O farmacie din Cluj si-a rotunjit frumusel veniturile din medicamente impotriva hepatitei, depasind la mare distanta restul de 39 de farmacii din Cluj care au eliberat astfel de retete. Potrivit unor surse, ar fi vorba de o intelegere cu medicii, ceea ce este ilegal. Reprezentantii farmaciei incriminate si medicul acuzat ca dirijeaza pacientii au refuzat insa sa vorbeasca.

Cei care prescriu medicamente pentru hepatita cronica si-au obligat pacientii sa-si ridice medicamentele de la farmacia Clematis. Unul dintre medici este Zeno Sparchez, de la Clinica Medicala

In luna noiembrie majoritatea retetelor cu medicamentele care trateaza hepatita au fost eliberate de Farmacia Clematis. Aceste lucruri sunt cunoscute si la CJAS Cluj (Casa Judeteana de Asigurari de Sanatate -n. red.), ne-a spus o farmacista.

Contactat de ZIUA de Cluj, medicul Zeno Sparchez a recunoscut ca isi indruma pacientii spre anumite farmacii, dar nu a specificat la care farmacie: Eu pot sa indrum pacientii la orice farmacie din Cluj. Eu ii indrum unde vreau. Este dreptul meu, a subliniat dr. Sparchez.

Bani din hepatita

Una din farmaciile prospere din Cluj este Clematis, care a eliberat anul trecut, in luna noiembrie, cel mai mare numar de retete mpotriva hepatitei cronice.

Potrivit CJAS Cluj, societatea Clematis are o farmacie situata in Piata Unirii si a eliberat 19 retete in valoare de 87.189,88 lei pe cand societatea Vitafarm, care are tot o farmacie situata in Piata Mihai-Viteazu, a eliberat o reteta in valoare de 244,50 lei. Pharmanet, cu trei farmacii situate in centru, a eliberat trei retete in valoare de 9850,01 lei.

Farmacistul Dorin Morar, din cadrul CJAS, sustine ca retetele cu medicamente mpotriva hepatitei cronice in luna noiembrie au fost eliberate de 13 societati care inglobeaza 39 de farmacii situate in centrul Clujului. Potrivit farmacistului, au fost eliberate 70 de astfel de retete la 67 pacienti inregistrati, iar suma totala pe aceste retete este de 241 273,12 lei.

Proprietarul Farmaciei Clematis, doamna Mihut, a refuzat sa stea de vorba cu reporterii ZIUA de Cluj: Nici nu ma gasesti. Am casa de asigurari, finante, am multe treburi, a spus aceasta, inchizandu-ne telefonul.

Ce spun specialistii

Presedintele Casei Judetene de Asigurari de Sanatate din Cluj spune ca pacientii primesc, dupa aprobarea retetei, o lista cu farmacii de unde pot sa aleaga. Noi ii dam o lista cu toate farmaciile care elibereaza medicamente sau poate il canalizeaza medicul. Pot fi unele nereguli prin lanturile de farmacii. Pacientul decide. Nu vrem sa favorizam pe cineva, a explicat Morosan.

Potrivit Legii nr.95/2005, asiguratii beneficiaza de pachetul de servicii de baza in caz de boala sau de accident, din prima zi de imbolnavire sau de la data accidentului si pana la vindecare, in conditiile stabilite de prezenta lege. Legea mai spune ca asiguratii au dreptul sa aleaga furnizorul de servicii medicale, precum si casa de asigurari de sanatate la care se asigura.

De asemenea, si Codul Deontologic al Colegiului Medicilor din Romania in articolul 6 arata ca este interzis medicului sa impuna pacientului opiniile sale personale, iar articolul 42 prevede ca este interzisa medicului implicarea in distribuirea unor produse medicamentoase autorizate sau neautorizate.