Anul de glorie al Sibiului a inceput cu surle si trambite. Phoenix a spart gura targului si l-a eclipsat de la distanta pe Chris Norman. Una peste alta, programul artistic primeste mai mult decat o nota de trecere, daca nu prin spectaculozitate, cel putin prin unicitate. Dar ca veni vorba de eclipse, ajungem la subiectul principal.

Pentru cateva ore, Sibiul a gazduit doi dintre cei mai mari maestri in ai imaginii din Romania, presedintele Basescu si primarul Johannis. Lasandu-i la o parte pe exaltatii care si-au consumat bateriile la telefon facand poze presedintelui, orice specialist in imagine s-ar fi bucurat sa fie prezent la Sibiu, la lectia deschisa predata in prima seara a noului an.

Desi experti, cei doi se diferentiaza total. Basescu e genul lui Dinu Paturica, dar cu enorm de mult sarm si o priza fantastica la public. Johannis aduce mai mult a icebergurile zonelor nordice, care au sub apa 90% din masa lor totala dar care pot hotari soarta intregului glob. El e omul care tace si face. Discursul sau m-a dat pe spate. "Declar Capitala Culturala Europeana deschisa”.

Scurt si la obiect. Johannis s-a prins de o smecherie pe care restul politicienilor nu vor sa o bage in seama, si anume: daca nu te cheama Basescu, taci! Ce altceva ar fi putut spune dupa ce Basescu a smuls urale cu "Sa traiti bine!”. A tacut, stiind bine lectia imaginii. Tariceanu s-a parlit. Din nou la Sibiu.

A ramas cu o grimasa inghetata pe figura si cu mana intepenita la huiduielile publicului. Daca eram in locul lui, ieseam prin spate. Sau mergeam la Iasi, oriunde, numai departe de Basescu. Se vede ca n-a avut profesori buni. Niste umbre de oameni l-ar fi invatat mai bine.

I-ar fi explicat de ce "Sa traiti bine”, "solutie imorala”, "Adriane, nici nu stii cat de mic incepi sa fi” sau "Pentru ca treaba sa mearga ceas” au ajuns folclor. Pentru ca au venit in locul potrivit, la momentul potrivit. Iar el le-a ratat pe amandoua.

Este premierul Romaniei, fara indoiala, dar peste 5-10 ani va ajunge alaturi de Radu Vasile, in panoplia celor care au fost in frunte dar n-au avut nimic de spus. Pana la urma, trebuie sa stii si cand sa taci. Popularul si taciturnul ar trebui sa isi deschisa o agentie de PR si sa dea meditatii. Dar cred ca vasul taricean e deja aproape de fundul marii.