Si-a petrecut sarbatorile la fel ca multi alti romani cu care soarta a fost potrivnica. Pe masa ei n-au fost cozonaci, friptura de porc si casa n-a mirosit a brad. Uniunea Europeana nu i-a adus absolut nimic bun, in afara de un proces in urma caruia femeia risca sa fie aruncata in strada impreuna cu cei doi copii ai ei.
Elena Langa a ajuns la 38 de ani sa nu mai poate inchide un ochi din cauza citatiei primite. Asteapta primul termen la proces si in acelasi timp o mana de ajutor din partea autoritatilor.
La limita subzistentei
Povestea Elenei Langa este una plina de tristete, asa cum e si viata ei. A trait ani buni intr-o locuinta fara apa calda, curent electric sau caldura impreuna cu cei doi copii ai ei de 2, respectiv 18 ani. Impropriu spus, s-a „mutat” in strada, in spitale sau prin azile. A primit in urma cu un an o locuinta sociala, o camera ce tine loc si de bucatarie si de dormitor.
Acolo isi duce viata impreuna cu cei doi copii ai ei. Bani din pensie alimentara nu primeste, pentru ca sotul de care s-a despartit este plecat in Grecia la munca si de atunci nu a mai vazut nici un ban. Traieste din un milion si jumatate, ajutorul pe care il primeste de la stat pentru ca sufera si de un handicap, psihoza discordanta, cu deficit psihic accentuat.
La acestia se mai adauga alocatiile copiilor sai. Cu asa bani putini, masa e aproape goala. Mai mult decat atat, nu si-a putut achita nici taxele, doar chiria ce e la zi.
Datorii in tribunal
Datoriile la taxe nu depasesc 1300 de lei si cu toate acestea, risca sa fie aruncata in strada. Femeia a fost data in judecata si in 8 februarie are prima infatisare in acest proces. Ii e teama ca va pierde iar bani de achitat datoriile nu are. Se uita cu teama la strada pe care va ajunge din nou daca nu se intampla o minune.
Elena povesteste cu ochii in lacrimi ca ar face orice si ca cel mai mult isi doreste sa obtina un loc de munca. Cere o mana intinsa din partea unui patron binevoitor. Pe unde a lucrat pana acum s-a simtit mereu batjocorita de oameni pentru handicapul pe care il are. Niciodata nu a putut lucra in acelasi loc mai mult de cateva saptamani, dupa care era nevoita sa o ia de la capat.
Singurul ei gand se indreapta acum spre copii. Ii este teama ca din cauza acestor probleme copiii nu vor putea sa faca scoala si sa-si croiasca fiecare un viitor mai bun decat al ei. Elena este disperata, nu stie unde sa mai bata la usi si nici cui sa ii mai ceara ajutorul. Isi numara deja zilele pana la evacuare, ca si cand ar fi ultimele din viata ei.
