Bataie in toata regula sub nasul primarului Brailoiu
Consiliul Local Eforie da pe-afara de panarame

de Alexandra Anton     Replica de Constanta
Marţi, 30 ianuarie 2007, 0:00

Eveniment parca desprins din filme cu prosti: consilier batut de un cetatean chiar in mijlocul unei sedinte de consiliu.

Sau, daca este sa ne luam dupa declaratiile partii adverse: consilierul a fost cel recalcitant si a distrus camera de filmat a cetateanului venit special la sedinta pentru a demasca o tentativa ilegala de distrugere a unui spatiu verde, respectiv de atribuire a unor terenuri oricui altcuiva decat unor tineri indreptatiti prin legea 15.

Mai pe scurt, povestea s-a petrecut la sedinta de ieri a Consiliului Local Eforie, iar alesul local lovit peste fata este Cornel Cotloana (PSD), iar cetateanul care filma - Eugen Oanta.

Care dintre parti are insa dreptate probabil ca o vor stabili oamenii legii sau se va lamuri in instanta, cert este ca la sedinta de consiliu presa nu a fost invitata, ceea ce naste suspiciuni referitoare la buna credinta a alesilor locali sau a proiectelor de hotarare puse pe masa dezbaterilor.

De altfel, cotidianul „Replica” a relatat, si cu alte ocazii, modalitati defectuase de desfasurare a sedintelor de Consiliu Local Eforie, transformate adeseori in circ si scandaluri.
Potrivit reprezentantilor PSD, consilierul Cornel Cotloana a fost indreptatit ieri sa solicite evacuarea din sala a lui Eugen Oanta, pe motiv ca acesta din urma deranja si se manifesta necviincios, ba chiar violent. „La un moment dat, consilierul Cotloana s-a plans ca Oanta i-a pus piedica si nu il lasa sa se aseze, ba chiar i-a pus un cui pe scaun.

Atunci, s-a solicitat evacuarea lui Oanta, dar era datoria presedintelui de sedinta sa ia masuri pentru linistirea atmosferei”, a precizat, la randul sau, primarul orasului Eforie, Ovidiu Brailoiu. De mentionat ca presedinte de sedinta a fost consilierul local PNL Niculae Ciocanel.

„Cum insa presedintele de sedinta nu a luat nici o masura, situatia s-a agravat si, intr-un final, Cotloana a fost nevoit sa mearga la spital pentru ingrijiri. In orice caz, pot spune ca este inadmisibil ce s-a intamplat in sedinta de consiliu.

Mai mult, alesii locali se considera in exercitiul autoritatii publice si se bucura de protectia legii penale”, a mai spus Ovidiu Brailoiu, care a precizat ca, din cate stie, Oanta este un apropiat al Partidului Democrat si ca „de ani de zile il tot instiga democratii impotriva consilierilor PSD”.

Una peste alta insa, demn de mentionat ca ieri, in afara de faptul ca pesedistul Cotloana a ajuns la spital pentru ingrijiri, politistii din Eforie au avut foarte mult de lucru: au strans declaratii si de la primar, si de la Cotloana, Oanta, dar si alte persoane prezente la sedinta.

Varianta diferita de cealalta parte a baricadei
De cealalta parte a baricadei, varianta scandalului apare insa total diferit. Consilierul local PD Ionut Anghel ne-a declarat ca „Oanta nu l-a batut pe Cotloana, asa cum spune acesta. Oanta pur si simplu filma la sedinta, iar la un moment dat Cotloana a spus ca Oanta i-ar fi pus piedica. Tot Cotloana este cel care a sarit la scandal si i-a rupt camera lui Oanta.

Cat era sa reziste si bietul om? Evident ca l-a imbrancit si Oanta pe Cotloana putin, dar ca sa se apere”, a afirmat Ionut Anghel.

La randul sau, acuzatul - adica Eugen Oanta, a precizat, pentru „Replica” de Constanta, ca „filmam la sedinta pentru ca aveam banuielile mele ca se doreste licitarea unui parc verde din Eforie Nord si a unor locuri care ar fi trebuit date tinerilor, pe legea 15. Am vrut sa filmez, sa am o dovada cu ce se intampla acolo.

La un moment dat, a fost o pauza, am iesit cu totii afara, la aer, iar cand m-am intors sa continui cu filmatul, dupa ce s-a asezat lumea pe scaune, Cotloana a venit in fata mea si a inceput sa tipe ca ii pun piedica. Toata lumea a ras, ca a vazut ca nu este asa, ca e o copilarie. Apoi, Cotloana s-a dus la locul lui, dar a inceput sa tipe sa fiu dat afara.

Intr-un final mi-a rupt displayul camerei, mi-a dat peste mana si tot tragea de camera. S-a ghemuit la un moment dat tragand de camera si s-a zgariat, s-a taiat pe fata. Dar nu eu i-am provocat taietura. El, in agitatie si-a provocat-o singur”, relateaza sirul evenimentelor Eugen Oanta.

Tot acesta mai precizeaza ca sedinta a continuat chiar daca pesedistul Cotloana era cu o batista la ochi... „Mai erau trei puncte pe ordinea de zi. Si au decis ei sa continuie, apoi Cotloana s-a dus la spital, eu am dat declaratii, acum daca ei spun ca eu sunt vinovat, si daca Cotloana se da victima, e treaba lor”, a mai spus Eugen Oanta.
























194 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version