In timp ce a cumpara o casa la metrul patrat construit poate insemna cresteri cu pina la 20% ale pretului acesteia, investitiile imobiliare le aduc dezvoltatorilor randamente financiare halucinante. Potrivit investitorilor straini, acestea pot fi de peste 170%.

Randament de 170% in 2 ani

Cu banii dati pe o casa, poti face speculatii imobiliare mult mai profitabile

Tot mai mult in ultimul timp auzim despre nivelul ridicat de profitabilitate al companiilor romanesti prin comparatie cu cele din tarile dezvoltate, iar piata imobiliara se stie ca este un domeniu profitabil. Jucatorii autohtoni de pe aceasta piata spun ca deja lucrurile s-au asezat si ca profiturile nu mai sint la fel de spectaculoase cum erau cu citiva ani in urma.

Totusi, reprezentantii dezvoltatorului international Colliers au facut un calcul potrivit caruia randamentul unei investitii in apartamente poate fi de peste 170% in numai 2 ani, valoare greu de obtinut oriunde in alta parte a lumii.

Astfel, potrivit calculelor facute de acestia, cresterea medie a pietei este de 20% pe an in zona constructiilor rezidentiale si urca pina la 50% in cazul proiectelor deosebite. In acest context, randamentul unei investitii imobiliare calculat ca raport intre profitul realizat si capitalul investit in cazul unui apartament cumparat in stadiul de proiect poate ajunge sa treaca de 170%.

Cele mai multe apartamente se platesc cu un avans de 25%, iar restul de 75% din pret se plateste la predarea locuintei. La un calcul de 100.000 de euro pentru un apartament in Cluj, de exemplu, daca ar fi sa extindem calculele analistilor straini, clujeanul ar urma sa plateasca 25.000 de euro avans, la semnarea pre-contractului, urmind ca restul sa-i plateasca atunci cind apartamentul este gata.

Daca aplicam o rata de crestere a pretului de 20% pe an, in 2 ani apartamentul ar putea fi revindut cu aproximativ 140.000 de euro. In momentul in care apartamentul este gata, suma ramasa de plata poate fi acoperita printr-un credit ipotecar, iar investitia propriu-zisa va fi doar avansul initial. Doar la o privire sumara si se poate vedea ca profitul brut ar putea fi de 40.000 de euro pe an.

Daca raportam aceasta suma la investitia initiala de 25.000 de euro, obtinem randamentul investitiei.

Atentie la metrul patrat!

Si daca investitiile in apartamente construite de dezvoltatori imobiliari par sa fie adevarate mine de aur, cu toate ca marea majoritate a agentilor imobiliari spun ca piata si-a temperat avintul si ca este, totusi, asteptat si momentul de recul, primul in ultimii 17 ani, tot ei avertizeaza ca a-ti construi o casa poate fi „o poveste scumpa si riscanta“.

Astfel, clientul ar trebui sa fie foarte atent la toate devizele si la contractul semnat cu constructorul. De regula, se merge la construirea per metru patrat si, daca se merge pe construirea cu predare la cheie, devizele ar putea „fi mai scumpe“ cu 20% fata de pretul real.

"Problema e ca, de regula, constructorul spune ca are contracte cu furnizorii si astfel obtine preturi mai bune, dar pluseaza la mina de lucru. Beneficiarul ar trebui sa fie foarte atent la detaliile din contract si sa restrictioneze cresterea preturilor pe devize“, spune Alin Costea, jurist

Recomandari

• investitiile imobiliare pot avea inca randamente crescute, mergind pina la peste 170%

• randamentul "afacerii“ poate fi evaluat abia in 2 ani

• pentru pretentiosii care doresc sa-si construiasca propria casa, specialistii recomanda atentie la devize si la contracte