Sorin Apostu a demisionat din PD

de Carmen Cosman     Romania libera Editia Transilvania-Banat
Vineri, 9 februarie 2007, 0:00


Sorin Apostu
(Foto: Romania Libera)

Secretarul Biroului Permanent Judetean al PD Hunedoara, Sorin Apostu, a parasit partidul, fara a mentiona motivul plecarii. El a spus doar ca la baza deciziei au stat probleme de ordin personal. Apostu a fost, timp de aproape 4 ani, membru al Partidului Democrat, si facea parte din organizatia municipala din Petrosani.



El a ocupat si fotoliul de prefect al judetului timp de cateva luni, in 2000, fiind numit in aceasta functie de catre PSDR inainte de fuziunea cu actualul PSD.



De asemenea, in timpul guvernarii social-democratilor, Apostu a detinut functia de consilier al fostului Ministru al Economiei si Comertului, Dan Ioan Popescu. Hunedoreanul a fost demis dupa accidentul de munca de la Exploatarea Miniera Vulcan, din anul 2002.



“Am discutat cu Sorin Apostu dupa ce si-a prezentat demisia si mi-a spus ca aceasta este decizia lui, care tine mai mult de motive personale”, a declarat presedintele PD Petrosani, Tiberiu Iacob-Ridzi.



Apostu este unul dintre cei mai controversati oameni de afaceri din Valea Jiului, o parte a firmelor sale fiind implicate in puternice scandaluri legate de modul in care s-au atribuit diverse lucrari din bani publici, pentru sume deloc de neglijat.



Ultima data, numele acestuia a fost implicat intr-un scandal legat de modul preferential prin care s-ar fi atribuit contractele de inchideri de mina de catre SC “Conversmin” SA.



Aceasta firma se afla sub coordonarea Ministerului Economiei si Comertului, fiind condusa, la vremea izbucnirii scandalului, de directorul Dorin Adam. Problema a intrat chiar si in atentia Corpului de Control al MEC.






Citeste doar ceea ce merita. Urmareste-ne si pe Facebook si Instagram.

















450 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri
Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.



powered by
developed by