Reprezentantii delegatiei clujene la Congresul Extraordinar al PNL au avut o zi plina. De lobby.Prima zi a Congresului Extraordinar al PNL a fost, pentru delegatia clujeana, o zi grea, intrucat cei doi candidati la functiile de vicepresedinti, Marius Nicoara si Norica Nicolai, nu aveau, la momentul votului, certitudinea ca vor avea castig de cauza.

A fost ziua unui veritabil lobby politic pe holurile Palatului Parlamentului, locul de desfasurare a Congresului Extraordinar al PNL.

Tarziu, joi noaptea, inca se mai negociau cele 15 posturi de vicepresedinti (opt pe regiuni si sapte pe domenii de activitate) si cele 15 posturi de membri in viitorul Birou Permanent Central (BPC). Discutiile au fost reluate inca de la primele ore ale diminetii de ieri, pe holuri, un brevet romanesc pentru lobby politic, prezent la toate partidele in momentele premergatoare votului.

Nicoara, incert

Cei care au avut de lucru pe holuri, pana la aparitia extrem de tarzie a liderului PNL Cluj, Marius Nicoara, au fost senatorul Norica Nicolai (care trebuia sa poarte negocieri atat pentru propria candidatura, cat si pentru cea a lui Nicoara), consilierul de stat Mircea Chertes, secretarul de stat Liviu Radu si consilierul judetean Ioan Petran.

Doar ca deputatul de Bihor, Cornel Popa, cel care a candidat ieri pe acelasi post cu Nicoara, si-a pregatit temeinic campania. Delegatilor la Congres le-au fost inmanate pliante electorale cu Cornel Popa, in care deputatul bihorean isi prezenta realizarile.

La acest capitol, cel al realizarilor, lucru dealtfel subliniat de Popa si in discursul sau de prezentare a candidaturii, liderul liberalilor bihoreni isi asuma paternitatea Autostrazii Transilvania.

Am initiat proiectul Autostrazii Bors-Brasov in intalnirea de lucru de la Oradea privind autostrada ce va lega Romania si Ungaria, desfasurata in 21 iunie 2001, la care au participat parlamentari ai tuturor partidelor politice, presedinti si vicepresedinti ai consiliilor judetene.

(...) Ulterior, m-am batut cu Guvernul PSD, timp de doi ani, pana a acceptat Autostrada Transilvania ca prioritate nationala, in 2003, isi aprecia meritele Cornel Popa.

Ceea ce a contat cel mai mult, insa, in campania din ultima saptamana a deputatului de Bihor a fost prezenta sa la Bucuresti, unde a avut intalniri si contacte cu mai multi lideri de filiale din sud si Moldova, deputati la randul lor. Ne-a contactat de cateva ori sa ne ceara sustinerea. Vom vedea la momentul votului cum vom proceda, ne-a precizat un deputat dintr-un judet moldav.

Mutarea centrului de putere

Absenta lui Nicoara din tara a fost principalul repros al celor care erau nehotarati ieri, pe holurile Parlamentului. Putea veni cu vreo cateva zile inainte, sa putem povesti, ne-a declarat un alt lider de filiala. In paralel, bursa zvonurilor de pe holuri dadea o imagine nu prea optimista in ceea ce priveste deznodamantul luptei pentru postul de vicepresedinte PNL pe regiunea nord-vest.

Din cele sase judete componente ale regiunii, balanta parea ca se inclina in favoarea lui Popa, considerat omul din Parlament al fratilor Micula. Din cate am discutat pana acum, Salajul, o parte din Maramures si Satu-Mare si, evident, Bihorul inclina spre Popa. Chiar daca voteaza toate filialele din tara, semnalul dat din regiune are greutate, ne-a spus un membru al delegatiei clujene.

In momentul prezentarii candidaturilor, Nicoara nu ajunsese, inca, in sala, reconfirmarea candidaturii sale picand in sarcina colegilor de delegatie. Liderul PNL Cluj a sosit la aproape jumatate de ora dupa ce contracandidatul sau si-a terminat discursul. Venit direct de la aeroport, in tinuta lejera, Nicoara a primit cuvantul de la presedintele de sedinta, Mircea Ionescu Quintus.

Principalul argument al lui Nicoara, in sustinerea candidaturii sale, a fost schimbarea raportului de forte in capitala Transilvaniei. PNL trebuie sa fie puternic reprezentat la Cluj, unde PD are un presedinte, Emil Boc, PSD are doi vicepresedinti nationali, Rus si Dincu, PRM are un secretar general, Funar, iar PC si UDMR au, de asemenea, vicepresedinti nationali.

De aceea, nu trebuie ca PNL sa se dilueze in acest peisaj politic greu de la Cluj, a apreciat Marius Nicoara.

Varianta membru in BPC

Cu toate ca discursul liderului PNL Cluj a fost apreciat, in randul membrilor delegatiei clujene persista o unda de pesimism. Parerea cvasi-unanim acceptata era ca Popa poate castiga pe fondul temerii de a nu pleca la PLD, stiut fiind faptul ca este intens curtat de Stolojan.

Si in cazul in care va pierde batalia pentru postul de vicepresedinte regional al PNL, cel mai probabil Nicoara va candida pentru postul regional de membru in BPC, votul pentru aceste functii urmand sa se dea astazi, dupa aflarea rezultatelor alegerilor pentru vicepresedintii regionali.

Norica vs. Iorgulescu

Nici situatia Noricai Nicolai nu era prea certa, cu toate ca si-a surclasat, in discursuri, contracandidatul la postul de vicepresedinte PNL pentru relatia cu societatea civila, Adrian Iorgulescu. In cazul Noricai Nicolai, la fel ca si, partial, in cazul lui Nicoara, foarte mult a contat decizia numeroasei delegatii a organizatiei Bucuresti.

Aceasta organizatie s-a divizat in urma cu cateva zile, cand Bogdan Olteanu a intrat in cursa cu Ludovic Orban pentru postul de vicepresedinte pe comunicare politica. La fel ca si la alte congrese ale altor partide, pe holuri circulau biletele cu numele vicepresedintilor care trebuia sa iasa in urma alegerilor.La ora inchiderii editiei, voturile erau departe de a fi numarate.