De fiecare data cand finalizeaza o investitie, rusii de la Mechel obisnuiesc sa spuna ca este o zi speciala pentru ei si o sarbatoare pentru combinat. Punerea in functiune a unui nou utilaj modern a fost motiv de mandrie si saptamana trecuta, cand intr-un cadru festiv a fost inaugurata instalatia de filtru-presa, pentru procesarea acizilor.

Aceasta tehnologie va permite renuntarea la iazul decantor si va duce la imbunatatirea situatiei de mediu. „Punem in functiune o jucarie foarte scumpa. Aceasta va rezolva problema ecologica si ne va aduce mari satisfactii, atat intreprinderii, cat si orasului”, a spus directorul general al Mechel Campia Turzii, Genadiy Somov.

Sarbatoarea de la Mechel a fost onorata de prezenta viceprimarului Ioan Tulai, a mai multor consilieri locali, a consilierului judetean Ioan Berchisan, dar si a directorului general al Companiei de Apa Aries, Sorin Saveanu.

Depozit ecologic

Aproximata la un milion de euro, noua instalatie este, dupa spusele conducerii, o suplimentare a programului asumat, deoarece Mechel si-a realizat integral investitiile de mediu din contractul de privatizare. Doina Popovici, reprezentantul Apelor romane, si-a exprimat satisfactia vizavi de aceasta investitie. „Nu am crezut ca voi vedea vreodata modernizari in aceasta sectie.

Pentru Apele Romane este un moment deosebit de important”, a comentat Doina Popovici. Pana in acest moment, la combinatul metalurgic, in urma proceselor de tratare chimica a suprafetei metalice, rezultau solutii acide uzate, care erau neutralizate in cadrul statiilor de neutralizare.

Dupa tratarea apelor uzate acide rezulta pe de o parte apa limpede care se evacua in Aries si pe de alta parte, slam care se transporta prin pompare la iazul decantor, acesta fiind un depozit in aer liber cu o suprafata de 3,6 ha. O data cu punerea in functiune a instalatiei filtru-presa depozitarea deseurilor in iazul decantor este sistata.

Aceasta se va face intr-un depozit ecologic amenajat pe teritoriul uzinei, in timp ce apa purificata nu va mai fi evacuata in rau ci va fi readusa in circuitul tehnologic intern. Astfel se va ajunge la obiectivul mult dorit si anume, respectarea standardelor de mediu internationale.

„Vreau sa va felicit pentru curajul de a schimba tehnologia si pentru modul in care abordati problema investitionala. Sunt convins ca vom asista si la alte momente de acest gen”, a spus Sorin Saveanu, fost director al combinatului.

Procese complexe

Furnizorul instalatiei este firma austriaca Andritz AG, un important producator european de utilaje avansate, care a acordat si asistenta tehnica la montare si probare.

Pana la inaugurarea noului utilaj, in cadrul proiectului de punere in functiune s-au efectuat calcule si incercari privind pregatirea si desecarea slamului, s-a efectuat amenajarea depozitului ecologic de slam desecat, retehnologizarea statiei de neutralizare si aerare a apelor acide uzate, repararea decantoarelor si montarea filtrului-presa cu toate instalatiile aferente.

Bine pentru mediu dar si efect economic

„Este unicat in tara noastra si investitiile de mediu nu se vor opri aici. Se vor cheltui in continuare milioane bune de euro”, a precizat directorul tehnic Sorin Olteanu. Pe langa efectul de mediu pozitiv in viitor, modernizare poate atinge si la un efect economic deosebit.

Conform conducerii sunt analizate posibilitatile de valorificare a slamului desecat ca materie prima pentru materiale de constructii. Sunt analizate deasemenea proiecte de perfectionare a sistemului de circulatie a apei tehnologice si a reducerii captarii de apa industriala din raul Aries si se doreste micsorarea cantitatilor de apa evacuata.