Capitala Culturala ne ofera astazi o expozitie noua, “Europe in”, in Cafeneaua Artistilor Art-Cafe, precum si un film documentar special “Zona Maramuresului”, in studioul Astra Film. De asemenea, astazi continua si proiecte mai vechi, precum “Sibiu, tinutul meu natal” sau expozitiile “Tezaure Umane Vii” si “Sibiu, oras european”.

“Sibiu, tinutul meu natal”, publicatie virtuala internet, site: www.sibiulmeu.ro, desfasurare continua

Publicatia virtuala a Complexului National Muzeal “Astra”, reprezentata prin site-ul de internet www.sibiulmeu.ro, vrea sa realizeze o apropiere a diasporei sibiene de valorile romanesti pe care le-au lasat acasa. O alta sectiune a proiectului CNM Astra isi propune sa organizeze la Sibiu o intalnire a disporei romanesti dar si expozitii tematice.

Expozitie “Tezaure Umane Vii”, Complexul National Muzeal Astra, Casa Hermes, Piata Mica, ora 10:00

Muzeul in aer liber din Dumbrava Sibiului aduna in fiecare an mari mesteri populari din cele mai izolate regiuni ale Romaniei, dar in care traditia inca se mai pastreaza. Scopul este ca acestia sa predea invataturile lor stramosesti ucenicilor.

Expozitia “Tezaure Umane Vii” prezinta munca unor mesteri populari adunati la Sibiu din toata tara, precum si dialogul lor cu generatiile viitoare transmitand traditiile pe care doar ei le cunosc.

Expozitie “Sibiu, oras european”, Muzeul de Istorie, sala 12, ora: 10:00

Expozitia “Sibiu, oras european” gazduita de Muzeul de Istorie propune o rememorare a tuturor momentelor istorice care au facut din Sibiu un oras de importanta nationala si europeana. Aceasta este doar prima manifestare dintr-o serie mai lunga de expozitii. Privite in ansamblu, toate cele sase expozitii vor fi o incursiune cronologica in viata burgului de pe malul Cibinului.

Expozitie “Europe in”, Cafeneaua Artistilor Art-Cafe, Galeria Art-Vo, Strada Filarmonicii nr.2, ora14:00

Expozitia “Europe in” se incadreaza intr-un proiect mai amplu al Galeriilor Art-Vo denumit “A private view” si care va adduce sibienilor o serie de expozitii speciale. Acesta mainifestare se vrea altfel: diversa, neunitara si contradictorie.

“Zona Maramuresului”, realizat de Marius Tabacu, Romania, 50 de minute, Studioul Astra Film, Piata Huet, ora14:00

“Zona Maramuresului” prezinta o impletire plina de culoare a tuturor etniilor si nationalitatilor care locuiesc in aceasta zona a tarii. Romani, ucrainieni, maghiari si evrei convietuesc in zona Maramuresului de sute de ani. Filmul spune povestea locului si a oamenilor de acolo.

Cafe Jazz, concert live cu Lucian Fabro Trio& Guests, Imperium Pub, ora 20:30

Pe toata durata Capitalei Culturale, Imperium Pub va face in asa fel incat muzica jazz in special si muzica buna in general sa se simta in localul sibian ca la ea acasa. La acest lucru vor ajuta Lucian Fabro Trio si invitatii lor.

Revista Sapte Seri recomanda pentru astazi expozitia “Cahle transilvanene” deschisa la Muzeul de Etnografie Saseasca “Emil Sigerus”, sectie a Complexului National Muzeal Astra. Pentru ca aici se afla cea mai completa si valoroasa colectie de cahle transilvanene din Romania, pentru istoria acestor obiecte incepe in secolul XV si pentru ca arta nu sta doar in tablouri.

Stefan DOBRE