Recent, 140 de paturi (din totalul de 4525 existente in spitalele prahovene) au fost soase din uz. Directorul executiv al Autoritatii de Sanatate Publica Prahova, dr.

Florica Scarlatescu, spune ca desfiintarea acestora a fost facuta pe baza solicitarii directorilor de spitale, care au tinut cont de indicatorii de utilizare a serviciilor medicale, de durata medie de spitalizare, de frecventa cazurilor si de indicatorii economico-financiari. “Existau saloane neutilizate, iar pentru ele se plateau utilitatile”, a mentionat dr. Scarlatescu.

Astfel, la maternitatea din Ploiesti, din cele 445 de paturi au ramas 405, insa in viitor aici vor fi functionale mult mai putine (350 - n.r.).

De asemenea, la Spitalul de Pneumoftiziologie Floresti mai sunt 200 (din 220), la Sanatoriul TBC Drajna - 180 (din 200), la Spitalul de Ortopedie - Traumatologie Azuga- 105 (din 120), la Preventoriul TBC Poiana Tapului - 60 (din 80), iar la Spitalul de Boli Pulmonare Breaza - 85 (din 100).

De remarcat este faptul ca la sectia exterioara Urlati a Spitalului Mizil, la sectia Boli Interne numarul paturilor a fost suplimentat cu 20, infiintandu-se totodata doua noi sectii (Chirurgie, cu 10 paturi si Terapie Intensiva cu 5).

Aceasta este singura suplimentare de paturi din intreg judetul, chiar daca la Spitalul Judetean de Urgenta bolnavii sunt nevoiti sa stea, in unele cazuri, cate trei in doua paturi. “Cunoastem situatia, dar este imposibil de rezolvat acum pentru ca nu exista spatiul fizic. Asteptam sa se construiasca noul Spital Judetean, care va corespunde normelor europene.

La Urgenta, cele mai aglomerate sectii sunt Cardiologia si Neurologia. Insa aglomeratia se inregistreaza numai pentru cateva ore. Nu putem suplimenta numarul de paturi pentru ca normele europene nu ne permit. Trebuie sa pastram distanta corespunzatoare intre ele”, a precizat sefa Autoritatii.

La limita legii

Noile norme europene schimba cele mai multe dintre standardele la care au functionat pana acum unitatile spitalicesti. Potrivit unui ordin al Ministerului Sanatatii, in saloane trebuie sa se pastreze distanta de 0,70m intre paturi, de 0,80m intre pat si perete si de 0,30m intre pat si peretele cu chiuveta.

Nici in ceea ce priveste conditiile igienice, spitalele nu stau mai “european”. “Cu exceptia Spitalului de Pediatrie, nicio alta unitate spitaliceasca nu are autorizatie sanitara de functionare permanenta. Toate celelalte au program de conformare.

Avem convingerea ca mai devreme sau mai tarziu toate aceste aspecte se vor rezolva”, a conchis directorul executiv al ASP Prahova.