Minciunile debitate de Carpatair ne-au dus cu gandul ca, undeva pe filiera, exista alte interese decat acelea ale confortului calatorilor, poate chiar carotarea concurentei aeronautice si detinerea monopolului aerian. Surpriza a venit atunci cand reporterii Expresului de Sud au descoperit cine sunt personajele care conduc Carpatair si cam ce au invartit la viata lor...

Valerii Macovei, director general adjunct la Carpatair are dosar penal la Parchetul Timis.

Ofiterii Serviciului de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Timis au declansat, cu avizul procurorilor, urmarirea penala impotriva lui Valerii deoarece, potrivit anchetatorilor, au fost aduse din strainatate mai multe piese pentru aeronavele aflate in dotarea „Carpatair“, insa in documentele insotitoare au fost inserate date eronate privind valoarea bunurilor importate.

In plus, organele de ancheta timisorene au mai descoperit ca, pentru efectuarea de operatiuni de perfectionare pasiva, compania nu detinea autorizatie eliberata de Directia Regionala Interjudeteana Vamala Timisoara, asa cum cer normele legale.

Potrivit oamenilor legii, „prejudiciul cauzat bugetului public de directorul general adjunct al companiei aeriene Carpatair se ridica la peste 9 miliarde lei“. Cu alte cuvinte, Carpatair a facut contrabanda cu piese de avion. Sorin Rosca, condamnat pentru contrabanda, a ajuns mare in Carpatair.

Fost inspector la Autoritatea Aeronautica Civila Romana, a fost condamnat definitiv, pe 26 februarie 2001, de Curtea Suprema de Justitie, la ani grei de puscarie.

Rosca a primit una dintre cele mai grele pedepse din lotul „Tigareta 2“ - 7 ani pentru asociere in vederea savarsirii de infractiuni, 8 ani pentru complicitate la contrabanda, 3 ani pentru fals material, 4 ani pentru fals intelectual, 5 ani pentru distrugere de inscrisuri. A primit condamnarea cu cei mai multi ani, si nu cumulativ.

Rolul lui Rosca in reteaua mafiota: “A sters din calculator datele prezentei avionului care a adus in tara tigarile de contrabanda. Trebuiau sa fie sterse urmele prezentei aeronavei. Trebuia sa se creeze impresia ca aparatul nu a aterizat pe aeroport. S-a creat aparenta de zbor special“, declara colonelul Mihai Popov, fostul procuror care s-a ocupat de cazul „Tigareta 2“.

In calitatea sa de inspector de zbor, Rosca a avizat zborul aeronavei Air Sofia, plin cu tigari de contrabanda, care venea din capitala Bulgariei. El a primit documentele privind acest survol si avea atributia sa le verifice si sa aprobe aterizarea aeronavei. Rosca a fost amnistiat de Ion Iliescu prin decret prezidential, facand parte din lotul „Miron Cozma“.

Si-a ispasit doar 4 ani din pedeapsa, desi infractiunile comise au fost foarte grave. Rosca a fost imediat recuperat de prietenii lui de pe vremea traficului cu tigari, care au venit la putere, si reintrodus in sistem. Sorin Rosca a fost numit director de programe la Academia de Aviatie.

Postul a fost obtinut, potrivit unor surse din aviatie, la interventia lui Dan Andrei, fost secretar de stat din Ministerul Transporturilor, care, la vremea cand au avut loc infractiunile, era directorul general al Autoritatii Aeronautice Civile, adica seful lui Rosca. Si acum, tot sef ii este, dar la Carpatair! Cine este presedintele companiei aeriene private Carpatair? Dan Andrei.

El este membru fondator al companiei Cedonia Expres, de la Sibiu, este inca in Consiliul de Administratie la Romatsa si la AACR, are actiuni la Carpatair, detine 10% din Aeroportul din Arad, unde, de asemenea, este in Consiliul de Administratie. Fiul sau, Petru, are o firma de brokeraj aeronautic in Baneasa, „As soon as possible“ (ASAP), care se ocupa cu zboruri VIP.

Dan Andrei ocupa, la “deschiderea” Carpatair si functia de director general la Autoritatea Aeronautica Civila Romana. Nu cumva functiile erau incompatibile una cu alta? „Cand Dan a fost numit director general la D.A.R. din Ministerul Transporturilor, era pensionar, iesit pe o lege speciala care nu-i permitea aceasta functie.

Este cunoscut in lumea aviatiei ca traseist politic notoriu, pe axa cronologica CDR, PD, PSD si PNL, apoi implicat in „Tigareta II“, demis, in fine, de Basescu, pe cand acesta era ministru al Transporturilor, apoi readus in Directie de Aleodor Francu, seful cancelariei lui Tariceanu.

Si-a bagat fiica si ginerele la Romatsa ca operatori de zbor, apoi la Carpatair, intr-un izbitor conflict de interese“ - spune un fost coleg de-al lui. De remarcat faptul ca si Dan Andrei a fost cercetat de procurori in „Tigareta 2“, cu atat mai mult cu cat el era chiar directorul aeroportului.

Andrei - care, in paranteza fie spus, se lauda peste tot ca ar fi nepotul lui Stefan Andrei, fostul ministru de externe al Romaniei pe vremea lui Ceausescu - este si omul care s-a aflat la conducerea Trawe SA, din Elvetia, de la infiintare si pana la desfiintare (aproape 20 de ani).

Le reamintim cititorilor ca firma apartinea fostei Securitati si ca a fost scoasa la iveala, in 1991, de doi detectivi elvetieni. Actiuni la Carpatair are si Bogdan Donciu (fiul fostei sefe de cabinet a lui Adrian Nastase), fost director la Romatsa, actualmente angajat la Directia Aviatiei Romane din Ministerul Transporturilor.

Cu asemenea actionari, nu este deloc de mirare ca angajatele au un asemenea comportament fata de clienti, sau ca oamenii sunt mintiti cu nerusinare in ceea ce priveste orarul curselor pe care Carpatair le-ar face de la, si inspre, Craiova.

De curand, compania a anulat zborurile din Ancona spre Craiova, via Timisoara, din motive pe care niciuna din operatoarele firmei nu a fost in stare sa le sustina. Plimbati de la Ana la Caiafa, adica de la Carpatair Craiova la Carpatair Timisoara, reporterii Expresului de Sud si-au exprimat intentia de a vorbi macar cu unul dintre numerosii sefi ai companiei.

Aneta Cojocaru (care n-am prea inteles ce functie detine in Carpatair), luand exemplu de la colega sa craioveana Cornelia, s-a ratoit la noi: „Ce ne tot deranjati? Nu veti vorbi cu domnul Andrei, pentru ca nu se poate! A, sunteti pusi de Tarom?“.

Nu suntem pusi de nimeni, voiam doar sa le luam un punct de vedere celor din conducerea companiei Carpat Air in ceea ce priveste modul de comportament al operatoarelor, dar si pentru ca eram curiosi sa stim daca va urma la Craiova “Tigareta 4”!