Razbunarea gropilor comune

de Dorin Timonea, Ovidiu Hategan     Romania libera Editia Transilvania-Banat
Miercuri, 20 decembrie 2006, 0:00

Grupul Ogoreanu
(Foto: Romania Libera)

Rezistenta anticomunista din Romania, manifestata in primii ani de dupa cel de-al doilea razboi mondial, imediat dupa instaurarea regimului de tip sovietic, este un capitol al istoriei mult prea putin cunoscut de opinia publica.



Pe nedrept au fost dati uitarii eroi precum Ion Gavrila Ogoranu, Nicolae Dabija, Ion Uta, Teodor Susman, Nicolae Pop sau Atanase Oniga, care, in majoritate, si-au gasit sfarsitul in beciurile Securitatii.



Lucrarea realizata de comisia prezidentiala coordonata de istoricul Vladimir Tismaneanu, pe baza careia presedintele Traian Basescu a condamnat in Parlament ororile sistemului comunist, aloca spatii largi acestor eroi, precum si modului in care au organizat "focarele" de rezistenta impotriva sistemului instaurat de sovietici.



Autorii lucrarii au identificat mai multe zone de rezistenta, in cadrul carora s-au identificat diferite formatiuni de lupta anticomunista.



Muntii Apuseni, Depresiunea Huedin, Muntii Fagaras-versantul nordic, nordul Transilvaniei, Transilvania centrala, Crisana, Banat sunt cele mai importante zone din aceasta parte a tarii in care au activat puternice grupari inarmate, considerate "subversive" de Securitate.



Chiar daca au actionat izolat si nu au avut foarte multi adepti, aceste grupari au pus probleme mari regimului, motiv pentru care actiunile de represiune au fost foarte brutale. Cei mai multi lideri au fost executati, altii au primit ani grei de inchisoare. Putini au supravietuit pentru a apuca sa traiasca prabusirea comunismului in 1989.



Maiorul Nicolae Dabija, conducatorul "haiducilor" din Apuseni



In Muntii Apuseni a existat unul dintre cele mai mari bazine de rezistenta armata anticomunista. Pe versantul oriental al Muntilor Apuseni s-a constituit in anul 1948 "Frontul Apararii Nationale. Corpul de Haiduci", sub conducerea maiorului Nicolae Dabija si a subinginerului Traian Macovei.



Partizanii si-au construit un adapost-fortificatie ("cazemata") in Muntele Mare, iar in localitatile de la poalele muntilor s-au constituit grupari de sprijin (cum a fost cazul "Ligii Apusene a Motilor"), dar si o retea care oferea informatii cu privire la actiunile autoritatilor.



Maiorul Dabija a conceput un plan care viza nici mai mult, nici mai putin decat declansarea unei insurectii in 1949, cand se astepta si izbucnirea razboiului dintre sovietici si americani. Se avea in vederea ocuparea prin forta a institutiilor statului, a unor depozite de armament si munitii, precum si a unor puncte strategice din tara, in special a unor defilee.



S-au pus la punct legaturi cu Bucurestiul si s-au facut demersuri pentru stabilirea unor contacte cu cercuri diplomatice occidentale din capitala. Securitatea a preintampinat insa declansarea unei actiuni anticomuniste ample in Muntii Apuseni, formatiunea lui Nicolae Dabija fiind distrusa, mai multi partizani murind in lupta, altii fiind prinsi atunci sau mai tarziu.



Un proces desfasurat la Sibiu, in octombrie 1949, s-a soldat cu condamnarea la moarte si executarea unora dintre partizanii capturati, in vreme ce altii au fost asasinati, in pofida sentintelor care prevedeau pedepse cu inchisoarea. O alta formatiune de pe acelasi versant oriental al Muntilor Apuseni, in zona comunelor Baisoara si Muntele Baisoarei, a fost condusa de comandorul Diamandi Ionescu.



Partizanii au fost implicati in actiuni curajoase contra autoritatilor comuniste (in august 1949 ei au ocupat comuna Muntele Baisoarei, de unde administratia de partid si de stat a fost inlaturata pentru scurta vreme), dar in urma represiunii brutale au fost anihilati.



Unii dintre luptatori sau sustinatorii lor au fost executati pe loc, altii au fost judecati si condamnati la moarte sau la diferite perioade de detentie.



Grupul inarmat condus de Teodor Susman



In Depresiunea Huedinului au existat mai multe formatiuni anticomuniste. Una dintre acestea a fost "Echipa Cruce si Spada", condusa de Gheorghe Gheorghiu zis Marasesti si Gavrila Fortu. Constituita in 1948 la Bucuresti, organizatia a "migrat" in zona Huedin, unde beneficia de sustinatori.



Interventia rapida si hotarata a Securitatii a dus la distrugerea gruparii, membrii acesteia fiind in cea mai mare parte prinsi, judecati si condamnati la inchisoare. Liderii si alti cativa partizani au fost asasinati, cadavrele lor fiind expuse in public.



Teodor Susman din comuna Rachitele, in partea sudica a Depresiunii Huedin, a fost unul dintre numerosii oameni persecutati de regimul comunist pentru originea sociala, pentru prestigiul sau construit pe valori traditionale si pentru convingerile nonconformiste.



Impreuna cu fiii sai mai mari, Teodor junior si Visalon, el a pus bazele unui grup inarmat care a rezistat mai multi ani in zona Muntilor Vladeasa, in partea nordica a Apusenilor. Formatiunea a devenit treptat una dintre cele mai importante din rezistenta armata anticomunista din Romania, potrivit clasificarilor intocmite de Securitate.



Dupa ani de confruntari cu Securitatea, unii partizani s-au sinucis (liderul si cei doi fii mai mari, la date diferite), altii au fost ucisi in lupta (Mihai Jurj) sau au fost



prinsi si condamnati la moarte si executati (Roman Onet) ori la inchisoare (Lucretia Jurj), la fel ca numerosi sustinatori ai lor. De asemenea, in aceeasi regiune a Huedinului a existat o organizatie subversiva, cunoscuta sub denumirile de "Frontul National Crestin Iuliu Maniu", "Gruparea de lupta pentru Libertate, Patrie si Cruce" sau "Grupul" Iosif Capota-Alexandru Dejeu. Aceasta formatiune s-a limitat insa la difuzarea de manifeste anticomuniste.



Ion Gavrila Ogoranu, un supravietuitor al rezistentei anticomuniste



Muntii Fagaras-versantul nordic s-au dovedit din perspectiva istorica una dintre cele mai importante zone de lupta contra regimului comunist din Romania.



Profitand de avantajul geografiei Ð Muntii Fagaras constituiau cel mai important masiv muntos din Carpatii romanesti Ð mai multi tineri din localitatile situate in fostul judet Fagaras, aproape toti membri ai Fratiilor de Cruce (organizatia de tineret a Miscarii Legionare), s-au implicat dupa 1948-1949/1950 in actiuni deschise contra regimului comunist.



Acesti studenti, elevi de liceu, muncitori, tarani si padurari au constituit o formatiune care a purtat denumirile de "Grupul carpatin fagarasan", "Grupul 73 Carpatin de eliberare nationala" sau pur si simplu grupul Gavrila (Securitatea utiliza formula "banda Gavrila"). Cel mai cunoscut lider a fost Ion Gavrila (Ogoranu), probabil personajul cel mai potrivit pentru o asemenea functie.



In munti au fost putini partizani, nu mai mult de 11-14, dar ei s-au adaptat noilor conditii si s-au dovedit extrem de eficienti in actiunile de gherila, chiar daca impotriva lor au fost mobilizate efective insemnate ale Securitatii, trupelor de Securitate si Militiei, precum si un numar apreciabil de informatori.



Intr-un context extrem de ostil, luptatorii fagaraseni au rezistat cativa ani, fapt datorat (si) sprijinului masiv al localnicilor. Insistentele Securitatii au dat in cele din urma rezultate, ultimii partizani fiind atrasi intr-o ambuscada, capturati, judecati, condamnati si executati la Jilava. Numerosi sustinatori au fost si ei judecati si condamnati la diferite termene de detentie.



Dintre partizani, singurul care a scapat a fost chiar liderul, Ion Gavrila, care s-a ascuns timp de mai mult de 20 de ani, capturarea sa in 1976 neavand consecinte penale. A murit in primavara anului 2006, fiind ingropat in localitatea Galtiu din judetul Alba, unde a stat ascuns de Securitate.



Un padurar si un preot greco-catolic Ð liderii rezistentei din nordul Transilvaniei



In nordul Transilvaniei s-au constituit, de asemenea, mai multe grupari anticomuniste. Fratii Vasile si Ioan Popsa au incercat in 1949 sa unifice rezistenta de pe Valea Izei, initiind subgrupurile din Ieud, Rozavlea si Dragomiresti, in care au fost implicate zeci de persoane, formatiuni anihilate in timpul confruntarilor din 1949-1950.



Un alt grup important a fost format prin reunirea formatiunilor conduse de padurarul Nicolae Pop zis Achim (in 1944 acesta salvase mai multi evrei care urmau a fi deportati de maghiaro-germani in lagarul de exterminare de la Auschwitz, motiv pentru care ulterior avea sa primeasca Ð impreuna cu Maria Pop si Aristina Pop, viitoare Saileanu Ð din partea Memorialului Yad Vashem, Israel, distinctia de "Drept intre popoare") si preotul greco-catolic Atanase Oniga. Actionand in Muntii Tiblesului, versantul Lapusului, acest grup s-a dovedit cel mai important din nordul Transilvaniei. Securitatea a reusit sa-l anihileze complet abia in 1953. Ultimii partizani izolati din nordul Transilvaniei au fost anihilati in 1956-1958 (Gheorghe Pasca si Vasile Blidaru).



Formatiuni anticomuniste in centrul Transilvaniei



Centrul Transilvaniei a cunoscut activitatea mai multor formatiuni anticomuniste.



"Garda Alba"/ "Liga Nationala Contra Comunismului" / "Organizatia de rezistenta a partizanilor din Muntii Rodnei" a fost infiintata de Leonida Bodiu, fost ofiter al Armatei Romane, cazut prizonier la sovietici, intors in tara cu Divizia "Tudor Vladimirescu", luat prizonier de germani si revenit in Romania dupa razboi.



Zona de actiune a organizatiei cuprindea o parte a judetului Nasaud, nuclee importante existand in comunele Parva, Rebra si Rebrisoara, formate din intelectuali de tara, tarani instariti, mijlocasi si saraci. In legatura cu aceasta organizatie au fost si doi scriitori importanti, Teohar Mihadas si Constant Tonegaru. Si aceasta a fost anihilata in ianuarie-februarie 1949.



Cativa membri (inclusiv liderul) au fost asasinati fara judecata, cum s-a mai intamplat in Transilvania, dar si in alte regiuni din tara. Ceilalti arestati au fost judecati si condamnati la ani grei de recluziune.



O alta organizatie din aceasta zona a purtat denumirea de "Partizanii Regelui Mihai Ð Armata Secreta"/"Partizanii Majestatii Sale Regele Mihai I" sau "Garda Alba"/"Armata Alba", fiind constituita in anul 1948, la Cluj, din initiativa lui Alexandru (sau Vasile) Suciu, Gheorghe Muresan si Lazar Bondor. Ea s-a extins in localitatile din jur, de la Turda pana la Gherla, inclusiv in sate.



Initiatorii isi propuneau sa lupte impotriva regimului comunist si pentru readucerea regelui in fruntea tarii.



Gruparea a fost distrusa in primavara anului 1949 ca urmare a tradarii. Unii dintre anticomunisti au reusit sa scape, refugiindu-se in paduri si angajandu-se in lupta armata. S-a remarcat indeosebi un grup condus de preotul greco-catolic Eusebiu Cutcan, anihilat la sfarsitul anului 1950.



Organizatii "subversive" in Crisana



Crisana a fost unul din bazinele mici de rezistenta, dar si aici s-au inregistrat mai multe organizatii subversive si grupuri inarmate: grupul Stefan Popescu, organizatiile "G4" si "Vlad Tepes II". Acestea au avut o componenta politica, sociala si etnica diversa, unele fiind conduse de fosti membri ai unor partide (Partidul National Taranesc), altele fiind apolitice.



Au fost alaturi oameni bine situati social sau de conditie modesta, tineri (majoritari) sau batrani, indeosebi romani, dar si maghiari, cei mai multi barbati, dar nelipsind femeile. In zona Aradului, rezistenta armata s-a manifestat indeosebi in partea estica.



Gligor Cantemir si Ioan Bogdan au condus organizatii extinse in partea montana a Aradului in anii 1948-1949, lichidate insa destul de repede de Securitate. Unii dintre cei care au scapat de arestare s-au regrupat in formatiuni mai mici, care s-au dovedit deosebit de active in anii urmatori, fiind necesare concentrari apreciabile de forte pentru distrugerea lor.



A fost cazul grupului Zaharia Berau-Ioan Lulusa-Pavel Dobrei sau al grupului Ilie Sasu. Grupurile de rezistenta din zona Aradului au pus probleme insemnate Militiei si Securitatii in perioada in care au existat, fiind implicate si in confruntari armate, soldate cu victime de ambele parti. In cele din urma si ele au fost infiltrate si distruse.



Colonelul Ion Uta a planuit o rascoala anticomunista in Banat



Una dintre zonele in care fenomenul rezistentei armate s-a manifestat intens si timp indelungat a fost cea a Banatului. Colonelul Ion Uta Ð care dispunea de o importanta experienta militara, administrativa si politica (era membru al Partidului National Taranesc) Ð a fost unul din cei mai importanti lideri ai rezistentei banatene.



Oamenii din jurul lui au fost mai ales tarani din satele de munte ale judetului Severin, dar au existat contacte si in orasele importante din Banat.



Legandu-si sperantele de izbucnirea mult-asteptatului razboi dintre Est-Vest, colonelul Uta a initiat un plan de constituire a unui "Bloc National", care sa unifice toate grupurile de rezistenta din Banat si sa declanseze o rascoala anticomunista generala in regiune.



Informate la timp, structurile represive ale statului comunist au intervenit in forta la inceputul anului 1949, in timpul luptelor fiind ucisi mai multi partizani, inclusiv colonelul Uta.



Sub conducerea avocatului Spiru Blanaru, a comandorului Petru Domasneanu si a notarului Gheorghe Ionescu, avand orientari politice diferite (primii erau legionari, iar cel din urma national-liberal), la sfarsitul anilor '40 ai secolului trecut s-au constituit mai multe formatiuni anticomuniste in aceeasi zona montana a judetului Severin.



Pentru anumite perioade aceste formatiuni s-au unificat, dar datorita conceptiilor politice diferite, precum si orgoliilor liderilor au aparut frictiuni, ceea ce a dus la destramarea lor. Mai ales grupurile conduse de Blanaru si Ionescu au avut ciocniri dure cu numeroasele efective ale Securitatii aflate in zona.



Victoria a fost in cele din urma a Securitatii, liderii si cei mai multi membri fiind prinsi. Inginerul Aurel Vernichescu si avocatul Ioan Tarziu, fosti membri ai Partidului National Taranesc, erau in toamna-iarna anului 1948-1949 liderii unei formatiuni de rezistenta care activa in satele de la sud si est de orasul Caransebes.



"Organizatia Nationala Crestina de Lupta Impotriva Comunismului, Partizanii Romaniei Mari" (cunoscuta si sub numele de



"Vulturul Negru" sau "Bastionul Negru") a fost constituita la Timisoara in toamna anului 1948 din initiativa lui Ion Tanase, functionar particular, si el fost membru al Partidului National Taranesc.



Formatiunea s-a extins in zona Banatului, planuind declansarea, la 18/19 martie 1949, a unei rascoale anticomuniste prin atacarea simultana si ocuparea institutiilor publice, a sediilor Partidului Comunist etc. in principalele orase din regiune, dar si in sate. Intre cele doua formatiuni amintite s-a stabilit o colaborare in februarie-martie 1949.



Securitatea a prevenit insa actiunea acestor anticomunisti, trecand la retinerea membrilor si sustinatorilor organizatiei. Liderii si membrii importanti ai tuturor organizatiilor amintite au fost reuniti intr-un lot exemplar, judecat la Timisoara, in iunie 1949, in cadrul unui proces-spectacol.



S-au pronuntat mai multe condamnari la moarte, aduse la indeplinire, iar ulterior alti partizani au fost asasinati, chiar daca nu primisera decat condamnari la inchisoare. In afara de aceste grupari, in Banat au mai activat si altele, subversive sau inarmate. De asemenea, au existat si luptatori anticomunisti izolati.



Cel mai cunoscut caz a fost al lui Ion Banda, considerat ultimul luptator anticomunist din Banat, dar si din Romania, el fiind anihilat abia in 1962.




















406 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Miercuri