Grupurile de initiativa judetene au raportat activitatea de pina acum si numarul de semnaturi strinse pentru infiintarea noului partid. Ieri, liderii Theodor Stolojan si Valeriu Stoica au anuntat si principiile care stau la baza acestei noi formatiuni politice.Au 40.000 de sustinatori

Ieri, in cadrul unei conferinte de presa, Theodor Stolojan a declarat ca demersurile de inregistrare a PLD la Tribunal vor incepe „cit de curind", dupa ce Gheorghe Flutur a precizat ca au fost strinse, deja, 40.000 de semnaturi in acest sens.

Printre zonele care au contribuit cel mai mult la adunarea acestui numar de semnaturi se numara judetele Neamt, Suceava, Vilcea, dar si municipiul Bucuresti.

Potrivit anuntului lui Flutur, structura PLD va avea un presedinte, un presedinte executiv cu atributii organizatorice si de coordonare a vicepresedintilor, intre 7 si 14 vicepresedinti, Consiliul Reprezentantilor Nationali, Curtea de Onoare si Arbitraj, comisii de specialitate si organizatii specifice (de tineret, de studenti).

Viitorul PLD are, deja, 28 de parlamentari

Una din practicile care vor sta la baza partidului este alegerea organelor de conducere prin vot uninominal. Valeriu Stoica a enumerat principiile care fundamenteaza Partidul Liberal Democrat. In total, PLD va avea opt principii de baza. „Partidul Liberal Democrat apare intr-un moment hotaritor pentru destinul Romaniei.

Integrarea europeana impune o altfel de politica, iar PLD va fi un altfel de partid", promite Stoica, la rindul sau fost presedinte PNL. Platformistii au subliniat din nou faptul ca beneficiaza de sprijinul a 28 de parlamentari si au declarat ca nici unul dintre liderii de opinie din grup nu s-a decis pentru ce functie va candida la primul congres al PLD.

Promovarea membrilor PLD se va face pe trei criterii: competenta, onestitatea si credibilitatea.

Principiile lui Stoica

„Am identificat opt principii pe care le vom avea in vedere. Mai intii, este vorba de imbinarea democratiei participative cu democratia reprezentativa prin implicarea membrilor de la baza partidului in activitatea politica si programatica. Forta politica a unui partid are doua izvoare: comunicarea cu electoratul si comunicarea conducerii partidului cu membrii de la baza", a spus Stoica.

Cel de-al doilea principiu prevede „asumarea responsabilitatii politice a fiecarei structuri de conducere fata de electorat si fata de baza partidului". Al treilea principiu priveste recunoasterea curentelor interne de opinie si consacrarea dialogului intern intre acestea, pentru a inlatura dictatura majoritatii.

„In al patrulea rind, se doreste eliminarea conflictelor de interese si prevenirea aparitiei «retelelor clientelare»", a declarat Stoica. Al cincilea principiul vizeaza transparenta in activitatea operationala. „Dorim ca membrii PLD sa aiba acces la informatie, pentru a asigura o competitie onesta in interiorul partidului", a completat fostul lider PNL.

Principiul cu numarul sase este legat de infiintarea si consolidarea comisiilor de specialitate, „ca adevarate laboratoare politice si de expertiza". Iar „principiile sapte si opt sint legate intre ele si vizeaza formalizarea mecanismelor de selectie interna si stabilirea unor criterii clare de evaluare a activitatii membrilor PLD", a mai spus Valeriu Stoica.