aproximativ 1.200 de euro pe luna - „la fel cu salariul mediu din alte zone ale Spaniei“, sustine primarul Roberto Perez.



Mina de nichel



Aquablanca sta intre doua parcuri naturale. Locuitorii din Belmonte si din satele aflate chiar in apropierea minei recunosc ca, la inceput, comunitatea a fost divizata. Unii voiau mina, altii erau sceptici. Acum, parerea este una singura: mina a fost buna pentru zona, cianura nu a distrus nimic, exista pastravi in continuare, iar micile afaceri au inflorit - un restaurant, o pensiune.



"Oamenii au fost intrebati, din casa in casa, inainte sa se deschida mina. A fost un lucru bun pentru noi, ne-a adus locuri de munca. Acum se inchide si nu stim ce vom face. Primarul ar fi trebuit sa se gindeasca la asta mai demult“, crede Juan Antonio, patronul unui mic restaurant numit Casa Gordo, din satul cel mai apropiat de mina.



Viata satenilor nu pare tulburata de exploatarea industriala. Vacile pasc pe dealurile reabilitate, mincarea este din belsug, nimeni nu e bolnav. La o distanta apreciabila, in sudul Spaniei, la citiva zeci de kilometri de Sevilla, aceeasi companie a deschis, de 2 ani, o exploatare de nichel.



Aici nu se folosesc cianuri, dar mina se afla intre doua rezervatii naturale, unde cresc copaci ocrotiti prin lege. „Citiva zeci de metri ne despart de un parc intr-o parte, citiva zeci in cealalta. Copacii de aici produc un fruct asemanator jirului, care hraneste porcii, care dau cea mai buna sunca, astfel ca am fost obligati, prin contract, sa protejam copacii.



Au fost afectati cam 2.000 de copaci, dintre care 80% au fost replantati in zone din afara minei sau in pepiniera noastra“, explica Francisco Bellon, inginer minier la mina de nichel Aquablanca.



Si aici, drumul minei a fost acelasi: populatie divizata la inceput, miscari ale ecologistilor, dezbateri publice, analize realizate de companii independente, apoi obtinerea acordului, de data aceasta de la guvern, deoarece implica transportul energiei electrice prin parcuri nationale.



"Am angajat oameni din zona, am facut multe lucruri pentru comunitate, gradinita, case pentru batrini, locuri de joaca“, povesteste Francisco.



Diferente si asemanari fata de Rosia Montana



Cunoasterea la fata locului a acestor mine a fost inlesnita de compania Gabriel Resources, care a invitat noua jurnalisti din Cluj, Alba, Hunedoara si Bucuresti sa vada realitatile spaniole. Dincolo de intentia de lobby a companiei, pot fi remarcate similitutidini intre cele doua proiecte, cel de la Rosia Montana si cel de la El Valle, dar si citeva diferente.



Procesul de decizie a fost mult mai rapid in Spania si a apartinut autoritatii locale, care se bucura de autonomie. Oamenii care au trebuit relocati au fost mai putini decit ar fi la Rosia, dar si aurul, acolo, este mult mai putin decit in cazul minelor din Apuseni. Suprafata de exploatare ar fi mult mai mare la Rosia decit la El Valle.



Acolo s-a descoperit o singura galerie romana, la Rosia exista, deja, un interes turistic pentru galeriile romane, precum si pentru o serie de alte vestigii si marturii ale trecutului, unele aflate exact in zona de exploatare. Problema arheologica pare mult mai delicata la Rosia. Si in Spania, si la noi, impotrivirea organizatiilor ecologiste a fost puternica, iar comunitatea, initial, divizata.



La Rosia, comunitatea este, si in acest moment, impartita si asteapta o decizie superioara ei. Guvernul roman are de analizat, anul viitor, rezultatele unui lung sir de dezbateri publice, intrebari si raspunsuri si, mai devreme sau mai tirziu, va da o decizie. Posibilitatea ca aceasta sa fie luata pe criterii politicianiste este destul de ridicata.



Intre timp, organizatiile ecologiste incearca sa promoveze proiecte alternative pentru zona Rosia Montana, cum ar fi „Drumul aurului“ sau „FinFest“, bazate pe ideea aducerii zonei in atentia turistica a lumii, tocmai datorita vestigiilor pe care le pastreaza.



Cianura - un mit fragil, oamenii - un motiv mai puternic



Utilizarea solutiilor pe baza de cianura este una dintre principalele critici aduse de ecologisti, la fel ca in cazul Spaniei ?



In momentul de fata, industria miniera din lume foloseste 15% din cianura utilizata la nivel mondial. Aceasta substanta este folosita la fabricarea unor insecticide, in industria chimica, la tratamentul unor suprafete metalice, precum otelul, la fabricarea unor mase plastice, precum si in procesul de vopsire a uzualilor blugi albastri.



Totodata, componente pe baza de cianura se regasesc si in „E“-urile alimentare, inclusiv in sarea de masa. In cantitati mici, cianura se gaseste in anumite bacterii, alge sau ciuperci, in mere, pere, piersici, prune, cartofi, fasole, iar in cantitati ceva mai mari, in fumul de tigara.



Dupa experienta demonstrata de mineritul spaniol, este dificil de spus ca cianura ramine cea mai mare problema. De fapt, la Rosia Montana, problemele mai grave ar fi relocarea mult mai multor oameni si conservarea vestigiilor arheologice. O intrebare legitima este daca, in final, compania va respecta proiectul si normele, asa cum au facut cei din Spania, sub directivele europene.



Presedintele RMGC, Yani Roditis, sustine buna-credinta a investitiei: „Noi suportam riscul cel mai mare. Noi trebuie sa aducem 700 de milioane de dolari pentru investitie, cu garantii bancare, iar statul roman primeste procentele negociate prin contract, cind exploatarea va functiona. Proiectul va fi respectat intocmai“, afirma el.



O opinie delicata, in ceea ce priveste Rosia Montana, o are Ungaria, care a fost afectata, in anul 2000, de poluarea de pe riul Tisa, cauzata de un accident la exploatarea miniera de la Baia-Mare. Parerile, comentariile si pozitiile partilor se pot gasi pe Internet, la adresele www.rosiamontana.ro, www.povesteaadevarata. ro.



In luna septembrie, la Cluj, ministrul Mediului, Sulfina Barbu, a evitat o pozitie ferma in problema Rosia Montana si a spus ca nu exista un termen legal in interiorul caruia Guvernul sa fie obligat sa dea o decizie.



"Noi vom trimite companiei peste 8.000 de intrebari adunate pina acum, iar dupa ce primim raspunsurile, vom analiza proiectul intr-o comisie interministeriala, care va decide daca da sau nu aviz favorabil pentru autorizatia de mediu, care va fi emisa printr-o hotarire de guvern. Dar aceasta poate dura si sase luni, un an sau 2 ani“, a precizat ministrul.























179 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri