In urma arestarii directorului general al GAZETEI de Maramures, Dan Parcalab, presa maramureseana s-a supus legii nescrise care obliga la solidarizare in cazul in care este victima unei agresiuni! Redactia cotidianului „Glasul Maramuresului” a initiat un demers, la care au aderat deja peste 100 de jurnalisti, si care va ajunge pe masa autoritatilor din tara si din strainatate.

La scurt timp dupa declansarea mascaradei privind arestarea lui Dan Parcalab, colectivul redactional al cotidianului „Glasul Maramuresului” a propus jurnalistilor maramureseni solidarizarea intr-un demers care are menirea de a atrage atentia ca „prin aceasta forma de actiune a unor institutii ale statului consideram ca exista posibilitatea neplacuta de aruncare a blamului

asupra unor demersuri de presa in corpore, in loc ca responsabilitatea (cata este) sa apartina unor cetateni separat, chiar daca ei sunt jurnalisti”.

Marian Ilea (foto), initiatorul acestui demers a spus ca: „Acel comunicat gandit si propus pana la urma breslei jurnalistilor din Maramures de catre Glasul Maramuresului a reusit sa adune in jurul lui tot ce inseamna mass-media.

Mai mult decat atat, am avut surpriza ca anumiti lideri de presa, spre care nu fusese trimis comunicatul, sa ne contacteze la modul: nu cumva sa ne lasati deoparte, si noi vrem sa semnam.

Pana la ora actuala, sunt peste 100 de semnaturi si estimez ca marti, 9 ianuarie, cand mass-media locala de factura cotidiana va publica in corpore acest comunicat, vor fi in jur de 200 de semnaturi, lista ramanand deschisa. In spatele comunicatului sta un soi de lege nescrisa a breslei, care trebuie sa faca front comun ori de cate ori este victima agresiunilor institutiilor statului.

Si eu cred ca traim un astfel de eveniment si, mai mult decat atat, am sentimentul ca jurnalistul, in Maramures si nu numai, risca sa devina un fel de negru de pe vremea cand in Statele Unite negrii calatoreau in locuri separate in autobuze, isi purtau copiii la scoli separate.

Practic, jurnalistul este un om pe care institutiile statului il considera marginal, undeva la marginea societatii, de teama”. Comunicatul, impreuna cu lista de semnaturi ale jurnalistilor vor fi trimise tuturor institutiilor statului din Romania si tuturor institutiilor europene. Ilea spune ca: „La ora aceasta stau si asteapta tipurile de reactii.

Reactia din comunitate este extrem de sanatoasa, mai mult decat atat, niste reprezentanti ai Guvernului francez asteapta acest comunicat. Chiar am purtat un dialog cu unul dintre ei, urmand sa vedem daca ceea ce se intampla in Maramures, apropo de formele de agresiune ale institutiilor statului inspre jurnalisti tine sau nu de democratie.

Din punctul nostru de vedere, cred ca ne aflam intr-o forma de dictatura de dreapta clasica, in care se merge pe formula: Care-i dusmanul? am identificat dusmanul! Trebuie sa-l atacam! Astept ca de luni sau marti, in fiecare dimineata (ca in Kafka), la DIICOT sa apara o lista pe usa unde sa scrie: Astazi ne vom ocupa de urmatoarele persoane.

Ele sa fie trecute pe lista si cetatenii sa vina sa dea informatii cat se poate de calomnioase pe principiul nu va fie frica, ii vom aranja, toti sunt jurnalisti!” „O mascarada!” Scriitorul Marian Ilea a mai declarat ca: „Din punctul meu de vedere, nu trebuie sa se demonstreze ca aceasta chestiune este o mascarada, pentru ca efectiv este o mascarada.

Am convingerea in proportie de 100% ca ne aflam in fata unui scenariu extrem de prost conceput. Este un soi de incercare palida de introducere a unui pumn gelatinos in gura presei din Maramures. O astfel de mizerie n-o sa afecteze imaginea Romaniei, pentru ca breasla in sine poate sa regleze si sa-si regleze raporturile cu institutiile statului.

Trebuie tinut cont ca, din pacate, breasla aceasta este vinovata si de aducerea actualului guvern de dreapta la putere, iar guvernele de dreapta din Romania ne-au convins ca, de fiecare data cand preiau puterea, aresteaza jurnalisti. Ne aflam din nou, ca pe vremea Conventiei Democrate, intr-o situatie aproape in oglinda, similara.

Nu cred ca actiunea celor de la DIICOT este sortita victoriei, pentru ca suntem in situatia in care pe perioada aceasta de tranzitie se nasc turnatorii de factura anilor ’50. Cu astfel de turnatori, o clasa politica si o elita romaneasca a facut puscarie si a disparut de pe scena.

Nu cred ca suntem apti sa repetam astfel de experimente si mai mult decat atat, in spatele demersului nostru, sta o singura idee: toti care avem copii nu dorim sa ne trezim peste 10 - 15 ani anchetati de institutii aberante ale statului si bagati in beciuri pe motive aiuristice, aflati la mana oricarui tip de turnator care se crede cetatean vigilent”.

Bazandu-se pe exemplul ca in tarile europene au „cazut” ministri din cauza unei parcari care nu trebuia facuta, actiune „garnisita” de o reactie vehementa din partea autoritatii civile, Ilea spune ca, pentru un caz precum cel care il are in centru pe Dan Parcalab, ar putea cadea guvernul. In alte tari.

La noi insa, „Guvernul pare o notiune abstracta, DIICOT-ul pare o notiune abstracta, DNA-ul la fel. Si acolo sunt oameni, si ei sunt supusi greselii.

Din pacate, mass-media din Romania are un merit intre ghilimele: a luptat ca acesti indivizi, care acum ne condamna si ne baga prin puscarii, sa aiba inamovibilitate, sa aiba salarii grase, ca sa nu ia mita si sa nu fie subordonati demersurilor politice. Noi am luptat pentru ei, ei la ora asta ne baga in puscarii pe denunturi absolut ordinare.

Totdeauna trebuie sa te uiti si noi vom incerca in urmatoarele saptamani sa aratam raporturile care exista intre denuntatori si denuntati”, a mai spus Ilea. Oricum, demersul continua. Asteptam reactiile.