E trecut de ora 21, majoritatea copiilor din Romania asculta povestile mamei sau ale bunicii pentru a le veni somnul mai repede si de a fi mai dulce in lumea basmelor duse in vis. Trec linistit spre casa, aud susurul Oltului ca un bocet in linistea noptii si ma cutremur, moare in mine ceva si aceea este linistea sufleteasca atit de asteptata, atit de dorita.
Trec niste femei tinere cu copii mici, "hai tu sa le arat discoteca...de ce nu vrei? copilul vrea sa vada discoteca, ce daca... lasa.” Frinturi de fraza pe care nu le-am prea bagat in seama, am trecut mai departe sa ma intalnesc cu un prieten la un local. Stau si astept. Intre timp intra trupa cu copii.
Trei femei, (doua, foarte tinere) si un barbat trecut prin flacara, jarul si cenusa minei, el trist, ele vesele, un copil tinea in brate o pisica foarte mare, gasita pe drum si se chinuia din rasputeri sa o duca, parca era spanzurata, cu manutele lui sub picioarele ei din fata, mai mult tirita, matura urmele discrete de praf. Fetita era cea cu pisica, avea doar doi anisori, iar baietelul patru.
Se aduce pentru consumatie: bere, sucuri si rachiu. Se incing spiritele, una dintre femei varsa un pahar cu bere, copii alearga prin local, fiecare vrand pisica, unul se face ca o arunca, celalalt se sperie, e incurajat si amindoi au promisiunea ferma ca o vor lua acasa.
Probabil cea mai "isteata” dintre femei si-a dat seama ca atunci cand va lipsi de acasa, ore bune, copilul cel mare are instrumentul ideal de a-l pune la punct pe cel mic "Ii arata pisica”, asa ea, linistita, poate merge sa mai faca pe undeva alt pruncusor pe care docila il asteapta acasa pisica.
Tristetea acestor copii nascuti sub zodia localurilor de noapte, apoi crescuti in fum de tigara si aburi de alcool, intr-un oras in care se inmulteste doar lumpenproletariatul, saracia se accentueaza, iar Oltul nu duce cu el raul decat prin apele bolnave din scurgerile vechilor galerii, candva garantia bunastarii in acest oras minier, binecuvantat de Dumnezeu dar foarte rau blestemat de guvernanti.
In prezent orice initiativa locala de scoatere a localitatii Balan din impas, este nituita, adica batuta in cap, iar daca structura este prea rezistenta se distruge cu trotil guvernamental.
Se pare ca la atata blestem si atata ura nici Bunul Dumnezeu nu mai face fata. M-a miscat profund comportamentul acelor parinti cu plozii lor in local, dupa ora 21, dar m-a trezit la realitate "motivul pisicii”.
Orasul acesta care poate fi oricand luat ca model european de convietuire interetnica (nu exista nici un fel de divergente intre romani, maghiari si putinii rromi din oras), sacrificat pe altarul tampitei strategii de lichidare a mineritului, sau pe cel al intereselor straine cu bataie nu prea lunga, se zdruncina astazi.
Este, sa zic, prima atentionare, s-a demonstrat ca Guvernul (sau doar o parte a lui) vrea prabusirea totala. Mai am dreptul la doua atentionari care vor fi la fel percepute ca si acesta, atata timp cat in prin plan nu este cetateanul ci "pisica”.
Cat de pretioasa este "pisica" de Cotroceni, cat este cea de la Palatul Victoria pe balaneanul nostru sarman prea putin il intereseaza, pentru el este cel mult divertisment, dar cand exista atata vointa locala, si atata interes din partea administratiei locale iar guvernul sfideaza o comunitate in suferinta imi vine sa le strig din inima Hasmasului semet "aratati-va cat vreti pisica unii la altii, dar nu ne-o aratati noua si mai ales ascundeti cusca in care vreti sa ne inchideti dorintele, sperantele, initiativele, cuvintele si vointa, ca s-ar putea sa va aratam si noi "dulaul” de la Haga”. Desi daca stau si ma gindesc bita mioritica, pur romineasca, este mult mai buna, are eficienta suta la suta.
