Potrivit unei analize realizate de Agentia Edil Imobiliare, tranzactiile din cursul anului denota preferinta generala pentru constructii noi: 82% - 86% din volum.

Din martie 2006, preturile imobilelor vechi au inceput sa scada, ca urmare a aparitiei proiectelor de blocuri noi, precum si a ofertei crescute comparativ cu cererea. Pe acest segment, cererea cea mai mare de vanzare a fost pentru apartamentele de 2-3 camere, unde preturile medii au fost de 700-900 euro/mp.

Unul dintre principalele motoare ale cresterii segmentului rezidential, inregistrata inca de la inceputul anului, a reprezentat-o dezvoltarea sistemului de credite, potrivit analizei Edil. Cresterea cererii a dus si la majorarea preturilor.

Daca, in 2005, preturile se situau la 600-800 euro/mp de constructie finisata la cheie, din primavara acestui an pretul pentru un metru a ajuns la 1000-1500 euro, in functie de zona. In 2006, populatia a devenit tot mai interesata de locuinte de o mai buna calitate.

Pentru a acoperi aceasta cerere de pe piata, apar noi proiecte rezidentiale, orientarea pentru acest an pe piata clujeana fiind catre proiecte care se adreseaza segmentului mediu, arata studiul.

A crescut cererea pentru case

Investitorii s-au orientat spre dezvoltarea de ansambluri rezidentiale cu case individuale si duplexuri in 10-40 de unitati, pana la ansambluri de tipul mini-cartier cu 50-100 de unitati. Anul 2006 a venit cu noi proiecte, in general apartamente aflate in zone de extindere a Clujului: Buna Ziua, Manastur-Campului, Gheorgheni-Borhanci, Becas, Europa, Mihai Romanul.

Segmentul rezidential de case si vile a inregistrat o cerere constanta, atat din partea cetatenilor romani, cat si a celor straini care voiau sa inchirieze pentru sedii de firma. Investitorii s-au aratat interesati de vile sau case tip duplex in zone precum Gheorgheni, Andrei Muresanu, Zorilor, Grigorescu, Manastur (zona Campului), Floresti, Baciu.

Potrivit analizei Edil, zona de sud (de extindere) este preferata investitorilor in astfel de proiecte, iar locatiile cele mai potrivite pentru construirea de vile sunt cele din apropierea orasului, unde pretul pe metru patrat variaza intre 1000 si 1200 de euro.